INTERVIU De ce nu scad facturile la energie ale consumatorilor, deși curentul s-a ieftinit pe bursă

Prețul mediu al energiei în luna august a scăzut cu 24% comparativ cu luna iulie pe piața spot a bursei de energie OPCOM, dar facturile consumatorilor finali nu vor scădea în următoarele luni, spune Dana Dărăban, directorul executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), într-un interviu pentru HotNews. 

Scăderea prețurilor pe bursă din august este un semnal pozitiv, dar nu suficient pentru a reduce imediat facturile consumatorilor, explică Dana Dărăban. Pentru ca acest lucru să se întâmple, ar fi nevoie ca tendința de ieftinire să se mențină o perioadă mai lungă și să tragă în jos prețurile contractelor pe termen lung.

Pentru o scădere rapidă și vizibilă a facturilor e nevoie de diminuarea TVA sau a accizelor – taxe care tocmai au fost majorate. 

Din factura totală la energie plătită de consumatori, majoritatea banilor merg la producătorii de electricitate, apoi la operatorii de rețea și în al treilea rând la statul român, prin TVA și accize.

Dărăban a mai arătat că autoritățile ar trebui să vină cu o strategie pentru a pregăti din timp liberalizarea pieței gazelor din martie anul viitor, astfel încât consumatorii să nu resimtă un nou șoc când primesc facturile.

Scăderea pe bursă „nu se transmite imediat în facturi”

– HotNews.ro: Conform datelor bursei de energie, în august prețul mediu de închidere pe piața spot (PZU) a fost cu 37% mai mic decât în luna august 2024 și cu 24% mai mic decât în luna iulie 2025. Având în vedere aceste date, este de așteptat ca facturile finale ale consumatorilor să scadă în perioada următoare? 
– Dana Dărăban: Nu este de așteptat ca facturile finale ale consumatorilor să scadă în următoarele luni doar pe baza ieftinirii înregistrate în august pe PZU. 

Această piață rămâne importantă, dar nu dominantă, acoperind aproximativ o treime din consumul național. Prețurile PZU sunt extrem de volatile – cu fluctuații orare de la valori negative la niveluri foarte ridicate – ceea ce arată mai degrabă nevoia de flexibilitate în sistem decât o tendință stabilă. Uniunea Europeană estimează că, până în 2050, va fi nevoie de o cantitate uriașă de energie pentru flexibilitate (echivalentul producției anuale a Germaniei) pentru a integra energia din soare și vânt.

La fel ca în perioadele de creștere, nici scăderea prețurilor PZU nu se transmite imediat în facturi. Furnizorii au deja un „coș” de energie contractat în avans pe termen lung, iar un impact în facturi se vede doar pe măsură ce expiră contractele vechi și se încheie altele noi, dacă acestea au prețuri mai mici. 

– Care este prețul energiei tranzacționate pentru anul viitor?
– Datele OPCOM arată că pentru 2026 s-au tranzacționat aproximativ 9 TWh, ceea ce reprezintă mai puțin de o cincime din consumul național anual, la un preț mediu de 568,7 lei/MWh, cu 8% mai mare față de 2025, ceea ce nu indică o descreștere, cel puțin până acum. În plus, trebuie avute în vedere și contractele negociate direct – nu putem estima cantitățile contractate și niveluri de preț, dacă sunt mai ridicate sau reduse, întrucât datele nu sunt publice.

Contextul european este de asemenea relevant. În designul pieței de energie electrică, prețul este dat de ultimul megawatt necesar acoperirii consumului – ordinea de merit, iar gazul a stabilit prețul în aproximativ 37% din timp, în 2023. Pentru iarna 2025-2026, perspectivele depind de nivelul stocurilor de gaze, de fluxurile de LNG, de temperaturile din sezonul rece și de contextul geopolitic. Orice tensiune pe piața gazelor se transmite imediat în piața de electricitate, în special în orele de vârf.

Trebuie avut în vedere și faptul că factura finală nu conține doar energia activă, ci și tarife reglementate pentru transport, distribuție și servicii de sistem, precum și taxe și impozite – TVA, accize, contribuții pentru certificate verzi, cogenerare și CfD. Aceste componente nu se mișcă odată cu PZU și pot chiar crește, erodând eventualele ieftiniri ale energiei active (ex. creșterea TVA la energie de la 1 august 2025).

