Macron caută un salvator: întâlnire decisivă la Paris, fără partidele radicale, înainte ca liderul Franței să nominalizeze al șaselea premier în mai puțin de doi ani
Președintele Emmanuel Macron a convocat vineri o reuniune a principalelor partide politice din Franța, înainte de termenul limită autoimpus pentru numirea unui nou prim-ministru, în contextul în care șeful băncii centrale a țării a avertizat că actuala criză politică frânează creșterea economică, scrie Reuters.
Emmanuel Macron este în căutarea celui de-al șaselea prim-ministru în mai puțin de doi ani și va trebui să găsească o personalitate care se bucură de popularitate atât la dreapta, cât și la stânga, pentru a putea trece bugetul printr-un parlament fragmentat și divizat.
Biroul președintelui a anunțat miercuri seara că acesta va numi următorul prim-ministru în termen de 48 de ore.
La întâlnirea de vineri după-amiază nu vor participa partidul de extremă dreapta Adunarea Națională și partidul de extremă stânga Franța Nesupusă, două dintre cele mai mari partide politice din Adunarea Națională.
În căutarea unui compromis
Cine va fi următorul premier? Speculațiile din cercurile politice s-au concentrat asupra veteranului centrist Jean-Louis Borloo, șefului auditorului public Pierre Moscovici și a lui Sebastien Lecornu, chiar cel care a demisionat luni din funcția de prim-ministru și care s-a autoexclus din cursă.
„A fi prim-ministru nu este o chestiune de dorință. Este o funcție foarte dificilă în ziua de azi”, a declarat Moscovici pentru postul de televiziune BFM.
„Dacă ți se pune întrebarea, răspunzi. Mie nu mi s-a pus niciodată această întrebare”, a spus el.
Marine Tondelier și Gabriel Attal, doi lideri de partid, au confirmat că vor participa la întâlnire.
„Oamenii îmi spun: «O să testeze ipoteza Lecornu 2 pe tine». Dacă este așa, îi urez mult noroc”, a declarat lidera Partidului Verde, Tondelier, pentru postul de televiziune TF1.
Attal, liderul Renaissance, partidul prezidențial, a spus că speră ca președintele să fi convocat ședința pentru a asculta părerile diferitelor partide politice, nu doar pentru a le comunica decizia pe care a luat-o.
„Este necesar mai întâi să se discute și să se găsească un compromis între partidele politice, pentru că mă tem din nou că încercarea aceleiași metode, de a numi un prim-ministru înainte de a se ajunge la un compromis fundamental va produce aceleași efecte”, a declarat Attal într-un interviu acordat postului de televiziune France 2.
Criza are efecte în economie
Franța, a doua economie din zona euro, se află în cea mai profundă criză politică din ultimele decenii, o criză provocată în parte de pariul eșuat al președintelui privind alegerile anticipate de anul trecut, care i-au slăbit și mai mult poziția în parlament.
Șeful băncii centrale a țării, Francois Villeroy de Galhau, a avertizat că incertitudinea politică va costa economia 0,2 puncte procentuale din PIB. Încrederea mediului de afaceri a avut de suferit, dar economia a fost, în general, în stare bună, a spus el.
„Incertitudinea este inamicul numărul unu al creșterii economice”, a declarat Villeroy la radio RTL.
Negocierile bugetare tensionate din acest an și din anul trecut, pe fondul eforturilor Franței de a-și controla finanțele publice și de a reduce deficitul bugetar uriaș, au îngropat trei prim-miniștri în mai puțin de 12 luni.
Villeroy a declarat că ar fi de preferat ca deficitul să nu depășească 4,8% din PIB în 2026. Se preconizează că deficitul va ajunge la 5,4% în acest an, aproape dublu față de limita maximă stabilită de Uniunea Europeană.
Penultimul prim-ministru al lui Macron, Francois Bayrou, a fost demis de Adunarea Națională din cauza planurilor sale de economisire a 44 de miliarde de euro pentru a reduce deficitul la 4,6%.
Agențiile de rating au emis o nouă serie de avertismente cu privire la ratingul de credit suveran al Franței în această săptămână, după ce Lecornu a anunțat că guvernul său demisionează la doar 14 ore după ce a anunțat componența cabinetului său.
