Sari direct la conținut

„Se așteaptă reacții puternice din partea administrației Trump”: Ce scrie presa internațională după respingerea definitivă a candidaturii lui Călin Georgescu

HotNews.ro
„Se așteaptă reacții puternice din partea administrației Trump”: Ce scrie presa internațională după respingerea definitivă a candidaturii lui Călin Georgescu
Calin Georgescu, la iesirea de la Parchet. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a respinge definitiv candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale a fost preluată pe larg și de presa internațională. „Politicianul român de extremă dreaptă Călin Georgescu a pierdut marți apelul împotriva deciziei care îi interzice să candideze la alegerile prezidențiale reprogramate, în timp ce sute de susținători s-au adunat în fața instanței pentru a-l sprijini”, scrie agenția de presă AFP.

„Extrema dreapta românească se grăbește să își găsească candidat la alegerile prezidențiale”, anunță și agenția Reuters. „Această hotărâre îi lasă pe aliații săi cu doar patru zile pentru a găsi un înlocuitor”.

„Termenul limită pentru depunerea candidaturilor la alegerile prezidențiale din mai este 15 martie, lăsând partidelor de extremă dreapta, inclusiv Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) și Partidului Oamenilor Tineri (POT), foarte puțin timp pentru a găsi un înlocuitor viabil. Mult va depinde de susținerea lui Georgescu.

Liderul AUR, George Simion, care s-a clasat pe locul patru în primul tur al alegerilor prezidențiale anulate, este unul dintre posibilii înlocuitori, deși a declarat că nu dorește să candideze. Luni, el a afirmat că toate opțiunile sunt luate în considerare și că Georgescu va decide pașii următori”, mai notează Reuters.

Agenția amintește că partidele ultranaționaliste care l-au susținut pe Georgescu au obținut 35% din mandatele parlamentare și reprezintă o opoziție semnificativă în fața guvernului pro-NATO și pro-european.

AFP: „Sute de susținători ai lui Georgescu, în fața instanței”

Agenția de presă franceză AFP scrie că decizia CCR a fost primită cu proteste. „Politicianul român de extremă dreaptă Călin Georgescu a pierdut marți apelul împotriva deciziei care îi interzice să candideze la alegerile prezidențiale reprogramate, în timp ce sute de susținători s-au adunat în fața instanței pentru a-l sprijini.”

AFP citează și declarațiile liderului AUR, George Simion, care a criticat hotărârea CCR, acuzând-o că „batjocorește poporul român”.

The Guardian: „România interzice candidatura unui politician de extremă dreaptă pro-rus”

„O instanță supremă din România a confirmat marți decizia de a-i interzice candidatului de extremă dreapta pro-rus Călin Georgescu să participe la alegerile prezidențiale reprogramate din mai”, titrează și The Guardian.

„Populistul român de extremă dreaptă Călin Georgescu a pierdut apelul împotriva unei hotărâri care îi interzice să participe la alegerile prezidențiale din mai”, anunță și BBC.

Politico: Este de așteptat ca decizia de a-l ține pe Georgescu în afara cursei prezidențiale să fie primită cu reacții dure din partea administrației Trump

„Decizia de a-l menține pe Călin Georgescu în afara cursei electorală este de așteptat să fie întâmpinată cu o reacție puternică din partea administrației Trump, care conține oficiali cheie ce îl susțin pe Georgescu.

Elon Musk, consilierul miliardar al președintelui Donald Trump, a numit decizia Biroului Electoral Central de duminică „nebună”, iar vicepreședintele JD Vance a folosit anularea alegerilor din România de anul trecut ca exemplu al regresului democratic în Europa, făcând referire la acest subiect în cadrul Consiliului pentru Securitate de la München”, notează Politico.

Al Jazeera: Rusia are o istorie de a încerca să influențeze politica internă a altor țări

„Anul trecut, Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din țară, dar rezultatul a fost anulat după ce au apărut acuzații conform cărora Rusia ar fi condus o campanie pe rețelele de socializare în favoarea sa.

Rusia are o istorie de a încerca să influențeze politica internă a altor țări, dar eficiența și amploarea acestor eforturi sunt subiecte de dezbatere”, amintește și Al Jazeera, care titrează de asemenea respingerea candidaturii lui Călin Georgescu.

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
INTERVIURILE HotNews.ro