În concluzie, scăderea prețurilor PZU din august este un semnal pozitiv, dar nu suficient pentru a reduce imediat facturile consumatorilor. Pentru ca acest lucru să se întâmple, ar fi nevoie ca tendința de ieftinire să se mențină o perioadă mai lungă și să tragă în jos prețurile contractelor pe termen lung. Reduceri vizibile și rapide ar putea apărea mai degrabă din măsuri fiscale – de exemplu, diminuarea TVA sau a accizelor – decât din evoluțiile recente ale pieței zilnice.

Prețul propriu-zis al energiei înseamnă 55% din factură

– Care sunt factorii care contribuie la formarea prețului final din factură și care este ponderea fiecăruia în factura finală?
– Facturile la energie electrică au o structură mult mai complexă decât pare la prima vedere. În linii mari, putem spune că aproximativ 55% din valoarea facturii reprezintă costul cu energia activă, adică efectiv consumul de kilowați-oră. Această parte este cea care ține de piața liberă, unde prețul se formează în funcție de raportul dintre cerere și ofertă pe piața angro. 

Restul de circa 45% înseamnă tarife reglementate și taxe: tariful de transport, de distribuție, serviciile de sistem, contribuțiile pentru schemele de sprijin, accize și TVA. Aceste elemente nu țin de furnizor, ci sunt stabilite prin reglementări și legislație, și sunt colectate prin factură pentru a fi plătite mai departe către operatorii de rețea, stat sau beneficiarii schemelor de sprijin.

Dacă ne uităm mai atent la partea de energie activă, prețul pe care îl plătim este influențat de modul în care se formează prețul în România și în Europa. În 2024, de exemplu, aproape jumătate din producția națională a provenit din surse regenerabile – eolian, solar, hidro – care au costuri de producție scăzute, dar sunt dependente de vreme. Circa 21% a venit din nuclear, care este stabil și competitiv, iar restul, aproximativ 34%, din surse fosile – gaz și cărbune. Acestea din urmă sunt mai scumpe, dar rămân esențiale pentru a acoperi vârfurile de consum sau perioadele când regenerabilele nu pot livra suficient.

Prețul energiei nu se face însă ca o medie, ci după principiul costului marginal. Cu alte cuvinte, ceea ce stabilește prețul final este ultima unitate de energie necesară pentru a acoperi consumul, iar de multe ori aceasta provine din centralele pe gaz sau cărbune, care sunt mai scumpe. De aceea, chiar dacă avem energie din surse regenerabile ieftină în sistem, nu acoperă cererea, iar în orele de vârf prețul poate urca semnificativ, pentru că depinde de sursa marginală.

În final, furnizorul este pentru client interfața cu sectorul energetic. El cumpără energia de pe piața angro, profilează consumul (își echilibrează portofoliul de clienți în funcție de consumul fiecăruia – n.r.), participă la piața de echilibrare și colectează toate costurile reglementate. Din toată factura, furnizorului îi rămâne o parte foarte mică, practic contravaloarea serviciului său. Restul banilor merg către producători, operatorii de rețea și stat. Tocmai de aceea, atunci când vorbim despre formarea prețului la energie, trebuie să ne uităm la întreg lanțul, de la producție și piața angro până la tarifele reglementate și fiscalitate.

„Nu există bani în plus” după liberalizarea pieței

– Unde merg banii din factura la energie? Cine câștigă cel mai mult? Unde se duc banii în plus de după liberalizare?
– Este legitim ca oamenii să se întrebe unde se duc banii pentru facturile de energie. Însă trebuie să lămurim un lucru: nu există bani în plus. În ultimii aproape patru ani, consumatorii nu au plătit costul real al energiei, pentru că acesta a fost plafonat prin măsuri administrative. Diferența dintre prețul real și cel plătit pe factură a fost suportată temporar de furnizori, care au prefinanțat schema și urmau să își recupereze banii de la bugetul de stat.

De la 1 iulie, odată cu eliminarea plafonării, facturile reflectă costul real al energiei. Nu vorbim despre câștiguri suplimentare pentru furnizori sau pentru alți actori, ci despre o revenire la realitatea pieței.

