Summitul Consiliului European s-a încheiat după discuții intense. Viktor Orban a refuzat să semneze declarația privind reînarmarea Ucrainei / Amenințarea Moscovei chiar în ziua reuniunii

Liderii UE s-au reunit într-o ședință extraordinară a Consiliului European, joi, la Bruxelles, pentru a discuta despre creșterea cheltuielilor în sectorul apărării și sprijinirea Ucrainei. Dacă în ceea ce privește apărarea s-a ajuns la un consens asupra concluziilor finale, prim-ministrul ungar Viktor Orban a refuzat să semneze declarația cu privire la trimiterea de ajutoare militare pentru Kiev, astfel că doar 26 dintre cele 27 de state membre au susținut acest text, conform informațiilor transmise de Reuters și Politico.
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a prezentat concluziile ședinței într-o conferință de presă pentru reporterii români prezenți la Bruxelles, menționând printre altele că „Europa își va asuma un rol mult mai mare în propria apărare”, dar că „NATO rămâne fundamentul apărării colective și relația transatlantică rămâne o prioritate și o garanție pentru pacea în Europa”.
Ungaria, veto pe declarația liderilor UE pentru reînarmarea Ucrainei
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a refuzat să semneze concluziile cu privire la trimiterea de ajutor militar pentru Ucraina. Astfel, doar 26 dintre cei 27 de lideri prezenți la reuniunea extraordinară a Consiliului European au semnat textul.
Consens pe concluziile cu privire la apărare
Liderii UE au aprobat limbajul în ceea ce privește modul de creștere a cheltuielilor pentru apărare, folosind noi instrumente de finanțare.
Astfel, cei prezenți în sală vor trece la discuțiile despre sprijinul pentru Ucraina, subiect care probabil se va dovedi a fi și mai controversat. Ungaria a semnalat public că intenționează să blocheze proiectul de text care vorbește despre ajutor suplimentar pentru Kiev și noi sancțiuni împotriva Rusiei.
Apelurile pentru a include în textul summitului aderarea Ucrainei la UE
Dacă Ungaria își duce la capăt amenințarea de a nu semna textul comun al țărilor UE în privința Ucrainei, o posibilitate este aceea de a emite un text susținut de 25 sau 26 de state membre, au explicat diplomații pentru Politico.
Totuși, într-un astfel de scenariu, limbajul s-ar putea schimba și ar putea cuprinde termeni mai ambițioși în ceea ce privește aderarea Ucrainei la UE, au precizat doi oficiali familiari cu o discuție purtată miercuri dimineață la o reuniune a ambasadorilor UE.
Lituania a sugerat următoarea formulare: „Aderarea Ucrainei la UE este o garanție importantă de securitate pentru viitorul Ucrainei, este interesul european să accelereze integrarea Ucrainei în UE, pe baza principiilor și criteriilor convenite, dar nu mai târziu de 2030”, au spus cei doi oficiali.
Președintele Ucrainei a anunțat o nouă întâlnire cu oficialii SUA
Ucraina și delegațiile SUA și-au reluat activitatea și se vor întâlni săptămâna viitoare, a anunțat președintele Volodimir Zelenski la summitul Consiliului European, potrivit The Kyiv Independent.
„Ucraina nu numai că este pregătită să facă pașii necesari pentru pace, dar propune și care să fie acei pași”, a declarat Zelenski, exprimându-și speranța pentru un dialog „însemnat” cu oficialii americani.
Discuții intense cu privire la finanțarea apărării
Liderii UE încă discută asupra modului de finanțare a apărării, în condițiile în care Germania a solicitat Comisiei Europene să relaxeze regulile fiscale ale UE pe termen lung pentru a permite cheltuieli semnificativ mai mari.
Liderii au cerut Comisiei „să exploreze măsuri suplimentare” în ceea ce privește finanțarea apărării, asigurând în același timp „sustenabilitatea datoriilor”, conform proiectului de concluzii convenit înainte de începerea serioasă a discuțiilor.
