„Complet grotesc și profund stupid”. O decizie recentă anunțată de Wizz Air a înfuriat ONG-urile de mediu
Schema „Atât cât poți zbura” anunțată de compania low-cost Wizz Air săptămâna trecută, cu scopul de a face biletele de avion mai accesibile pasagerilor europeni care călătoresc frecvent, a stârnit furia activiștilor de mediu. Aceștia susțin că, dimpotrivă, prețurile la cursele aeriene ar trebui să fie mai scumpe și cei care zboară des ar trebui penalizați, relatează Politico.
„Spre deosebire de ceea ce ar putea crede unii oameni, zburatul nu este un bufet suedez”, s-a plâns Jo Dardenne, directoarea pentru probleme legate de aviație în cadrul ONG-ului ecologist Transport & Environment, ce are birouri în Franța, Spania, Italia și Germania.
„Cum pot să fie luate în serios angajamentele companiilor aeriene față de neutralitatea climatică când ele continuă să promoveze creșterea nesustenabilă a traficului aerian prin oferirea de scheme ieftine dubioase pentru zboruri cu aeronave care poluează?”, a întrebat retoric Dardenne în comentarii făcute pentru Politico.
„Complet grotesc și profund stupid”, a catalogat schema anunțată de Wizz Air și Alethea Warrington, o activistă veterană de la organizația Possible, una care strânge fonduri caritabile pentru a ameliora problemele cauzate de schimbările climatice.
Schema anunțată de Wizz Air care a atras reacții virulente din partea activiștilor de mediu
Compania aeriană ungară a anunțat miercurea trecută că clienții săi din Europa vor putea efectua zboruri nelimitate pentru 599 de euro (550 de dolari) pe an, în cadrul unui nou serviciu de abonament de călătorie.
Abonamentul anual „atât cât poţi zbura”, care permite pasagerilor să rezerve zboruri dus şi dus-întors pe tot parcursul anului, a fost disponibil pentru un preț limitat de 499 de euro până pe 16 august și a fost majorat între timp la 599 de euro.
Fiecare rezervare este supusă unei taxe fixe suplimentare de 9,99 euro, iar bagajele dincolo de un articol personal vor fi percepute ca suplimentar.
Detaliile de pe site-ul companiei aeriene arată că pasagerii pot rezerva zboruri fără limite către oricare dintre destinaţiile sale internaţionale – inclusiv Atena, Madrid, Paris şi Reykjavik – cu până la trei zile înainte de plecare, fereastra de rezervare urmând să fie deschisă în septembrie.
Schema anunțată acum de Wizz Air este asemănătoare unor pachete de abonament oferite de companiile aeriene americane, cum ar fi Frontier Airlines, care anul trecut a anunţat un abonament Go Wild! nelimitat de 599 USD pentru rutele sale din America de Nord.
Cu toate acestea, în timp ce unii transportatori europeni oferă pachete cu mai multe zboruri pentru un tarif stabilit, pachetele nelimitate rămân un concept nou în Europa.
De exemplu, Ryanair, cealaltă mare companie low-cost din Europa, nu are niciun program care să recompenseze călătorii loiali, însă ea organizează frecvent vânzări „fulger” de o zi, cu prețuri considerabil mai mici.
„Dacă doriți ceva loial, cumpărați-vă un câine. Dacă doriți cele mai mici tarife aeriene din Europa, zburați cu Ryanair”, a declarat Michael O’Leary, CEO-ul companiei aeriene irlandeze, într-un interviu acordat în luna aprilie ziarului The Independent.
Activiștii de mediu acuză companiile aeriene că vor să facă biletele de avion prea ieftine
În comentariile sale pentru Politico activista Alethea Warrington i-a dat dreptate lui O’Leary în ceea ce privește schemele care recopensează călătorii „loiali”, dar din motive cu totul diferite.
„Este îngrijorător că niciun guvern nu a luat măsuri pentru a interzice programele care recompensează călătorii care zboară des”, a declarat aceasta.
„Programele pentru [recompensarea] călătoriilor aeriene frecvente alimentează greșterea nesustenabilă a aviației, lăsându-le unor pasageri o impresia falsă asupra realității, potrivit căreia nu trăim într-o criză climatică”, a punctat și Dardenne de la ONG-ul Transport & Environment.
Activiștii de mediu vor ca, dimpotrivă, pasagerii care zboară des să fie penalizați, nu recompensați.
„Acest tip de schemă iresponsabilă ar trebui interzisă ca parte a unui program mai larg de a reduce planurile periculoase ale industriei aviatice de creștere, inclusiv o taxă pentru călătorii frecvenți care să penalizeze, în loc să recompenseze consumul excesiv de aviație”, consideră Warrington.
„Este o problemă gravă faptul că aviația este cu adevărat subtaxată și că costul unui zbor nu reflectă emisiile uriașe din acest mod de transport sau răul real pe care îl provoacă climei noastre”, mai spune ea.
Oameni din întreaga lume „resimt deja repercusiunile crizei climatice, printre care fenomenele meteorologice extreme, valurile de căldură și secetele”, a subliniat ea pentru Politico.
Cum se apără Wizz Air
Deși majoritatea companiilor aeriene din Europa și-au stabilit obiective pe termen mediu și lung în ceea ce privește reducerea emisiilor de carbon, activiștii și ONG-urile de mediu consideră că acestea nu sunt sincere și că scopul este în continuare maximizarea profiturilor.
Potrivit acestora, planurile precum cel anunțat săptămâna trecută de Wizz Air descurajează călătorii din a folosi mijloace de transport mai „verzi”, ca de exemplu trenurile.
Tamara Nikiforova, manager de comunicații al companiei aeriene ungare, contestă însă aceste acuzații.
„Schema ‘Atât cât poți zbura’ contribuie la maximizarea factorului de încărcătură în ultimele 72 de ore de dinaintea unui zbor. Un factor de încărcătură ridicat este unul crucial în ceea ce privește eficiența și duce la reducerea intensității emisiilor” de carbon, a declarat ea pentru Politico.