Cazul dr. Cătălin Cîrstoiu, ai cărui pacienți de la Spitalul de Urgență primeau mesaje de Whatsapp prin care erau direcționați de la stat la clinica privată, redeschide o dezbatere cronică: parazitarea banilor publici din sănătate în favoarea sistemului privat.

Alexandru RafilaFoto: AGERPRES

Proaspăt instalat în noiembrie 2021 ministru al sănătății, Alexandru Rafila a afirmat în februarie 2022 că el își dorește ca medicii să facă "un angajament că nu va redirecţiona niciodată un pacient din spitalul în care lucrează către un alt spital privat, în care poate lucrează el”.

"Trebuie să fim foarte atenţi în ceea ce priveşte circuitul pacientului. Pacientul nu trebuie să fie examinat, evaluat într-un spital public cu resursele spitalului public şi ulterior îndrumat de acelaşi medic la spitalul privat”, a spus atunci Alexandru Rafila la Prima TV, conform Digi24.

”Eu nu pot să fiu inconştient, nu eu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, oricine ar fi el, încât să redirecţioneze resursele dinspre sectorul public spre sectorul privat. Asta nu are niciun fel de legătură cu îngrădirea medicului de a lucra şi într-o parte şi în alta, cu condiţia să existe un angajament - poate să fie şi scris (...) în care el (...) respectă programul public şi face un angajament că nu va redirecţiona niciodată un pacient din spitalul în care lucrează către un alt spital privat, în care poate lucrează el sau lucrează o cunoştinţă de-a lui", a insistat Alexandru Rafila.

Rafila și-a reluat discursul, după ce a izbucnit cazul Cîrstoiu: „Nu este nici moral, nici etic, nici uman”

Pe 13 aprilie 2024, ministrul Sănătății a revenit pe tema public-privat din sănătate. Invitat de jurnalistul Sebastian Zachmann la emisiunea “Insider politic”, difuzată sâmbăta trecută la Prima TV, Rafila a criticat decizia medicilor din sistemul public care trimit pacienţi la spitalul privat. „Nu este nici moral, nici etic, nici uman. (...) Nu este tolerabil să nu prestezi serviciile pentru care eşti plătit în spitalul public şi să trimiţi pacienţii la privat că ar fi mai bine. Nu!”. Dezvăluirile Hotnews despre cum erau direcționați pacienții dr. Cătălin Cîrstoiu de la stat la privat, pot fi citite aici.