Totuși, un grup de lideri vor acum să se renunțe la sintagma „sustenabilitatea datoriilor”, deoarece se tem că ar putea fi prea restrictivă, a dezvăluit un oficial UE. Dezacordurile sunt de așa natură încât s-ar putea ajunge la un consens asupra concluziilor abia târziu în noapte.
Zelenski cere UE să susțină un armistițiu aerian și maritim
Președintele Ucrainei le-a cerut liderilor UE, joi, la Bruxelles, să susțină ideea unui armistițiu în aer și pe mare.
„Toată lumea trebuie să se asigure că Rusia, ca unică sursă a acestui război, acceptă nevoia de a-i pune capăt. Acest lucru poate fi dovedit prin două forme de liniște care sunt ușor de stabilit și de monitorizat, și anume, fără atacuri asupra energiei și a altor infrastructuri civile – armistițiu pentru rachete, bombe și drone cu rază lungă de acțiune, iar a doua este armistițiul pe apă, însemnând fără operații militare în Marea Neagră”, a declarat Volodimir Zelenski.
Tot joi, Rusia a respins o eventuală încetare temporară a focului în Ucraina.
Ilie Bolojan, discuții cu Ursula von der Leyen și Roberta Metsola
Președintele interimar al României s-a întâlnit la Bruxelles cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
„Am discutat azi cu președinta von der Leyen, în marja summitului PPE, de prioritățile României în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență și despre creșterea absorbției de fonduri europene. De asemenea, am transmis susținerea noastră pentru inițiativele Comisiei Europene în domeniul apărării și competitivității’, a scris Ilie Boljan, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.
Nu sunt necesare trupe de menținere a păcii dacă Ucraina semnează acordul privind mineralele cu SUA – Președintele Poloniei
Liderul polonez s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, joi, la Bruxelles, și au vorbit despre Ucraina, dar și despre summitul aliat din iunie de la Haga.
„Dacă există un acord privind minereurile cu Ucraina, va deveni un loc strategic pentru SUA”, a declarat Duda.
„Sunt convins că SUA și-ar păzi propriile interese și o pot face prin politică”, a adăugat liderul poloneze, menționând că în aceste condiții o misiune europeană sau a NATO de menținere a păcii nu ar fi „neapărat necesară”. În opinia sa, Washingtonul și Moscova ar putea fi de acord cu o misiune condusă de ONU.
Ce le-a spus Zelenski liderilor europeni
Liderii europeni au încheiat schimbul de opinii cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și trec acum la următoarea etapă a discuțiilor, privind creșterea cheltuielilor pentru apărare.
„A fost o discuție deschisă care a durat aproximativ o oră și jumătate”, a declarat jurnaliștilor un oficial UE. „Președintele Zelenski i-a informat pe lideri cu privire la situația de pe teren, la eforturile sale diplomatice în curs și la așteptările sale pentru viitor în vederea unei păci juste, cuprinzătoare și durabile”, a precizat oficialul, potrivit Politico.
„Președintele Zelenski a salutat inițiativele de intensificare a capacităților de apărare ale UE și a încurajat utilizarea acestora în sprijinul producției militare a Ucrainei”, a adăugat oficialul.
Liderii europeni vor analiza în continuare problema modului de finanțare a cheltuielilor suplimentare pentru apărare, înainte de a trece la aspecte specifice ale sprijinului pentru Ucraina, care se confruntă cu un deficit în urma întreruperii ajutorului din partea SUA.
Viktor Orban sprijină consolidarea apărării europene
După întâlnirea de miercuri cu președintele francez Emmanuel Macron, prim-ministrul ungar Viktor Orban a indicat că ar sprijini consolidarea capacităților europene de apărare.
Orban s-a întâlnit cu președintele francez la Palatul Elysee după ce Macron a susținut un discurs în timpul căruia a evocat posibilitatea extinderii descurajării nucleare a Franței la partenerii europeni.
