Sari direct la conținut

FOTO Accident grav in judetul Constanta: Trei persoane au murit, alta este grav ranita

HotNews.ro
Accident rutier, Foto: News.ro
Accident rutier, Foto: News.ro

Trei persoane au murit si una a fost grav ranita in urma unui accident rutier care a avut loc duminica, in judetul Constanta, dupa ce doua autovehicule s-au ciocnit frontal. In urma evenimentului mai multe persoane au ramas incarcerate, pentru scoaterea lor fiind nevoie de interventia pompierilor, informeaza news.ro.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Dobrogea, pompierii au fost solicitati sa intervina duminica dupa amiaza la un accident rutier petrecut intre localitatile Ovidiu si Mihail Kogalniceanu, ei fiind informati ca exista persoane incarcerate, dar si scurgeri de combustibil.

La fata locului s-au deplasat o autospeciala, un echipaj de descarcerare, o ambulanta SMURD si trei ambulante din cadrul Serviciului Judetean, dar si elicopterul SMURD. Conform primelor informatii, doua autovehicule s-au ciocnit frontal. In urma accidentului, doua persoane au murit pe loc, iar alte doua erau incarcerate, fiind in coma.

Potrivit reprezentantilor Serviciului de Ambulanta, una dintre persoanele ranite a intrat in stop- cardiorespirator, iar in ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale a fost declarata decedata.

In urma accidentului doi barbati si o femeie au murit, iar o patra persoana se afla in stare grava, aceasta fiind transportata la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta cu un echipaj SMURD.

De asemenea, circulatia in zona a fost blocata in urma acestui eveniment.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro