Marturii din infernul decembrie 1989

Saptamana trecuta, GAZETA v-a prezentat prima parte a confesiunilor maiorului Ilie Dicu, condamnat la 15 ani pentru omor calificat in procesul Revolutiei de la Cluj.

Lunea trecuta Ilie Dicu s-a predat la sediul Inspectoratului Judetean de Politie Cluj, fiind transportat in Penitenciarul de Maxima Securitate Gherla, unde trebuie sa-si ispaseasca pedeapsa.

Alaturi de maiorul Dicu, in cadrul aceluiasi dosar, au mai fost condamnati Iulian Topliceanu, fostul comandant al Armatei a IV-a, Ioachim Moga, prim-secretar al Comitetului judetean PCR Cluj, colonelul Valeriu Burtea, fost comandant al unei unitati militare (UM) din Floresti, locotenentul colonel Ioan Cocan, fost comandant de divizion, si fruntasul Marian Bolbos.

Acestia nu s-au predat inca, dar o pot face in termen de doua luni. In caz contrar, ei vor fi dati in urmarire.

Acum, Dicu isi sustine nevinovatia din spatele gratiilor, afirmand ca prefera o condamnare pe viata pentru fals in declaratii decat 15 ani de incarcerare pentru fapte pe care sustine ca nu le-a savarsit.

„Te fac tradator de tara!”

„Dupa ce am primit misiunea (subunitatea pe care o comandam, Compania 2, avea misiunea sa se deplaseze in municipiul Cluj-Napoca, piata Mihai Viteazu si sa nu permita accesul grupurilor mai mari de cinci persoane in piata, deoarece existau informatii certe detinute de esaloanele superioare ca se doreste blocarea armatei de catre civili prin dispunerea unor grupuri mari de oameni in piete si pe strazi), am primit ordin sa o transmit mai departe subordonatilor, respectiv militarilor companiei 2 Infaterie.

Acest lucru s-a efectuat in incinta UM, pe baza sportiva, locul stabilit ca fiind locul de raport al companiei.

In plus, ni s-a atras atentia sa prelucram, sa transmitem si sa reamintim subordonatilor ordinul in 14 puncte transmis prin nota telefonica si semnat de catre ministrul Milea, care reglementa modul de actiune al militarilor trimisi pentru indeplinirea unor misiuni in oras.

La plecarea din UM, la imbarcarea militarilor in tehnica de lupta (masini de lupta ale infanteriei), am fost asistat de Caba (locotenent colonel Florian Caba – seful pregatirii de lupta a Armatei a 4-a, n.r.), de Giurgiuman (secretarul de partid, maior Gheorghe Giurgiuman, n.r.) si de plutonierul Nicolae Burz, care mi-a precizat: „Dicule, daca trece unul de

„Pe tine, te fac tradator de tara! Te deferesc tribunalului militar!”

Am imbarcat militarii pe tehnica de lupta si am dat ordin de deplasare a subunitatii in piata Mihai Viteazu conform misiunii primite de la superiorii mei. Am deplasat subunitatea la locul stabilit, pe itinerariul stabilit. Concret, am ajuns in Mihai Viteazu in jurul orei 15 cu cinci masini de lupta ale infanteriei si echipajele aferente lor.

In piata, cand am ajuns noi, se gaseau trupe ale brigazii de securitate, dotate cu armament, casti albe, bastoane si scuturi care inchideau piata.

Am fost intampinat de colonelul Patelimon Pralea (sef sectia operatii din cadrul Consiliului Politic al Armatei a 4-a, n.r.), caruia i-am raportat ca am misiunea sa ma dispun in spatele trupelor de securitate, deoarece acestea erau deja pe teritoriul repartizat noua. Nu am fost ascultat.

Personal, Pantelimon mi-a dirijat masinile de lupta ale Infanteriei pe podul de la „Astoria”.

Munitie de razboi

Acest fapt, ulterior, l-am inteles ca fiind un gest de intimidare si descurajare a populatiei sau tocmai de atragere a acesteia spre anumite zone din centrul orasului.

Mentionez ca tehnica si militarii din dispozitiv erau dotati si echipati in conformitate cu prevederile normelor de inzestrare ale M.Ap.N pentru situatia de razboi, respectiv munitie de razboi pentru toate categoriile de armament aflate in dotare.

