Ce notă și-ar da președintele Nicușor Dan după 100 de zile de mandat: „Sunt o persoană exigentă”
Președintele Nicușor Dan a afirmat, într-un interviu acordat pentru Antena 1, că nota pe care și-ar acorda-o după primele 100 de zile de mandat este de 7 sau 8, el afirmând că nu-și dă o notă mai mare pentru este exigent.
„Sunt o persoană exigentă: 7-8 așa… Tot timpul te gândești că ai putea face lucrurile în altă ordine, dar cred că obiectivele au fost atinse.
El a evaluat că s-a confruntat la începutul mandatului său cu două provocări majore, prima fiind instalarea unui guvern stabil, procedură care a fost realizată cu succes.
„Trebuie să apreciem la fiecare dintre partide faptul că au dorit să intre în coaliția de guernare. Ar fi fost foarte simplu să stea afară, urmau să se ia măsuri cu impact social. Această coaliție funcționează, oamenii au viziuni economice, sociale și politice diferite, dar discuțiile din coaliție sunt bune”, crede Nicușor Dan.
„După care am avut o provocare cu deficitul. Până acum lucrurile sunt sub control. Adică am avut cele două evaluări de la agenţiile de rating şi România şi-a păstrat statutul de recomandat investitorilor. Asta e lucrul important. Şi apoi o prezenţă externă care a fost, în opinia mea, consistentă cu foarte multe prezenţe şi la reuniuni şi în discuţii bilaterale, care era necesară pentru Europa. Lumea voia să vadă ce se întâmplă în România, o ţară care a avut nişte alegeri anulate, care este direcţia… Cam asta e rezumatul celor 100 de zile”, a mai spus Nicușor Dan.
