Cea mai mare companie aviatică franceză și-a suspendat imediat zborurile spre țara aflată în mijlocul unei lovituri de stat
Compania Air France a suspendat zborurile între aeroportul Paris-Charles de Gaulle și capitala Madagascarului, Antananarivo, în perioada 11-13 octombrie inclusiv.
Motivul anunțului: „din cauza situației de securitate” de la sol, a anunțat compania aeriană într-un comunicat transmis duminică prin e-mail.
Compania monitorizează situația în timp real împreună cu autoritățile, iar „reluarea operațiunilor va rămâne supusă unei evaluări zilnice a situației”, a declarat Air France. Clienții afectați vor fi informați și li se vor oferi soluții de rezervare sau rambursare, a precizat compania.
Președintele Madagascarului afirmă că armata încearcă să preia ilegal puterea
Soldații unității militare de elită Capsat au anunțat duminică că preiau controlul după săptămâni de proteste conduse de tineri, scrie The Guardian. Președintele Madagascarului, Andry Rajoelina, a declarat că este în curs o „încercare de preluare ilegală a puterii prin forță”, după ce o unitate militară de elită care s-a alăturat protestatarilor în stradă sâmbătă a anunțat că preia controlul asupra armatei.
Intervenția unității Capsat vine după săptămâni de proteste conduse de tineri, care au început pe 25 septembrie împotriva penuriei de apă și electricitate și s-au extins la cererea demisiei președintelui, Andry Rajoelina, a încetării corupției și a unei reforme radicale a sistemului politic.