Munitia aferenta era urmatoarea: pentru mitraliera calibru 7,62 mm, 2.500 cartuse de razboi, mitraliera calibru 12,7 mm, 700 de cartuse. Fiecare militar in termen avea asupra lui 300 de cartuse de razboi, o grenada ofensiva si una defensiva, care se gaseau in masinile de lupta, in lazi. Eu aveam in dotare pistol TT calibru 7,62 mm cu 12 cartuse de razboi.

Nu aveam munitie pentru tunurile de calibru 73 de pe MLI (masini de lupta infanterie, n.r.) si nici cele cinci rachete antitanc dirijate, deoarece era tehnica nou intrata in dotare si la plecarea din UM 01278 nu aveam necesarul de munitie aferent pentru compania mea.

Cealalta companie – Compania 1 – avea munitia respectiva si a venit ulterior in sprijinul nostru cu aceste dotari.

Atacul

Dupa ocuparea dispozitivului stabilit de catre Pralea, am fost abordati de un grup turbulent de oameni care, incitati de o femeie, ne adresau injurii cum ar fi apelativele: criminalilor, asasinilor, tradatorilor si se manifestau violent, duhnind a bautura.

In acele momente, militarii se gaseau inauntrul masinilor de lupta, eu iesind afara la ei si incercand sa ii dispersez, spunandu-le sa circule, sa plece fiecare unde doreste, sa ne lase in pace.

I-am precizat femeii ca am iesit cu o misiune bine stabilita, cea de a interzice accesul spre piata Mihai Viteazu a grupurilor mai mari de cinci persoane si transmitandu-i, cu lacrimi in ochi, sa se duca sa transmita manifestantilor acest lucru.

La aceste precizari facute, femeia respectiva, Sanda Capan, a aruncat asupra mea cu o sticla de in care se gasea un lichid alb. Atunci, eu m-am ferit. Doi sau trei militari care iesisera din masini au deschis focul, din proprie initiativa, in aer.

Am ordonat militarilor din masinile de lupta sa debarce si sa ocupe un dispozitiv de protejare a tehnicii (cele trei MLI).

Atunci, Capan a incitat un conducator auto cu o Dacie rosie spunandu-i „calca-l pe capitan!”. Am scos pistolul din toc si am executat un foc sau doua asupra cauciucurilor masinii, salvandu-ma sarind intr-o parte, ferindu-ma sa nu fiu calcat.

Am executat cinci sau sase focuri de avertisment in aer, am somat grupul persoanelor turbulente, care erau in jur de 10-12, punandu-i la perete si solicitand unui militar sa cheme o patrula de politie care se gasea in spatele nostru pentru a-i legitima si aplica masurile legale necesare.

Au fost ridicati de o duba albastra a politiei si dusi la sediul militiei de atunci. In acest timp se auzeau zgomote, tipete, vociferari si lozinci cum ar fi „Jos dictatorul, jos comunismul!”.

Foc din proprie initiativa

Intrucat era iarna si ceata, temperaturi de minus 15 grade, nu se distingea clar cine anume era, ci se vedea doar o masa compacta de oameni care se apropiau de dispozitivul nostru cu intentii si cu atitudine agresiva – mai ales ca auzisera zgomotul de impuscaturi anterioare – strigand si vociferand „sariti pe ei, dezarmati-i, luati-le armele ca au gloante oarbe”.

Din masa de oameni a aparut un tramvai – cu oamenii atarnati de el – care se indrepta spre dispozitivul nostru.

Am iesit in intampinarea lor, in fata dispozitivului de militari, analizand pe moment ca, daca voi fi in fata lor, militarii nu vor trage de teama sa nu ma impuste. Am somat vatmanul sa opreasca tramvaiul, sa traga captatorul jos si sa se dea jos din tramvai, sa vina la mine, facandu-i semne cu mana.

A executat ordinele, intrand in spatele dispozitivului de militari si spunandu-mi ca oamenii l-au pus sa vina la noi si sa ne dezarmeze.

In toata aceasta perioada nu am ordonat nici unui militar sa execute foc asupra coloanei de manifestanti sau civili, in conformitate cu prevederile regulamentelor militare de executare a focului, si nici eu personal nu am executat foc in mod intentionat asupra grupurilor de manifestanti sau civili.

Am tras in sina de tramvai din care sareau scantei pentru a le demonstra ca am gloante de razboi si nu oarbe. Este de neinteles cum o parte din barbatii de varste mijlocii, care desi vedeau trasoarele mergand in sus si scanteile ce sareau din sina, au sustinut ca avem gloante oarbe.

Mentionez ca in randul manifestantilor au fost oameni care au recunoscut ca au fost somati de catre mine si li s-a spus ca nu le permit accesul spre piata. Daca doreau sa ajunga in centru, aveau cel putin cinci sau sase variante de ocolire a noastra si a dispozitivului militar.

