Sari direct la conținut

Aleksandar Vucic își cere scuze că Serbia a votat rezoluția ONU care condamnă invazia Rusiei în Ucraina

HotNews.ro
Aleksandar Vucic, Foto: Andrej Tarfila / Shutterstock Editorial / Profimedia
Aleksandar Vucic, Foto: Andrej Tarfila / Shutterstock Editorial / Profimedia

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat luni seară că consideră că Serbia a făcut o greșeală votând pentru rezoluția europeană în Adunarea Generală a Națiunilor Unite care condamnă invazia Rusiei, precizând că ar fi trebuit să se abțină, relatează cotidianul Danas.

„Cred că Serbia a făcut o greșeală astăzi (luni, n.r.), îmi cer scuze cetățenilor pentru asta și îmi asum vina pentru asta, pentru că sunt obosit și împovărat și nu pot duce totul la bun sfârșit”, a declarat Vucic la Happy TV.

El a adăugat că Serbia s-a abținut la propunerea americană de rezoluție și că a „votat exact cum ar fi trebuit”, afirmând că, în opinia sa, ar fi trebuit să se abțină și în problema rezoluției europene.

Rezoluția SUA cerea, în trei paragrafe, „încheierea rapidă” a conflictului, dar nu menționa integritatea teritorială a Ucrainei sau invazia rusă.

„Și după cum puteți vedea, spun acest lucru în acest moment, când este destul de clar că voi pierde puncte politice în UE din această cauză”, a precizat Vucic.

El a apreciat că Serbia „a rezistat în cea mai dificilă situație posibilă” timp de trei ani, în ceea ce privește neintroducerea de sancțiuni împotriva Rusiei, adăugând că poziția Serbiei „nu va fi răsturnată de una, două sau trei rezoluții”.

Adunarea Generală a ONU a adoptat luni, 24 februarie, o rezoluție prin care condamnă invazia Rusiei în Ucraina și solicită retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, exprimându-și totodată sprijinul pentru Ucraina și integritatea ei teritorială, cu opoziția SUA și cu mult mai puțin sprijin decât în anii precedenți.

Rezoluția, prezentată de Ucraina, cu susținerea aproape a tuturor țărilor din Uniunea Europeană, a fost aprobată cu 93 de voturi, unul venind din partea Serbiei, 18 voturi „împotriva”, între care și din partea SUA, Rusiei, Israelului și Ungariei, în timp ce 65 de state s-au abținut.

Consiliul de Securitate al ONU a votat luni o rezoluţie a guvernului american privind Ucraina care cere o încetare rapidă a războiului, dar care nu numeşte Rusia stat agresor, după ce un text similar propus de Washington în Adunarea Generală nu a putut fi adoptat în aceeaşi formă, potrivit dpa şi AFP, citate de Agerpres.

Este pentru prima dată când cel mai puternic organism al ONU a ajuns la o decizie comună privind războiul, notează dpa. Zece ţări au votat în favoarea rezoluţiei şi cinci s-au abţinut, existând majoritatea necesară pentru trecerea rezoluţiei.

Spre deosebire de cele ale Consiliului de Securitate, rezoluţiile adoptate de Adunarea Generală nu sunt constrângătoare din punct de vedere legal, dar un vot în cel mai mare organism al ONU este văzut drept un test global al sentimentului faţă de o anumită chestiune.

Alegeri 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro