Violențe în centrul Capitalei după ce candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă de BEC / Dosar penal după ce manifestanții au răsturnat o mașină a Digi24 – FOTO, VIDEO

Biroul Electroral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu, cu zece voturi „pentru” și patru „împotrivă”. La aflarea deciziei, manifestanții aflați în fața BEC au reacționat violent – au rupt gardurile instalate de jandarmi, au aruncat cu sticle și cu diverse obiecte și s-au îmbrâncit cu forțele de ordine. Noi scene violente au avut loc la câteva ore distanță, după ce BEC a publicat motivarea deciziei. Susținătorii lui Georgescu au aruncat cu petarde, cu bucăți de piatră smulse din pavele și au dat foc unor obiecte, iar jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene. După ciocnirile cu jandarmii, protestatarii s-au împărțit în mai multe grupuri care s-au împrăștiat în diferite zone din Centrul Capitalei. O parte din ei au ajuns pe bulevardul care face legătura între Piața Universității și Piața Unirii, unde au făcut foc în mijlocul străzii.
- Manifestația s-a încheiat în jurul orei 02.00, când centrul Capitalei era împânzit de forțe de ordine, care au făcut filtre, iar traficul rutier pe bulevardul I.C. Brătianu a rămas blocat în continuare.
Biroul Electoral Central și-a motivat decizia susținând că a ţinut cont de aspectele „deja tranşate” de Curtea Constituțională, iar persoanele care candidează la Preşedinţie trebuie „să respecte Constituţia şi să apere democraţia”.
BEC arată că prin decizia din 6 decembrie 2024 de anulare a alegerilor prezidențiale Curtea Constituţională „a tranşat implicit şi general obligatoriu şi cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea candidaturi depuse de către candidatul Călin Georgescu, fiind inadmisibil ca, la reluarea procesului electoral, să se considere că aceeaşi persoană îndeplineşte condiţiile pentru a accede la funcţia de preşedinte al României”.
Biroul Electoral concluzionează că, în condițiile în care instanța de contencios constituțional a decis cu privire la aceste aspecte, îndeplinirea celorlalte condiții de înregistrare a candidaturii devine irelevantă.
HotNews a transmis în regim LIVETEXT desfășurarea evenimentelor:
Protestul pare că a ajuns la final. Cei câțiva protestatari rămași nu mai scandează. Zona este în continuare plină de forțe de ordine, însă nu s-au mai înregistrat incidente.
Majoritatea celor care părăsesc zona protestului sunt legitimați de jandarmi. Mai sunt sub 50 de manifestanți.

În acest moment, jandarmii i-au înconjurat pe cei câteva zeci de protestatari care continuă protestul în fața hotelului Hilton din Centrul Vechi. „Noi de aici nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câștiga libertatea noastră”.
Circulația este blocată între Piața Unirii și Piața Universității.
O nouă situație tensionată:
Jandarmii sunt în continuare prezenți în zona protestului și pare că vor bloca accesul protestatarilor dinspre strada Doamnei spre Bulevardul IC Brătianu.
Centrul Capitalei este împânzit de jandarmi și polițiști, care au făcut filtre și verifică fiecare persoană suspectă.
Ajunși pe bulevardul IC Brătianu, o parte din manifestanți au incendiat mai multe obiecte în mijlocul bulevardului.
În fața Hilton Garden Hill sunt o parte dintre protestatarii împinși de jandarmi din zona sediului BEC. Mai sunt în jur de 100 de oameni. O parte dintre protestați pleacă, în timp ce alții strigă: „Nu plecăm”
Manifestanții s-au împărțit în mai multe grupuri.
Unii protestatari au fost împinși de jandarmi din zona BEC, iar circulația a fost blocată pe bulevardul IC Brătianu, unde sunt forțe sporite de la trupele speciale.
Toată zona a fost blocată de jandarmi, care încearcă să îi împingă pe manifestanți din Centrul Vechi spre bulevard.
Protestarii implicați în incidentele cu jandarmii sunt acum pe strada Doamnei, la intersecția cu strada Ion Ghica, în fața Hilton Garden Inn.
În zona BEC sunt mai multe ambulanțe și autospeciale SMURD, venite cel mai probabil pentru a-i prelua pe jandarmii răniți în timpul violențelor.

