Sari direct la conținut

„Lingușirea” lui Trump: noul front deschis de Ucraina împotriva Rusiei. „Un preț mic de plătit pentru un rezultat mai bun decât capitularea”

HotNews.ro
„Lingușirea” lui Trump: noul front deschis de Ucraina împotriva Rusiei. „Un preț mic de plătit pentru un rezultat mai bun decât capitularea”
Paris, Franța, 7 decembrie 2024: Președintele ales al SUA, Donald Trump, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pleacă după o întâlnire care a avut loc la Palatul prezidențial Elysee. Sursa foto: Abaca Press / Alamy / Alamy / Profimedia

Liderii mondiali s-au grăbit să fie pe placul lui Donald Trump, după realegerea acestuia în funcția de președinte al SUA, fără îndoială niciunul mai mult decât au făcut-o oficialii de la Kiev. În discursul său de Anul Nou, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că nu are „nicio îndoială că noul președinte american este dispus și capabil să obțină pacea și să pună capăt agresiunii lui Putin”, într-o declarație care întruchipează abordarea lui de a-l cuceri pe Trump, scrie duminică CNN, într-o analiză.

Câteva zile mai târziu, Zelenski a declarat unui podcaster american că Trump a câștigat deoarece a fost un candidat „mult mai puternic” decât Kamala Harris, adăugând: „A arătat că poate face acest lucru din punct de vedere intelectual și fizic”.

Zelenski nu este singurul dintre liderii ucraineni proeminenți care încearcă să „se dea bine” pe Trump. În noiembrie, un deputat ucrainean din partidul lui Zelenski chiar l-a nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace, potrivit unei scrisori consultate de publicația The Kyiv Independent.

Astfel de tactici au fost mult timp favorizate de puterile străine. Spre exemplus, China l-a dus pe Trump în „Orașul Interzis”, iar guvernul britanic a apelat la familia regală pentru a negocia cu acesta în timpul primului mandat al republicanului la Casa Albă.

Nici aceasta nu este o abordare complet nouă din partea Ucrainei. Într-un articol de opinie publicat în 2019, CNN a evocat o „lingușeală ca la carte”, relatând cum Zelenski a putut fi auzit catalogându-l pe Trump drept un „mare profesor” în faimoasa convorbire în care republicanul, aflat atunci la primul mandat, a îndemnat Ucraina să îi ancheteze pe Joe Biden și pe fiul acestuia, Hunter.

După mulți ani, miza este și mai mare pentru Ucraina, notează postul american de televiziune. Kievul a intrat în 2025 prins pe picior greșit în războiul împotriva Rusiei, forțele ucrainene luptând să țină în frâu înaintarea trupelor ruse în estul țării, acolo unde ucrainenii sunt depășiți numeric. Șansele Ucrainei de a recuceri în curând teritoriile ocupate de ruși par din ce în ce mai mici.

În timpul mandatului președintelui Biden, SUA au devenit cel mai mare furnizor de asistență militară pentru Ucraina, iar Kievul este conștient că trebuie să rămână de partea lui Trump pentru a-și asigura sprijinul pe viitor.

„Pace prin forță”

„Din păcate, Zelenski nu-și permite luxul de a fi ostil față de Trump”, a declarat pentru CNN Joanna Hosa, cercetător în domeniul politicilor la European Council on Foreign Relations.

„El trebuie cel puțin să încerce să îl aducă de partea Ucrainei pentru a asigura cel mai bun rezultat posibil pentru Ucraina, care depinde enorm de sprijinul american”, a punctat cercetătorul.

Trump a subliniat în mod repetat necesitatea de a se pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, sugerând că negocierile ar putea fi la orizont. Planul emisarului său pentru încheierea conflictului conține multe lucruri care par să fie pe placul Kremlinului.

Zelenski a declarat că dorește să „lucreze direct” cu noul președinte și pare mai dispus – sau poate că nu are de ales – să facă concesii pe câmpul de luptă.

„Desigur, Ucraina ar dori să recupereze toate teritoriile pe care le-a pierdut. Cu toate acestea, după trei ani de acest război istovitor, recucerirea tuturor teritoriilor nu este nici pe departe la orizont. Cu inima strânsă, ucrainenii încep încet să accepte acest lucru”, a declarat Hosa.

Zelenski l-a descris în mod frecvent pe Trump ca fiind puternic, un efort aparent de a face apel la un președinte ales care a făcut din sloganul „Pace prin forță” un îndemn de mobilizare.

„Trump ar putea fi crucial. Cred că acesta este cel mai important lucru pentru noi. Calitățile sale sunt de acest fel. El poate fi decisiv în acest război. El îl poate opri pe Putin”, a declarat Zelenski pentru rețeaua ucraineană de televiziune United News, mai devreme în cursul acestei luni.