Au continuat altercatiile dintre noi si civili in sensul ca civilii au rupt niste lazi de transport bautura si aruncau cu resturi in noi. In acest timp, militarii trageau focuri de avertisment in aer.

Tara arde, Caba bea ceai

Fiecare militar a consumat astfel aproximativ 200 cartuse din cele 300 pe care le aveau asupra lor, tragand mai mult de frica si stres. Am ramas in dispozitiv in continuare, in jurul orei 17.30 venind la mine comandantul de regiment, maiorul Voica, si intrebandu-ma daca mai am probleme.

Ulterior am aflat ca in toata aceasta perioada el se gasea chiar in piata (Libertatii, actualmente Unirii n.r), langa statuie si bea ceai cu locotenent colonel Caba si ofiterii de la Securitate care conduceau trupele din piata.

De asemenea, tot ulterior, a reiesit ca locotenent colonel Caba s-a deplasat in toate dispozitivele militare din oras si a stat de vorba cu manifestantii, atat la Terapia, cat si in Parcul Feroviarilor, Marasti, Fabrica de Bere, Astoria, si a cunoscut intentiile pasnice ale oamenilor, dar a mentinut dispozitivele militare cu instructiunile date in cazarma.

Tot ulterior, am aflat si a reiesit ca, anterior zilei de 21 decembrie, respectiv in 19 decembrie, au fost efectuate recunoasterea tuturor acestor puncte in oras si stabilirea lor.

Ma intreb acum de unde se stia in 18-19 decembrie pe unde vor veni manifestantii si ce doresc ei?! Cine le-a transmis aceste informatii si cu ce scop ?! Cine a fost in randul manifestantilor sau in fabrici si uzine si le cunostea intentiile?! Eu „blocat” la UM 01278?! Este trist si dureros ca in urma acestor evenimente au rezultat 26 de morti si multi raniti, oameni „nevinovati”.

Pentru dispozitivul comandat de mine s-a retinut in urma cercetarilor evenimentelor un numar de patru morti si aproximativ zece raniti.

Comanda lui Voica

Mentionez ca, la fata locului, eu personal nu am vazut nici o persoana decedata, ci doar un singur om ranit, care, ulterior, din documente, a reiesit ca era Emil Ciortea si a decedat.

Acesta era doar ranit in momentul in care l-am vazut si am interzis apropierea altor persoane de el, asteptand organele de ancheta si conservand locul faptei.

Au fost persoane, ca Alexandru Ticlete, care au decedat in piata Muzeului, acest lucru reiesind din declaratiile martorilor, dar au fost declarati morti la Astoria, pentru a fi inclusi undeva si a primi despagubiri materiale.

Revenind, in jurul orei 18.30, la ordinul comandantului de regiment Voica, in dispozitiv s-au prezentat capitanul Florin Pascariu si plutonierul major Dumitru Babei care ne-au adus diferenta de munitie.

Atunci, grupuri de civili aruncau cu resturi de lazi asupra noastra, Pascariu deschizand focul cu pistolul din dotare asupra acestora.

Nu stiu si nu pot preciza daca a impuscat pe cineva, dar stiu ca in prezenta unui militar l-am apostrofat intrebandu-l daca ultima actiune ii era data ca misiune pe langa cea de a ne aduce munitie. Am ramas acolo pana la ora 21, cand l-am intrebat pe comandantul de regiment, care a venit din nou in dispozitiv, ce ne-a spus in cazarma de fapt si mai ales ce nu ne-a spus dar a dat girul sa se faca si i-am raportat ca iau subunitatea si ma deplasez la UM 01278 Someseni.

Erou national

In jurul orelor 22 am plecat cu subunitatea din dispozitiv ajungand la unitate si improspatandu-ne intreg echipamentul. In 22 decembrie, ora 3 dimineata, am fost convocati la o adunare condusa de Caba, Voica si Giurgiuman in care am fost elogiat privind modul de actiune: „Dicule, esti erou national! Te premiez cu o mie de lei!” mi-a spus Caba.

In afara de mine, au mai fost premiati si altii, ale caror nume nu doresc sa le fac publice. Ni s-au precizat misiunile pentru ziua urmatoare.

Urma sa ma deplasez cu subunitatea in comandamentul Armatei A-4-a si de acolo sa intervin cu aceeasi misiune pentru dispersarea manifestantilor care veneau la sediul fostului comitet judetean de partid.