Zeci de jandarmi stau în fața protestatarilor care au mai rămas din fața BEC – cei care au făcut parte din grupul care nu au aruncat petarde și pietre.
„Jandarmeria apără hoția”, strigă manifestanții.
Grupul violent de protestatari se aude de pe strada Doamnei. Din motive de siguranță, forțele de ordine nu lasă presa să se apropie. „Rușine, rușine să vă fie”, se aud ei scandând.
Conform legii, adunările publice sunt interzise după ora 23:00.
Poliția Capitalei anunță că a întocmit, din oficiu, un dosar de cercetare penală, pentru distrugere, după ce o mașină a postului Digi24 a fost răsturnată de manifestanță. „Având în vedere că, în ceea ce privește această infracțiune, conform cadrului legal, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea persoanei vătămate, reprezentanții Poliției Capitalei au luat legătura cu jurnaliștii trustului TV, pe care i-au îndrumat către sediul Poliției, pentru îndeplinirea acestui act procedural”.
De asemenea, Poliția Capitalei spune că va analiza imaginile existente, „urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, în funcție de fiecare situație în parte”.
„Așa cum au precizat și colegii din cadrul Jandarmeriei Capitalei, subliniem faptul că cei care comit acte de violență sau alte fapte antisociale vor fi identificați și trași la raspundere. Poliția Capitalei și Jandarmeria Capitalei solicită participanților de bună credință să se delimiteze de comportamentele ilegale și să indice forțelor de ordine orice persoane care săvârșesc sau se pregătesc să săvârșească acte de violență”, mai spune Poliția Capitalei.
Președintele AUR George Simion a postat pe Facebook un mesaj video în care susține că autorii „loviturii de stat”, referire la respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la BEC, „ar trebui jupuiți în piața publică”.
În acest moment, protestarii violenți se pare că sunt pe strada Doamnei. Ei huiduie si sunt în continuare împinși de jandarmi.
Zeci de protestatari sunt și în cealaltă parte a străzii Lipscani la intersecția cu strada Doamnei.

Trei protestatari au fost luați de jandarmi din mulțimea rămasă în zona BEC.

Din cele două grupuri de protestatari, cel devenit violent, care a aruncat cu petarde și pietre, a fost împins de jandarmi mult în spate și, în acest moment, nu mai pot fi văzuți de fum, din zona unde stă presa, din motive de siguranță. Acești protestatari au dat și foc unui ornament cu flori.
În timpul momentelor de haos, care au început cu aruncarea de pietre și au continuat cu aruncarea de petarde, jandarmii scutieri au intrat în mulțimea violentă. Petardele au continuat să fie aruncate, iar manifestanții strigau „Nu plecăm”.
În acest moment, celălat grup de protestatari, care nu a aruncat cu pietre sau petarde, a rămas în zona BEC și scandează „Jos Guvernul” și „Nu plecăm”.
În aer persistă gazele lacrimogene folosite de jandarmi.
Scene violente în Centrul Vechi, după ce BEC a anunțat motivarea deciziei de invalidare a candidaturii lui Georgescu
Jandarmii au reținut mai multe persoane care au comis violențe, anunță Jandarmeria București.