„Întâlnirile mele din Franța au confirmat că, deși nu suntem de acord cu privire la modalitățile de pace, suntem de acord că trebuie să consolidăm capacitățile de apărare ale națiunilor europene, iar aceste eforturi ar trebui să împuternicească statele membre, mai degrabă decât birocrații de la Bruxelles”, a postat președintele ungar pe X chiar înainte de summitul UE.
De la invazia Rusiei în Ucraina, Orban a păstrat legături strânse cu liderul rus Vladimir Putin.
Deși a declarat că sprijină apărarea europeană comună, Orban a semnalat din nou că nu va susține o declarație comună propusă privind sprijinul pentru Ucraina.
Mai mulți bani, dar cum îi obținem. Ce discută liderii UE în spatele ușilor închise
O temă majoră de discuție de la summitul UE este relaxarea normelor UE pentru a facilita cheltuielile de apărare.
Cel mai recent proiect al concluziilor summitului – acestea au fost revizuite în ultimele zile și vor continua să fie revizuite pe parcursul reuniunii – solicită Comisiei să „exploreze măsuri suplimentare” pentru a acorda țărilor mai mult spațiu fiscal pentru a cheltui în domeniul apărării, dincolo de declanșarea imediată a unei clauze temporare, scrie Politico.
Noul proiect răspunde astfel apelului Germaniei (și nu numai), care a cerut relaxarea regulilor fiscale pe termen lung pentru a răspunde noilor nevoi de securitate ale blocului, în timpul unei reuniuni de miercuri a ambasadorilor.
Diplomații fac eforturi pentru a convinge Slovacia. Au făcut deja un pas înainte
Slovacia pare liniștită de formularea ce va fi inclusă într-o nouă versiune a declarației pe care liderii o vor aproba la finalul Consiliului European, spun doi diplomați citați de Politico.
Noul text solicită „Comisiei, Slovaciei și Ucrainei să își intensifice eforturile pentru a găsi soluții viabile la problema tranzitului de gaze, inclusiv prin reluarea acestuia”.
Premierul Robert Fico a cerut o astfel de referire în declarația finală, avertizând că în caz contrar va bloca adoptarea acesteia.
„Europa trebuie să intre într-o cursă a înarmării cu Rusia – și să o câștige”
Este timpul să concurăm cu masiva mașină de război a Rusiei, a spus premierul polonez Donald Tusk.
„Nu există nicio îndoială că războiul din Ucraina, noua abordare a administrației americane față de Europa și cursa înarmărilor lansată de Rusia ne pun în fața unor provocări complet noi”, a declarat Tusk reporterilor înainte de summitul extraordinar al Consiliului European de astăzi.
„Cursa înarmării ne pune în fața unor provocări complet noi, iar Europa trebuie să își asume această provocare, această cursă înarmării, și trebuie să o câștige. Sunt convins că Rusia va pierde această cursă a înarmării, la fel cum Uniunea Sovietică a pierdut una similară în urmă cu 40 de ani”, a adăugat el.
Kremlinul a cheltuit anul trecut aproximativ 6,7% din produsul său intern brut pentru apărare – o sumă uluitoare dacă luăm în considerare faptul că NATO a petrecut ani de zile hărțuind statele membre să crească nivelul de apărare.
„Ne aflăm astăzi la un punct de cotitură, unde totul s-ar putea schimba – și cred că se va schimba – în ceea ce privește angajamentul Europei față de armament, industria de apărare și dorința de a face față provocării pe care Rusia a prezentat-o lumii”, a declarat Tusk.
Germania respinge o pace dictată pentru Ucraina
Cancelarul german demisionar Olaf Scholz a spus înainte de summit că reuniunea de astăzi vizează asigurarea unui sprijin continuu pentru Ucraina, dar subliniază și importanța menținerii unor relații bune cu SUA.
Scholz a vorbit despre planurile înaintate de viitorul cancelar Friedrich Merz de creștere a cheltuielilor de apărare, „inclusiv prin modificarea constituției”, și a afirmat că pare să existe un consens intern din ce în ce mai mare pe această temă.