Unde merg banii din factura de energie? În primul rând la producători, care primesc contravaloarea energiei livrate. Apoi la operatorii de rețea, prin tarifele reglementate de transport și distribuție. Și nu în ultimul rând la stat, prin TVA și accize. Diversele contribuții – certificate verzi, cogenerare, CfD (componente ale facturii – n.r.) – ajung la producătorii sprijiniți prin scheme stabilite de autorități. Furnizorii păstrează doar o marjă mică, practic plata pentru serviciul lor: achiziție, profilare, facturare, relații cu clienții.

„Comportamentul statului nu este doar nepotrivit, ci și profund dăunător pe termen lung”

– Ați declarat în mai multe rânduri că statul încă are restanțe la plata sumelor către furnizori în contul schemei de plafonare. Cât mai aveți de recuperat și când estimați că veți primi toți banii?
– În acest moment, o problema reală este la furnizorii care au prefinanțat schema de plafonare. În septembrie 2025, cererile de decontare depuse la ANRE însumau 7,8 miliarde de lei. Procesul de verificare avansează cu doar 40 de milioane de lei pe lună. La acest ritm, ar dura peste 16 ani pentru a valida întreaga sumă. 

Chiar și dacă ritmul ar crește de cinci ori, tot am vorbi de peste trei ani. Între timp, furnizorii plătesc costuri mari de finanțare pentru a acoperi aceste întârzieri.

– Care sunt efectele pentru piață și pentru consumatori?
– De facto, furnizorii au creditat statul, pentru ca acesta să-și onoreze promisiunea de a proteja consumatorii. Întârzierile majore la decontări blochează competiția și, foarte probabil, îi împiedică pe furnizori să vină cu oferte mai bune. Este o situație incorectă și iresponsabilă din partea decidenților, care au legiferat o schemă de plafonare pe care nu au fost în stare să o gestioneze, iar nota de plată o suportă, în final, atât furnizorii, cât și consumatorii.

Aceste întârzieri nu sunt doar o disfuncție administrativă, ci și o încălcare a unor principii fundamentale care ar trebui să garanteze stabilitatea mediului de afaceri – de la respectarea termenelor legale, până la dreptul la bună administrare, recunoscut inclusiv la nivel european.

Mai grav, ele creează un dezechilibru concurențial: furnizorii existenți, care au respectat regulile și au vândut sub cost în perioada plafonării, sunt astăzi penalizați prin blocaje de lichiditate și costuri suplimentare de finanțare. În schimb, nou-intrații, care nu au fost afectați de schema de sprijin, concurează fără nicio povară. Rezultatul este o asimetrie evidentă, care subminează încrederea în politicile publice și afectează sustenabilitatea pieței de energie.

În aceste condiții, comportamentul statului nu este doar nepotrivit, ci și profund dăunător pe termen lung. Practic, o schemă gândită pentru protecție a ajuns să devină un factor suplimentar de risc și de cost.

„Dacă nu modernizăm accelerat rețelele de transport și distribuție, energia verde nu va ajunge la consumatori”

– Ce condiții ar trebui să fie îndeplinite în piață pentru ca facturile finale ale consumatorilor să scadă? Și în cât timp am putea vedea efecte în facturile oamenilor?
– Pentru ca facturile finale ale consumatorilor să scadă în mod real și sustenabil, piața de energie din România are nevoie de corectarea unor dezechilibre structurale. Suportabilitatea prețului la energie este una dintre marile provocări atât pentru România, cât și pentru întreaga Uniune Europeană. Energia este un input esențial pentru întreaga economie, iar menținerea unui preț accesibil și stabil reprezintă nu doar o chestiune socială, ci și una de competitivitate economică și securitate națională.

Astăzi, piața locală se confruntă cu probleme evidente. Producția internă este deficitară și, în perioadele fără soare și vânt, România este obligată să importe energie la costuri ridicate.

Prețurile pe PZU (Piața pentru Ziua Următoare, piața spot – n.r.) sunt extrem de volatile, de la valori negative la vârfuri-record, ceea ce reflectă lipsa de flexibilitate a sistemului. Această problemă este accentuată de absența unor capacități semnificative de stocare și de lipsa unor mecanisme eficiente de demand-response. România are un portofoliu semnificativ de proiecte în dezvoltare – 62 GW în ATR-uri (proiecte care au avizul tehnic de racordare, aflate în construcție – n.r.), dar doar o treime se află într-un stadiu avansat. Implementarea noului mecanism de alocare prin licitație ar putea filtra proiectele și accelera doar investițiile solide, mai ales cele care includ stocare.