Scenele de violență continuă în Centrul Vechi:
„Nu plecăm”, striga protestatarii în timp ce arunca petarde spre jandarmi.
La fața locului a izbucnit și un incendiu, după ce un protestatar a dat foc unor crengi.
Noi violențe au loc acum în fața BEC., Manifestanții aruncă cu petarde, pietre și sticle spre jandarmi.
BEC a publicat motivarea deciziei de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu.
Horațiu Potra, căutat de autoritățile de române, a lansat un mesaj, pe un grup online al apropiaților săi, prin care le cere să meargă la București înarmați pentru a stopa „lovitura de stat din partea globaliștilor”, transmite Antena 3. Mesajul a fost postat după ce BEC a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.
La aproximativ trei ore de când BEC a decis să respingă candidatura lui Călin Georgescu, instituția nu a transmis încă motivarea deciziei.
HotNews.ro a întrebat reprezentanții BEC când va fi publicată aceasta și dacă există un termen pentru acest lucru, însă nu am primit niciun răspuns.
O posibilă explicație a faptului că nu există încă o motivare a deciziei este că în timpul ședinței BEC „nu s-a discutat nimic despre motivarea deciziei”, au declarat surse politice pentru HotNews.ro.
Între timp, protestul din zona BEC continuă: „Nu plecăm acasă”, strigă mulțimea de câteva sute de oameni.
Jandarmii scutieri din trupele speciale ale Jandarmeriei, trimiși în zona BEC. Unii protestatari rup piatra cubică de pe stradă pentru a arunca cu ea
Jandarmii avertizează presa să își ia măsuri de protecție, pentru că e posibil să se arunce cu obiecte.
Unii protestatari rup piatra cubică de pe stradă.
În acest moment, există situații în care unii dintre manifestanții aflați în zona Biroului Electoral Central au spart bucăți de caldarâm cu scopul de a le arunca asupra jandarmilor, anunță Jandarmeria Capitalei, care a transmis și imagini. La această oră, sute de oameni protestează în continuare în Centrul Vechi și au existat mai multe momente în care manifestanții au devenit violenți, după decizia de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu.
„Acest comportament este deosebit de grav și poate avea consecințe asupra libertății persoanelor care aleg să comită astfel de violențe. Evidențiem faptul că există filmări operative și în spațiul public care ne vor ajuta să-i identificăm pe toți cei care comit fapte antisociale. Solicităm încă o dată participanților de bună-credință să se delimiteze de comportamentele ilegale și să indice jandarmilor orice persoane care săvârșesc sau se pregătesc să săvârșească acte de violență”, a transmis Jandarmeria Capitalei.
Sursa video: Observator
Interzicerea candidaturii la preşedinţie a lui Călin Georgescu de către Biroul Electoral Central a fost tratată ca o informaţie de „breaking news” de presa internaţională, care a urmărit în ultimele luni saga alegerilor prezidenţiale anulate din România, informează News.ro.
Cine a votat în favoarea admiterii candidaturii lui Georgescu
Cei patru din 14 membri ai Biroului Electoral Central care au votat pentru admiterea candidaturii lui Călin Georgescu au fost reprezentanții USR, AUR, POT și SOS, a declarant prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea. Lulea a făcut această declarație la Digi24.
Și lidera USR, Elena Lasconi, a confirmat că reprezentanta USR în BEC a votat în favoarea validării candidaturii lui Călin Georgescu.
Simpatizanții lui Călin Georgescu care manifestează duminică seară în fața sediului Biroului Electoral Central (BEC) față de respingerea candidaturii acestuia la alegerile prezidențiale au forţat cordonul de ordine și dispozitivul de panouri metalice, în urma incidentelor un jandarm fiind lovit cu un obiect contondent, anunţă Jandarmeria Capitalei.
Jandarmii scutieri din trupele speciale ale jandarmeriei au venit în zona protestului.

Protestarii se întind de la clădirea CEC Bank până la Palatul Dacia, pe strada Lipscani din Centrul Vechi. Zona este complet blocată, iar jandarmii nu lasă pe oricine să treacă și să ajungă în fața BEC, inclusiv jurnaliștilor interzicându-le asta inițial. Un alt grup de protestatari, mai mic, sunt vizavi, tot pe strada Lipscani.
În total, sunt câteva sute de oameni, până într-o mie.
Jandarmii continuă să vină în zona protestului, pentru împiedicarea manifestanților să ajungă în fața clădirii BEC.
Stegarul dac s-a urcat pe statuia lui Eugenii Carada din fața Băncii Naționale.

Acum, în fața BEC. Manifestanții strigă „Jos regimul comunist” și „Jos comunismul”.
Prima reacție a lui Călin Georgescu
Călin Georgescu a reacționat printr-un mesaj în limba engleză, postat pe rețeaua de socializare X, după ce Biroul Electoral Central a respins înregistrarea candidaturii acestuia la alegerile prezidențiale.
„O lovitură directă pentru inima democrației din întreaga lume! Mai am un mesaj! Dacă va cădea democrația în România, întreaga lume democratică va cădea! Acesta este doar începutul. Este atât de simplu!
Europa este acum o dictatură, România este sub tiranie!”, a scris Georgescu.
BEC anunță, oficial, deciziile luate în ședința de duminică seară, fără detalii:
„Decizie privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Popa Ion la alegerile pentru Președintele României din anul 2025;
Decizie privind respingerea înregistrării candidaturii independente a doamnei Marcu Maria la alegerile pentru Președintele României din anul 2025;
Decizie privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Dan Nicușor-Daniel și a semnului electoral la alegerile pentru Președintele României din anul 2025;
Decizie privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Georgescu Călin la alegerile pentru Președintele României din anul 2025”.