În opinia sa, UE trebuie să își schimbe regulile în mod similar pentru a se asigura că poate face față provocării, dar cu un ochi pe „soluțiile pe termen lung”.
Întrebat despre propunerile lui Macron privind descurajarea nucleară, el a spus că Europa nu ar trebui să renunțe la implicarea SUA. Criticile sale cu privire la acest punct se referă la temerile că orice extindere a programului francez ar permite SUA să se dezangajeze și mai mult de securitatea europeană, scrie The Guardian.
Întrebat cu privire la orice discuții de pace, acesta a declarat că „este foarte important să ne asigurăm că Ucraina nu trebuie să accepte o pace dictată, ci că avem o pace corectă, justă, care garantează suveranitatea și independența Ucrainei”.
Creșterea rolului Europei în menținerea păcii pe continent, susținerea Ucrainei și creșterea cheltuielilor de apărare sunt cele trei puncte principale ale mandatului cu care România intră în Consiliul European de joi, a declarat președintele interimar Ilie Bolojan înainte de întrevederea de la Bruxelles.
La sosirea la summit, Zelenski le mulțumește liderilor europeni pentru „sprijinul lor puternic”, pe care spune că l-a văzut „chiar de la începutul războiului și în toată această perioadă și săptămâna trecută, ați rămas alături de noi”.
„Suntem foarte recunoscători că nu suntem singuri. Și acestea nu sunt doar cuvinte. Noi simțim asta. Este foarte important că ați [trimis] un semnal puternic poporului ucrainean, luptătorilor ucraineni, civililor, tuturor familiilor noastre. Și este minunat că nu suntem singuri”, a spus Zelenski.
Amenințarea lui Lavrov
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că Moscova va considera trupele europene de menținere a păcii trimise în Ucraina drept implicarea oficială a forțelor NATO în războiul împotriva Rusiei.
Mai mulți lideri europeni au lansat ideea de a trimite un contingent european de menținere a păcii în Ucraina după ce cele două părți vor ajunge la un acord de încetare a focului.
Lavrov a mai declarat joi că retorica nucleară a președintelui francez Emmanuel Macron reprezintă o amenințare la adresa Rusiei.
Lavrov a comentat un discurs de miercuri în care Macron a declarat că ia în considerare plasarea aliaților europeni sub protecția arsenalului nuclear al Franței.
„Dacă ne consideră o amenințare, convoacă o reuniune a șefilor de stat major din țările europene și Marea Britanie, spune că este necesar să se utilizeze arme nucleare, se pregătește să utilizeze arme nucleare împotriva Rusiei, aceasta este, desigur, o amenințare”, a declarat Lavrov, citat de agenția de presă de stat RIA.
Liderii UE au început să sosească la Consiliul European.
Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda: „Nu este nevoie să explicăm cât de importantă este această reuniune”, în condițiile în care „ucrainenii ne oferă acest timp prețios în fiecare zi, plătind cu sângele”.
„Ar fi extrem de iresponsabil să irosim acest timp și să purtăm discuții de multe ore fără un rezultat clar”, a spus el.
Întrebat despre ideea lui Macron de a extinde umbrela nucleară franceză, acesta a spus că ar servi „ca o descurajare foarte, foarte serioasă față de Rusia”.
Robert Fico nu vrea să fie la Bruxelles. Dar ar putea bloca totuși declarația summitului
Prim-ministrul slovac Robert Fico a declarat astăzi în fața Comisiei pentru afaceri europene a parlamentului său că nici măcar nu vrea să meargă la ceea ce el a numit o „reuniune de luptă a UE”, cu puțin timp înainte de a pleca la sesiunea extraordinară a Consiliului European, scrie Politico.
Fico, unul dintre cei mai pro-ruși lideri europeni, a declarat în același timp parlamentarilor că intenționează să blocheze concluziile summitului dacă blocul comunitar nu este de acord să preseze Kievul să reia tranzitul gazului rusesc ieftin pe teritoriul ucrainean către Europa.
