Guvernul, după scoaterea României din programul Visa Waiver: „Alegerea unui nou președinte, un bun moment pentru a se solicita reluarea demersurilor”

Guvernul României anunţă că va continua dialogul diplomatic cu Statele Unite la cel mai înalt nivel „pentru ca drepturile românilor să fie respectate”, după ce Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a luat decizia de a reconsidera includerea țării noastre în programul Visa Waver.
- Statele Unite au anunțat vineri seară excluderea României din programul Visa Waiver, care presupunea că românii pot călători fără vize, în scop turistic sau de afaceri.
- Anunțul a fost făcut de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA și a fost urmat imediat de reacții de la București.
- MAE a transmis că regretă decizia, subliniind că România a îndeplinit toate cerințele pentru a fi inclusă în program.
„România a îndeplinit toate condițiile tehnice pe care administrațiile americane le-au recomandat pentru accederea în Programul Visa Waiver” – afirmă la rândul său Executivul de la București într-un comunicat de presă difuzat vineri seară, precizând că, „în contextul politicii noii administrații americane, dorim să continuăm colaborarea astfel încât reanalizarea candidaturii țării noastre să aibă loc în cel mai scurt timp posibil”.
Guvernul României consideră totodată că „este esențial ca partenerii americani să transmită toate detaliile tehnice care au stat la baza anulării temporare a deciziei de intrarea a României în Programul Visa Waiver, pentru ca autoritățile române sǎ poatǎ pregăti răspunsuri detaliate pe fiecare temă în parte”.
„Cetățenii români merită același tratament pe care îl au cetățenii altor state aliate care beneficiază de acces fără viză pe teritoriul american și, de aceea, Guvernul României va continua dialogul diplomatic la cel mai înalt nivel pentru ca drepturile românilor să fie respectate”, mai spune Executivul, precizând și că „este gata să lucreze alături de partenerii americani pentru întărirea siguranței la frontierele Statelor Unite”.
În același timp, Guvernul „consideră că, alegerea unui nou președinte al României, în urma alegerilor din 4 și 18 mai, poate reprezenta cel mai important moment pentru ca țara noastră să solicite partenerilor americani reluarea demersurilor de acceptare în Programul Visa Waiver”.