Sari direct la conținut

CTP spune că se aud „zgomote ciudate în zona mormântului lui Ion Iliescu”, atacându-l pe Grindeanu în contextul „noii orientări a PSD” 

HotNews.ro
CTP spune că se aud „zgomote ciudate în zona mormântului lui Ion Iliescu”, atacându-l pe Grindeanu în contextul „noii orientări a PSD” 
Sursa foto: Facebook / Cristian Tudor Popescu

Schimbările din statutul PSD au atras reacția gazetarului și scriitorului Cristian Tudor Popescu. 

În noul statut al social-democraților, președintele interimat Sorin Grindeanu a optat pentru ca orientarea PSD să fie modificată conform acestei declarații a liderului său: „PSD reafirmă că este un partid modern de centru-stânga, național și echilibrat, care promovează echitatea socială, solidaritatea și respectul pentru valorile democratice, religioase, tradiționale și culturale ale poporului român”.

La rândul său, liderul PSD Paul Stănescu a explicat modificarea statutului și a ideologiei spunând că PSD este mai degrabă un partid „creștin-democrat”, nu socialist. Întrebat despre ce rol va avea religia în Partidul Social Democrat, corelat cu noua orientare doctrinară, Paul Stănescu a răspuns: „Fără Dumnezeu, nimic nu e”.

Cristian Tudor Popescu a scris pe Facebook că Ion Iliescu, principalul fondator al PSD-ului de azi, „se răsucește în groapă”. El era nu doar social-democrat, dar și un susținător ale separației dintre politică și religie. 

„Paznicii de la cimitirul Ghencea raportează zgomote ciudate în zona mormântului lui Ion Iliescu. Se pare că fostul șef al Secției de Propagandă a CC al PCR se răsucește în groapă în vreme ce urmașul său, Grindeanu I Creștinătorul, aduce Partidul la cele sfinte, iar secretarul general PCR, Stănescu Armetică, zice chiar așa, mai ieftin n-o lasă: Dacă Dumnezeu nu e, nimic nu e!”, a scris CTP. 

INTERVIURILE HotNews.ro