Ucraina a blocat tranzitul la începutul acestui an.
Ce vrea Fico mai exact este o mențiune clară în textul declarației summitului. „Dacă există, nu avem niciun motiv, desigur, să blocăm concluziile”, a declarat Fico înainte de a se îndrepta spre summit, citat de Reuters.
Deși summitul va avea o declarație de sprijin și va planifica o creștere a cheltuielilor pentru apărare, nu se așteaptă ca Europa să poată înlocui complet ajutorul american suspendat de Trump.
Potrivit NATO, Washingtonul a furnizat mai mult de 40% din ajutorul militar acordat Ucrainei anul trecut, o parte din acesta – anumite arme avansate – neputând fi furnizat cu ușurință de Europa, scrie Reuters.
Ilie Bolojan s-a întâlnit înaintea Consiliului European cu premierul polonez Donald Tusk.
Together with the Prime Minister of Poland, @donaldtusk, we agreed to continue our coordination as strategic partners and close allies, as well as to support Ukraine and the Republic of Moldova. I expressed Romania’s support for @POLAND25EU. We aligned our positions on… pic.twitter.com/ZkpXHr3AUh
— Ilie Bolojan (@Bolojan) March 6, 2025
„Împreună cu prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, am convenit să continuăm coordonarea noastră ca parteneri strategici și aliați apropiați, precum și să sprijinim Ucraina și Republica Moldova. Ne-am aliniat pozițiile privind prioritizarea interesului strategic de consolidare a Flancului Estic, având în vedere amenințările venite din partea Rusiei”, a spus Bolojan pe X.
„Ne-am săturat de Viktor Orban”
Șeful Partidului Popular European l-a catalogat pe premierul ungar Viktor Orbán drept un obstacol în calea unității europene, înainte de reuniunea de urgență a Consiliului European de astăzi privind sprijinirea Ucrainei și consolidarea arhitecturii de securitate a continentului.
„Noi, la PPE, ne-am săturat ca Victor Orbán să blocheze o înțelegere comună (și) bunul simț în Uniunea Europeană. El trebuie să se gândească dacă dorește cu adevărat să fie integrat și să facă parte dintr-o familie europeană mai largă”, a declarat Weber.
Weber nu este singur. Alți lideri pro-ucranieni din Bruxelles, precum Valérie Hayer, nu s-au temut să îl nominalizeze pe Orbán astăzi, scrie Politico.
Kremlinul îl critică pe Macron
Kremlinul a condamnat joi ceea ce a numit un discurs extrem de confruntațional al președintelui francez Emmanuel Macron, în care acesta a numit Rusia o amenințare la adresa Franței și a Europei.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că comentariile liderului francez au fost un indiciu că Parisul se gândește la continuarea războiului din Ucraina.
„Cu greu ar putea fi perceput ca un discurs al unui lider care se gândește la pace”, a spus el, adăugând că Macron a omis fapte importante și nu a menționat îngrijorările și temerile legitime ale Rusiei.
Sub Macron, Franța a furnizat arme Ucrainei și a declarat că este pregătită să ia în considerare trimiterea de trupe acolo pentru a ajuta la asigurarea punerii în aplicare a oricărui acord de pace. Rusia a declarat că prezența oricăror trupe din țările NATO ar fi inacceptabilă.
De asemenea, în discursul de miercuri, Macron a afirmat că Franța ia în considerare extinderea protecției arsenalului său nuclear la alte țări europene.
Președintele interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit la Bruxelles cu viitorul cancelar german Friedrich Merz, care a venit să se întâlnească cu liderii UE înainte de a-și prelua funcția – negocierile partidului său conservator (CDU) cu social-democrații pentru formarea unui guvern la Berlin sunt în desfășurare acum.
