Sari direct la conținut

Cioloș: Vâlcov și Dragnea spun “puneți companiile în Fondul Suveran să le distribuim noi unde vrem”

HotNews.ro
Dacian Ciolos, Foto: Captura video
Dacian Ciolos, Foto: Captura video

Președintele PLUS Dacian Cioloș a declarat, duminică la Constanța, că PSD vrea să politizeze companiile de stat prin înființarea Fondului Suveran de Investiții, iar soluția ar fi un management corporatist. Liderul USR Dan Barna a spus că social-democrații încearcă, prin Fond, să fure banii publici, transmite Mediafax.

„După povestea aceea cu Mariu Chicoș Rostogan care aduna de la elevii din internat bani și spunea «puneți aici ca să nu vi fure alții». Cam așa este și cu asta «hai, puneți companiile acestea românești pe care le-am politizat atât cât am putut. Hai să le punem aici în Fondul acesta Suveran ca să nu le ia alții. Să putem să le distribuim noi unde vrem». Cam aceasta este abordarea domnilor Vâlcov și Dragnea cu acest Fond Suveran”, a afirmat Dacian Cioloș, într-o conferință de presă susținută duminică la Constanța.

Liderul PLUS s-a referit și la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, care este vizată de politica economică a PSD, precizând că dorește un management corporatist la aceste companii.

„Noi am vrut un management corporatist, adică unul profesionist, la Portul Constanța și în altă parte. Acesta este punctul de plecare a oricărui proiect în care vrei să pui în valoare companiile românești unde statul are acțiuni. Să te asiguri că aceste companii au un management competent și că încep să realizeze profit. Apoi să te asiguri că acel profit este reinvestit ca să dezvolți aceste companii și să le crești valoarea. Din momentul în care le-ai crescut valoarea, poți să gândești o strategie despre cum faci ca acest capital al statului să contribuie la dezvoltarea României. Dar nu să le politizezi întâi și după aia să le pui într-un Fond, să le ascunzi de fapt de orice abordare transparentă a modului în care ele funcționează și să decizi în ce direcție duci aceste companii”, a explicat Cioloș.

La rândul său, președintele USR Dan Barna a catalogat Fondul Suveran ca fiind „o extra-pușculiță” prin care PSD vrea să fure din banii publici. Acesta a adăugat că o listare la bursă este mai potrivită pentru sporirea investițiilor.

„La nivelul Parlamentului și a alternativei de guvernare pe care Alianța o va propune, vorbesc de inițiativa USR, acest Fond noi în considerăm pur și simplu un mecanism de furt al banilor publici. Nu este niciun dubiu, nu este niciun criteriu care să justifice funcționalitatea acerstui Fond. El este este gândit ca o extra-pușculiță pentru incapacitatea de guvernare a actualei structuri, că nu putem să îl numim Guvern, dacă vrem să vorbim serios, și în acest context mizez pe faptul foarte clar că acest Fond va fi desființat în momentul în care vom câștiga alegerile, pentru că nu este o variantă corectă”, a spus Dan Barna.

„Ceea ce a spus Dacian Cioloș este foarte logic, companiile statului profitabile, Hidroelectrica și alte companii, trebuie să devină o sursă de dezvoltare pentru statul român și nu un instrument de negociere pentru beneficiile politice ale lui Liviu Dragnea. O listare la bursă prin care să poată veni fonduri suplimentare în funcționarea acestor companii și în cele din urmă la statul român este una dintre variantele pe care o avem în vedere”, a completat liderul USR.

Coaliția de guvernare PSD-ALDE a avut discuții în aceste săptămâni cu privire la înființarea Fondului Suveran de Investiții și Dezvoltare (FSID). Loteria Română și Imprimeria sunt primele două companii pe care statul propune să fie incluse în Fond, potrivit unui act normativ pus în transparență decizională pe site-ul Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro