Judecător ucis într-o sală de tribunal din Albania. Agresorul i-a rănit și pe cei cu care se judeca
Un judecător al Curţii de Apel din Albania a fost împuşcat mortal luni în sala de judecată la Tirana de către un bărbat care era parte în procesul ce era în desfăşurare şi care a fost arestat la faţa locului, a anunţat poliţia albaneză, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Judecătorul Astrit Kalaja prezida şedinţa de judecată când asasinul a scos o armă şi a tras asupra lui. Judecătorul a fost transportat de urgenţă la spital, dar a murit pe drum în urma rănilor.
Judge Astrit Kalaja was killed inside the courtroom in Albania in a shocking act.
— Isa Myzyraj (@IsamyzyrajAlb) October 6, 2025
This incident marks the first time a judge has been murdered inside a courtroom in Albania. pic.twitter.com/W4mHyb97dP
Un alt bărbat şi fiul său, care de asemenea erau părţi în proces, au fost la rândul lor împuşcaţi şi apoi transportaţi la spital, dar viaţa lor nu este în pericol.
Potrivit presei locale, atacatorul se afla în faţa instanţei într-un litigiu legat de dreptul de proprietate asupra unui teren şi a afirmat că a ucis judecătorul întrucât avea senzaţia că va pierde procesul.