„Mă bucur să îl cunosc pe liderul CDU Friedrich Merz. L-am felicitat pentru victoria importantă în alegerile recente. Am discutat despre modul în care România și Germania pot lucra împreună pentru a face UE mai puternică, mai rezistentă și mai sigură în contextul global actual. De asemenea, am subliniat importanța coordonării eforturilor noastre pentru a ne asigura apărarea și descurajarea. Am discutat despre oportunitățile de intensificare a cooperării bilaterale, inclusiv în domeniul industriei de apărare”, a scris Bolojan pe X.
Glad to meet the Leader of the @CDU, @_FriedrichMerz, today. I congratulated him on the important victory in the recent elections. We discussed how RO and DE can work together to make the EU stronger, more resilient, and secure in the current global context. We also underlined… pic.twitter.com/oS0cOm1mVu
— Ilie Bolojan (@Bolojan) March 6, 2025
Franța oferă informații Ucrainei pentru a o ajuta în războiul cu Rusia, a declarat joi ministrul francez al apărării, Sébastien Lecornu, Parisul intervenind astfel pentru a umple golul lăsat după ce SUA și-au suspendat schimbul de informații cu Kievul.
Vorbind la radio France Inter, el a mai spus că președintele Macron i-a cerut să accelereze pachetele de ajutor francez „pentru a compensa” ajutorul american suspendat.
120 de avioane pentru asigurarea unui armistițiu în Ucraina
Planurile Europei pentru asigurarea unui eventual armistițiu în Ucraina sunt deocamdată în stadiu incipient – dar mai multe propuneri au fost elaborate.
O forță aeriană europeană formată din 120 de avioane de vânătoare ar putea fi desfășurată pentru a proteja cerul de atacurile rusești asupra Kievului și vestului Ucrainei, fără a provoca neapărat un conflict mai larg cu Moscova, potrivit unui plan elaborat de experți militari și citat de The Guardian.
Sky Shield, susțin susținătorii săi, ar fi o zonă de protecție aeriană condusă de Europa și operată separat de NATO pentru a opri atacurile rusești cu rachete de croazieră și drone asupra orașelor și infrastructurii, care ar putea funcționa ca parte a „armistițiului în spațiul aerian” propus de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în această săptămână.
Aceasta ar acoperi cele trei centrale nucleare ucrainene în funcțiune și orașele Odesa și Lviv, dar nu linia frontului sau estul țării.
Printre susținători se numără Philip Breedlove, fost general al US Air Force și comandant suprem al NATO în Europa, și Sir Richard Shirreff, fost general al armatei britanice și comandant suprem adjunct al NATO la începutul deceniului trecut, precum și fostul președinte polonez Aleksander Kwaśniewski.
„Un scenariu de coșmar”
Șefii de state și de guverne din cele 27 de state UE, inclusiv Ilie Bolojan, președintele interimar al României, se întâlnesc la Bruxelles cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la ora locală 13.00 (14.00, ora României), înainte de a începe discuțiile în Consiliul European o oră și jumătate mai târziu.
Problemele lor și ale blocului comunitar în general sunt multiple.
În vreme ce președintele francez Emmanuel Macron a vorbit miercuri seară despre nevoia ca Europa să se trezească, iar viitorul cancelar german Friedrich Merz a spus că aliații europeni sunt „la cinci minute de miezul nopții”, îngrijorarea multora este că evenimentele se petrec mai repede decât pot ei face față.
„Scenariul de coșmar este ca SUA să anunțe în curând un acord care să accepte majoritatea cererilor Rusiei și apoi să spună Ucrainei și Europei să îl accepte sau să îl respingă”, a declarat pentru Politico Malcolm Chalmers, director general adjunct la Royal United Services Institute din Londra.
Nu e doar asta. Manifestarea europeană de solidaritate ar putea fi perturbată de refuzul Ungariei de a aproba o declarație de susținere a Kievului și de continuare a ajutorului militar pentru Ucraina.
