CET Oradea opreste aburul la „Cemtrade”
Centrala Electrotermica Oradea a decis ca, incepand de astazi, sa opreasca furnizarea de abur catre societatea „Cemtrade” (fosta „Alumina” àn.r.). Decizia a fost luata de catre conducerea CET ca urmare a datoriilor pe care firma le are catre regie, dar si ca urmare a faptului ca „Cemtrade” refuza sa plateasca gigacaloria la pretul reglementat de catre ANRC. Decizia a fost sustinuta ieri, in totalitate, de consilierii locali.
„Datoriile pe care le au catre noi se ridica la peste 60 de miliarde lei vechi, la care se adauga alte 60 de miliarde lei datorii neacceptate. „Cemtrade” plateste la ora actuala 74,3 RON gigacaloria, pe cand populatia plateste 130,9 RON. In acest ritm in doi ani CET va da faliment.
Eu trebuie sa ma gandesc in primul rand la populatie”, a declarat directorul Cetralei Electrotermice, Dragos Gligor.
Potrivit sursei citate, conform contractului dintre CET si SC „Cemtrade”, in cazul in care firma nu isi plateste datoriile catre furnizorul de energie electrica si termica, acesta poate sa-i opreasca aprovizionarea.
Mai mult, Gligor a explicat ca la ora actuala regia are datorii de 100 de miliarde lei vechi catre furnizorul de carbune, sume restante pe care nu le-a putut achita din cauza ca „Cematrade” nu isi plateste la timp facturile.
„Daca nu vom avea cu ce plati combustibilul, 59.000 de apartamente, adica circa 150.000 de cetateni, risca sa ramana fara agent termic”, a adaugat directorul. Mai mult, CET a fost nevoita sa isi contracteze un credit pentru a putea plati combustibilul.
In prezent, CET si „Cemtrade” se judeca in instanta deoarece societatea, condusa de un patronat din Rusia, accepta sa plateasca aburul la ni-velul lunii decembrie 2004, adica cu 30 la suta mai putin decat valoarea actuala.
Conducerea CET a trimis catre reprezentantii „Cemtrade”, in urma cu doua zile, o adresa prin care instiinteaza firma ca in cazul in care nu accepta esalonarea datoriilor si tariful pentru gigacalorie la valoarea actuala, va opri furnizarea aburului. „Raspunsul „Cemtrade” a fost ca nu va accepta conditiile noastre”, a mai spus Dragos Gligor.
Administratorul fostei „Alumina”, Andrey Glagolev, a afirmat, insa, ca in cazul in care va fi oprita furnizarea aburului, cei 850 de muncitori ai societatii vor organiza proteste de strada.