Orysia Lutsevych, director adjunct al Programului Rusia și Eurasia din cadrul think tank-ului londonez Chatham House, consideră că laudele lui Zelenski pot fi în mare parte luate drept sincere. Ea a declarat pentru CNN: „Cred că el consideră cu adevărat că Trump poate face mișcări îndrăznețe și de aici provine această speranță, și nu numai în mintea lui Zelenski, ci și în Ucraina în general”.

Alinierea intereselor

Un alt factor este că, spre deosebire de administrațiile americane anterioare, Trump crede în mod fundamental că poate avea relații bune cu liderul rus Vladimir Putin. El și-a exprimat de mult timp admirația pentru Putin, în timp ce alți lideri mondiali l-au evitat, și s-a angajat să se întâlnească cu acesta „foarte repede” după ce va prelua funcția.

La rândul său, Putin – care a fost catalogat ca fiind un „măcelar” de către Biden – pare deschis să construiască legături cu Trump. După victoria electorală a lui Trump, Putin l-a felicitat, numindu-l un „om curajos”. În timpul conferinței sale de presă de sfârșit de an din decembrie, el a declarat că este gata să se întâlnească cu Trump.

Chiar dacă Rusia va fi adusă la masa negocierilor, CNN notează că există motive că nu se poate avea încredere în cuvântul Moscovei. Nick Paton Walsh, corespondentul-șef al CNN pentru securitate internațională, a remarcat că promisiunile anterioare de pace ale Moscovei în Ucraina au fost mai degrabă „trucuri”, ceea ce sugerează că orice posibil armistițiu ar putea fi doar cu numele.

Lutsevych crede că guvernul ucrainean încearcă să prezinte înfrângerea Moscovei în fața Kievului ca pe ceva care ar consolida „proiecția puterii” Americii pe scena mondială.

„Acesta este jocul; dacă Trump va crede că aceasta este o strategie viabilă – este o altă întrebare”, a spus ea.

Iar Zelenski a oferit și alte beneficii. În luna octombrie a anului trecut, el a lansat ideea de a înlocui unele forțe americane care-și au baza în Europa cu trupe ucrainene, odată ce războiul Rusiei din Ucraina se va încheia. El a susținut că experiența pe timp de război a forțelor de la Kiev ar putea fi pusă în valoare, sprijinind NATO – alianța militară la care Ucraina a primit asigurări că va adera – și contribuind la asigurarea securității în Europa, ceea ce este de natură să atragă un lider american care a cerut Europei să facă mai mult în domeniul apărării.

Zelenski a apelat, de asemenea, la imaginarul lui Trump axat pe afaceri. Așa-numitul „plan de victorie”, prezentat de Zelenski în octombrie anul trecut, include un acord semnificativ cu SUA privind mineralele – o resursă esențială pe care Ucraina o deține în cantitate mare.

Potrivit unui articol publicat de The New York Times, semnarea acordului privind mineralele a fost amânată de două ori, cu posibilul motiv de a-i permite lui Trump să își asume meritele atunci când își va prelua funcția.

Lutsevych consideră că Ucraina ar face o ofertă profitabilă SUA, în termeni economici. „Am văzut că în acest «Plan de victorie» sunt incluse minerale esențiale, sunt incluse investiții… Ucraina încearcă practic să spună că poate fi profitabil pentru America”.

Dar, în timp ce lingușirea lui Trump este o tactică obișnuită, imprevizibilitatea acestuia înseamnă că există puține garanții că un asemenea comportament va funcționa, notează postul american de televiziune.

Primirea lui Trump de către monarhul britanic de atunci, Regina Elisabeta a II-a, în 2019, nu l-a împiedicat să lanseze o serie de tweet-uri furioase cu câteva momente înainte de a coborî din avion, descriindu-l pe primarul Londrei, Sadiq Khan, drept un „ratat rece ca piatra”. Apoi a catalogat-o pe premierul britanic de atunci, Theresa May, drept „proastă”.

Hosa crede că există dovezi că abordarea lui Zelenski dă roade, Trump recunoscând că ar fi nevoie de mai mult de 24 de ore pentru a pune capăt conflictului – o afirmație pe care a făcut-o în iulie 2024 -, într-un semnal al schimbării sale de atitudine.

„El (Zelenski, n.r.) s-a confruntat cu o alegere: să îl flateze pe Trump sau să fie forțat să capituleze în fața lui Putin. Lingușirea este un preț mic de plătit pentru un rezultat mai bun decât capitularea”, a punctat Hosa.

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
INTERVIURILE HotNews.ro