Într-o scrisoare adresată președintelui Consiliului European, Antonio Costa, datată sâmbătă, Viktor Orban a declarat că există „diferențe strategice în abordarea noastră față de Ucraina, care nu pot fi depășite”.
În timp ce declarația finală nu va apărea până la sfârșitul summitului, ultima ciornă care circula marți seară, și care a fost consultată de Politico, solicita miniștrilor să găsească o modalitate de a se asigura că transporturile de arme merg mai departe. Oficialii au declarat că Ungaria refuză să fie de acord cu această versiune.
Proiectul de declarație mai subliniază că UE „va continua să ofere Ucrainei un sprijin financiar regulat și previzibil”.
Bani pentru apărare și securitate
Lipsa unei unități în privința subiectelor discutate și a problemelor cu care se confruntă UE nu ar transmite un semnal pozitiv, de care liderii europeni spun că bătrânul continent are nevoie într-un moment de incertitudine.
Așteptările sunt mari.
Liderii vor analiza modul în care pot redirecționa rapid resursele pentru consolidarea armatelor naționale. Comisia Europeană a prezentat deja propuneri care ar putea mobiliza până la 800 de miliarde de euro pentru apărarea europeană, inclusiv un plan de a împrumuta până la 150 de miliarde de euro pentru guvernele UE.
În același timp, aliații vor încerca să demonstreze sprijinul pentru Ucraina, reafirmând, de exemplu, calea acesteia către aderarea la UE.
De asemenea, vor încerca să sublinieze poziția lor critică față de regimul lui Vladimir Putin, inclusiv, probabil, cu un angajament față de o nouă rundă de sancțiuni.
Reuniunea are loc pe fondul unor decizii dramatice privind politica de apărare, motivate de temerile că Rusia, încurajată de războiul din Ucraina, ar putea ataca în continuare o țară din UE și că Europa nu se poate baza pe SUA pentru a-i veni în ajutor.
Președintele american Donald Trump a insistat asupra faptului că este angajat față de alianța de securitate NATO care leagă America de Nord de Europa.
Dar a afirmat, de asemenea, că Europa trebuie să își asume mai multă responsabilitate pentru securitatea sa și a sugerat anterior că SUA nu ar proteja un aliat NATO care nu cheltuie suficient pentru apărare.
„Vreau să cred că Statele Unite vor fi alături de noi. Dar trebuie să fim pregătiți dacă nu va fi așa”, a declarat Macron miercuri, într-un discurs dramatic.
Într-un semn al gravității momentului, el a declarat că Franța este deschisă la discuții privind extinderea protecției oferite de arsenalul său nuclear către partenerii săi europeni.
Sprijin pentru Ucraina
În ceea ce privește Ucraina, aproape toți liderii UE sunt dornici să îl asigure pe Zelenski că se poate baza în continuare pe sprijinul Europei, după confruntarea brutală cu Trump din Biroul Oval, săptămâna trecută.
Până în prezent, însă, membrii UE nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la propunerea șefei politicii externe, Kaja Kallas, de a stabili un cuantum al ajutorului militar pe care îl vor acorda Ucrainei în acest an, scrie Reuters.
Oficialii au sugerat că UE ar trebui să se angajeze să furnizeze cel puțin 20 de miliarde de euro în acest an, așa cum a făcut în 2024.
Planul prevede ca fiecare stat membru al UE să contribuie în funcție de mărimea economiei sale, în contextul în care statele nordice și baltice și Țările de Jos s-au plâns că unele țări mai mari precum Franța, Italia și Spania nu fac suficient.
Parisul, Roma și Madridul resping aceste acuzații, susținând că estimările publice nu reflectă adevărata valoare a ajutorului lor militar acordat Ucrainei.
Oficialii se așteptau de asemenea la includerea în declarația summitului a unui plan anunțat luna trecută de șefa diplomației UE Kaja Kallas de a trimite Ucrainei cel puțin 1,5 milioane de obuze de artilerie în acest an, precum și alte echipamente precum sisteme de apărare aeriană, rachete și drone.