Salarii și recesiune
(Audi alteram partem!)
Câțiva ani înainte de 2008, salariile în sectorul public au crescut atât de mult încât în 2010, în urma recesiunii, a fost nevoie de o tăiere a lor cu 25 la sută. În proiectul de lege a salarizării unitare se prevăd creșteri foarte mari ale salariilor, care vor mări deficitul bugetar la peste 5 la sută din PIB în 2018, dacă ținem cont că acestea vor crește cu 25 de miliarde de lei în respectivul an, așa cum a estimat preliminar presedintele Consiliului Fiscal. Apoi vor urma creșteri semnificative (posibil de câte 8-10 miliarde de lei) în fiecare an până în 2022. Este probabil să apară din nou nevoia unei tăieri de salarii?
Pentru a răspunde, voi porni de la fazele mondiale ale ciclului de afaceri. Aceste faze sunt major influențate de economia SUA. De la această economie a pornit criza din 1929-33, și tot de la ea a pornit și criza din 2008, dar și alte crize ale căror efecte s-au extins și în alte țări. Economia SUA este în expansiune de aproape 8 ani. Este relevant pentru discuția noastră faptul că cea mai lungă expansiune a economiei americane a durat 10 ani (cea din perioada 1991-2001). Este adevărat că expansiunile nu mor de bătrânețe, dar nici nu putem ignora faptul că în ultimii 160 de ani nicio altă expansiune nu a durat mai mult de 10 ani. Ar trebui să înțelegem că există o mare probabilitate ca expansiunea curentă să se încheie în curând. Dacă nu va intra în recesiune până în 2019, atunci SUA va intra în cea mai lungă expansiune din istoria sa.
Dar, pentru a nu da o importanță prea mare vârstei, care nu este un factor de mortalitate al expansiunii, ar trebui să ne uităm la modul în care se îndatorează entitățile nefinanciare. Vestea bună este că guvernul SUA și-a redus ritmul de indatorare de la peste 20 la sută pe an înainte de criza din 2008, la 5 la sută pe an în ultimii ani. O veste bună este și faptul că gospodăriile au început să crească datoriile cu ritmuri relativ mici, de 2-3 la sută pe an începând din 2012. Există însă și o veste care îngrijorează: companiile nefinanciare au început să crească datoriile încă din 2011, ritmul de îndatorare crescând în fiecare an de atunci, ajungând la aproape 6 la sută în 2015.
Vestea proastă este că ciclul mediu al creditului este de 6-7 ani, iar expansiunea creditului către afacerile nefinanciare începând cu 2011 arată că acest ciclu este spre final în SUA, chiar dacă în zona euro și Japonia este încipient. Companiile nefinanciare americane se bazează tot mai puțin pe cash-flow și tot mai mult pe datorii pentru a-și finanța activitatea. Raportul dintre datoriile nete și fondurile din operații a crescut accelerat începând din 2015, depășind ușor chiar și nivelul înalt al anului 2009 (peste 170 la sută), comparativ cu ceva mai mult de 130 la sută în 2011. Cred că putem spune că „excursia” Minsky este în plină desfășurare în afacerile nefinanciare din SUA.
În concluzie, combinând informațiile referitoare la durata maximă a unei expansiuni cu durata medie a ciclului creditului, opinia mea este că probabilitatea ca economia SUA să intre într-o recesiune este mult mai mare decât probabilitatea de a intra în cea mai lungă expansiune din istorie. Cu alte cuvinte, probabilitatea ca economia SUA să intre în recesiune în perioada 2017-2019 este relativ mare. Ca și în alte împrejurări (crizele din 1929-33, 1982, 1991, 2008), viitoarea criză economiei americane se va extinde și în alte țări, inclusiv în România.
Având aceaste raționamente făcute, ne întoarcem la întrebarea noastă inițială: este probabil să urmeze o nouă tăiere de salarii? În lumina celor prezentate, cât și pe baza experienței, probabilitatea ca nevoia de a tăia salariile să apară este mare sau foarte mare doar dacă se îndeplinesc cumulativ două condiții: (i) există o creștere masivă a salariilor (așa cum s-a întâmplat în perioada 2006-2008), după care (ii) urmează o recesiune severă (ca cea din 2009-2010).
Creșterile foarte mari de salarii prevăzute în proiectul legii salarizării unitare vor duce, dacă nu vor fi revizuite, la îndeplinirea primei condiții, iar apariția unei recesiuni economice în SUA, a cărei probabilitate așa cum am argumentat este mare, va duce la îndeplinirea celei de-a doua condiții.
Nu există nicio cale de a împiedica o recesiune în SUA. Dar există încă șansa de a adopta o lege a salarizării unitare care să elimine creșterile exagerate de salarii în sectorul public care ar apărea exact în perioada cu risc maxim de apariție a unei crize în SUA. Această responsabilitate revine, în cele din urmă, Parlamentului României, care poate ajusta creșterile de salarii la niveluri consistente cu cerințele menținerii stabilității pe termen lung a finanțelor publice și a economiei în ansamblu.
Nu trebuie înțeles din argumentația mea că dacă nu ar apărea o recesiune în SUA creșterea salariilor ar rămâne cu consecințe minore. Din argumentația mea trebuie înțeles că în condițiile menționate la punctele (i) și (ii), tăierea salariilor la scurt timp după creșterea lor excesivă ar putea deveni inevitabilă, favorizată și de creșterea ponderii cheltuielilor cu salariile ca procent din PIB spre niveluri nemaiîntâlnite până acum în România.
Dar chiar și în absența unei recesiuni generată extern în intervalul acoperit de legea salarizării unitare, creșterea excesivă a salariilor din sectorul public ar avea consecințe negative majore: deteriorarea deficitului bugetar pentru o lungă perioadă și creșterea costurilor împrumuturilor publice; creșterea dobânzilor, adică a costurilor împrumuturilor private; creșterea deficitului de cont curent peste limitele consistente cu stabilitatea datoriei externe; aprecierea în termeni reali a leului, prin deprecierea nominală a leului și prin creșterea inflației; creșterea salariilor în sectorul privat, prin efectul de imitație, ceea ce va duce la creșterea costurilor producătorilor și, astfel, la reducerea stimulentelor pentru producție și la creșterea șomajului.
Articol aparut pe blogul lui Lucian Croitoru
Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului BNR. Opiniile sale nu reprezinta pozitia BNR sau a redactiei
0
0