În plus, infrastructura de interconectare este insuficientă: în 2024, operatorii din regiunea CORE (care include 12 țări din UE, inclusiv România; este cea mai congestionată rețea din Europa – n.r.) au oferit doar 54% din capacitatea transfrontalieră, deși legislația europeană cere minimum 70%. La toate acestea se adaugă și investițiile insuficiente în rețelele de distribuție. 

În ultimii zece ani am investit prea puțin în capacități de producție, iar acum riscăm să repetăm aceeași greșeală. 

Dacă nu modernizăm accelerat rețelele de transport și distribuție, energia verde produsă nu va putea ajunge la consumatori. Estimările arată că România are nevoie de cel puțin un miliard de euro anual pentru a atinge obiectivele naționale și pentru a răspunde nevoilor clienților, însă datele publicate de ANRE indică investiții de doar 2,8 miliarde de lei în rețele de distribuție, în 2025. În perioada 2025–2030, investițiile în rețelele de distribuție sunt planificate să crească cu doar 38% față de perioada anterioară, ceea ce este insuficient.

Pe termen scurt, reducerea taxelor – TVA și accize – ar putea aduce un efect imediat în scăderea facturilor. Pe termen mediu, 2-3 ani, creșterea lichidității prin contracte pe termen lung, stimularea flexibilității consumului, dezvoltarea de capacități de stocare și investițiile în interconectări pot duce la o stabilizare a prețurilor. Pe termen lung, intrarea în funcțiune a noilor capacități regenerabile, nucleare și hidro, alături de modernizarea și digitalizarea infrastructurii, vor aduce scăderi sustenabile în trei până la cinci ani, prin acces la energie mai ieftină și mai sigură.

– Ce alte măsuri credeți că ar mai trebui să ia autoritățile statului pentru ca facturile să fie suportabile?
– Suportabilitatea prețului la energie nu înseamnă doar facturi mai mici, ci și un cadru sustenabil, care să combine protecția consumatorilor vulnerabili cu o piață funcțională, lichidă și predictibilă. România are nevoie de o tranziție de la intervențiile administrative în formarea prețului și nivel redus al investițiilor către investiții consistente în producție, rețele și interconectări, completate de politici fiscale inteligente și scheme de sprijin bine țintite. Numai în acest fel vom putea vorbi despre o energie accesibilă, competitivă și sigură pentru toți consumatorii.

În perioade de criză, este esențial să existe mecanisme clare de intervenție, care să combine măsuri de protecție cu stimulente pentru eficiență. România are nevoie de rezerve strategice temporare, de un plan de acțiune bine definit, cu ajutoare țintite și condiționate de măsuri de eficiență energetică. Protecția nu trebuie aplicată uniform tuturor consumatorilor, pentru că acest lucru distorsionează piața și reduce stimulentele pentru economisire. Ajutorul trebuie să ajungă prioritar la consumatorii vulnerabili, cei mai expuși la povara facturilor. În același timp, IMM-urile ar trebui sprijinite prin garanții care să le permită accesul la contracte pe termen lung, pentru a-și putea securiza costurile și a-și planifica mai bine activitatea.

Urmează scumpirea gazelor

– Ne apropiem cu pași repezi și de liberalizarea pieței gazelor, în martie anul viitor. Cum ar trebui pregătit acest moment astfel încât consumatorii să nu simtă un nou șoc?
– În ceea ce privește gazele naturale, România are nevoie de o strategie clară pentru perioada post-plafonare, care să fie însoțită de vizibilitate și transparență în ceea ce privește prețurile și cantitățile disponibile după jumătatea anului 2026. Doar printr-un astfel de cadru predictibil, consumatorii industriali și furnizorii își vor putea securiza contractele pe termen lung, iar piața va funcționa stabil și competitiv.

Nu în ultimul rând, România are nevoie de mai multă eficiență energetică, nu doar de subvenții. Reducerea consumului prin investiții în clădiri, industrie și rețele, combinată cu mai multă flexibilitate și lichiditate pe piață, va aduce stabilitate, prețuri mai mici și securitate energetică.