Mulțimea de manifestanți pro-Georgescu, în fața Biroului Electoral Central. FOTO: Inquam Photos / George Calin
Elon Musk, reacție după decizia de invalidare a candidaturii lui Georgescu
Elon Musk reacționează la decizia BEC de a invalida candidatura lui Călin Georgescu.
„Azi în București, mâine în toată țara”, scandează acum mulțimea. Sunt în continuare sute de oameni în zona BEC. Nu s-au mai înregistrat violențe.
„Jos dictatura”, mai scandează oamenii.
Jandarmii din zona BEC nu îi mai lasă să treacă pe jurnaliștii care vor să ajungă acum în zonă.
Biroul Electoral Central trebuie să indice exact de ce a respins înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale, „pentru că nu merge cu o bălmăjeală fără probe”, afirmă fostul președinte Traian Băsescu.
Jandarmeria anunță că manifestanții din fața BEC au forțat intrarea în sediul instituției, jandarmii fiind nevoiți să folosească un pulverizator cu gaze lacrimogene:
„Pe fondul unei decizii a Biroului Electoral Central, participanții la adunarea publică nedeclarată au forțat cordonul de jandarmi, cu scopul de a intra în sediul instituției. În acest context, pentru aplanarea situației, jandarmii au folosit un pulverizator de mână cu substanță iritant-lacrimogenă”, se arată în informarea Jandarmeriei București.
Jandarmeria face „apel către participanți să evite orice încălcări ale legii, să își păstreze calmul, să manifesteze pașnic și civilizat și să dea curs dialogului cu echipele de jandarmi specializate”.
FOTO: Inquam Photos / George Calin

Reacția președintei SOS România, Diana Șoșoacă: „EXACT CEEA CE VĂ ANUNȚ: PROVOCAREA UNEI REVOLUȚII PT A INTRA ÎN SITUAȚIE DE URGENȚĂ! RUȘINE BIROULUI ELECTORAL CENTRAL! MOTIVELE DE RESPINGERE NU SUNT LEGALE! SISTEMELE SE OMOARĂ ÎNTRE ELE ȘI NOI SUNTEM PRINȘI LA MIJLOC! RISC DE DEZINTEGRARE TERITORIALĂ! V-AM SPUS CĂ HOTĂRÂREA NR. 2 DIN 5.10.2024 A PUS CAPĂT DREPTURILOR SI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI!”.
„Noi am votat, voi ați furat”, scandează susținătorii lui Călin Georgescu.
Violențe în fața sediului BEC
În acest moment, toate căile de acces către BEC sunt păzite de jandarmi.
Situația rămâne tensionată în apropierea BEC. Protestatarii se ceartă cu jandarmii care au intervenit pentru a-i împiedica să ajungă în fața BEC.

FOTO: Inquam Photos / George Calin
Lidera POT, Ana Maria Gavrilă, reacție pe Facebook: „Suntem în dictatură. 10 oameni la 4 au votat împotriva dosarului lui CG la BEC deși dosarul era ok”.
Violențele continuă, manifestanții se îmbrâncesc cu jandarmii. Un jandarm a fost lovit și scos din mulțime.
O parte din manifestanți s-au urcat pe zidurile unor clădiri din Centrul Vechi.
George Simion, președintele AUR: Respingerea dosarului de candidat a lui Călin Georgescu e un nou abuz și o continuare a loviturii de stat dată pe 6 decembrie. Jos Ciolacu, jos dictatorii!
Susținătorii lui Călin Georgescu continuă să se manifeste nervos, iar Jandarmeria a întărit dispozitivele.
Susținătorii lui Georgescu au luat pe sus gardurile în momentul în care au aflat decizia BEC.
Zece membri ai BEC au votat împotriva înregistrării candidaturii lui Călin Georgescu, iar 4 au votat „pentru”, a declarat reprezentanta AUR în BEC.
Decizia BEC nu este definitivă.
Știre în curs de actualizare