La ora sapte dimineata, cu militarii imbarcati in tehnica, ne-am deplasat la locatia stabilita, urmand ca la ordin sa execut misiunea specificata in UM.

In tot acest timp, am reflectat fara sa discut cu subordonati, colegi sau sefi referitor la misiunile si sarcinile primite incepand din 17 si pana in 22 si am ajuns la concluzia ca ceva nu e in regula.

Drept urmare, ajungand in locatia stabilita, l-am intalnit pe maiorul Vilian Pastor, care avea functia ofiter 2 in Biroul de Pregatire Lupta Armata a 4-a si i-am spus personal ca eu nu mai ies in oras, deoarece am vazut cu o zi inainte ce mi s-a spus si ce am trait.

Cred ca si-a informat seful ierarhic, respectiv pe colonelul Florian Caba, despre cele vorbite cu mine.

Fidelii dictatorului

Dupa fuga lui Ceausescu, au aparut tot felul de versiuni referitoare la unii teroristi fideli dictatorului si am fost trimis in Mihai Viteazu, unde am fost cu o zi inainte, spunandu-mi-se ca elemente fidele dictatorului au deshis focul in piata asupra multimii si sa intervin pentru anihilarea lor.

Aceste lucruri au fost primite prin comunicari telefonice din oras efectuate de catre persoane anonime. M-am deplasat cu un MLI si cu militari in piata.

Cand am ajuns acolo am intrebat persoanele prezente daca se intampla ceva suspect sau nu, fiind fotografiat de catre o persoana si apostrofat ca noi am fost cu o zi inainte in piata, lucru pe care l-am recunoscut sincer. Am intrat in masina de lupta si am raportat la baza constatarile, intorcandu-ma la baza.

Am ramas in comandamentul armatei pana in data de 27 decembrie executand diferite misiuni, in sensul ca erau informatii false, contradictorii si cu caracter diversionist de provocare a Armatei.

Comanda si ancheta Caba

In urma evenimentelor au urmat cercetari dispuse de Parchetul Militar Cluj si conduse tocmai de cel care imi daduse ordine si misiuni, generalul de acum Florian Caba.

Ancheta a stabilit ca eu mi-am dat singur misiunea, mi-am comandat si am executat tot eu. Nu au fost audiati comandantii mei directi sau militarii din dispozitiv in fata judecatorului, mentinandu-se pe tot parcursul anchetei doar declaratiile de la Parchetul Militar.

In 1992, sectia Parchetelor Militare a dispus NUP (Neinceperea Urmarii Penale, n.r.) in urma expertizei balistice efectuate asupra pistolului meu, seria CI 700 rezultand ca nu din acesta au fost cauzate victime. Acest lucru mi-a fost adus la cunostinta de catre procurorul militar Gheorghe Oancea.

In 1996, in campania electorala, Emil Constantinescu a afirmat ca se vor deschide dosarele revolutiei din toata tara, pentru aflarea adevarului si tragerea la raspundere a adevaratilor vinovati.

Drept urmare, in 1997, la comanda politica, a fost numit procuror delegat pe Cluj si activat cu gradul de maior profesorul Gheorghe Surdescu, pentru stabilirea vinovatilor.

In urma anchetei desfasurate sub conducerea generalului magistrat Dan Voinea, seful sectiilor Parchetelor Militare din acea vreme, s-a intocmit rechizitoriul prin care s-au trimis spre judecata la Inalta Curte de Casatie si Justitie urmatorii vinovati: Ioachim Moga, fost prim secretar al judetului Cluj, general colonel Iulian Topliceanu, fost comandant al Armatei a 4-a, locotenent colonel Valeriu Burtea, comandant UM 01215 Floresti, locotenent colonel Ioan Laurentiu Cocan, comandant divizion UM 01215 Floresti, maior Ilie Dicu, fost comandant compania 2 UM 01278 Someseni, fruntas in rezerva, Stefan Bolbos din UM 01369 Someseni.

Audiere fara martori

Procesul a inceput in luna martie 1998 la Inalta Curte de Casatie si Justitie, sectia penala si a luat sfarsit pe 9 aprilie 2003, eu fiind condamnat la 5 ani inchisoare. In urma recursului, tot Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus casarea sentintei si rejudecarea cauzei prin decizia din 25 octombrie 2004.

In 28 februarie 2005, a avut loc primul termen al procesului ce urma sa fie rejudecat, soldat cu o amanare, datorita neprezentarii inculpatului Ioachim Moga.

La urmatorul termen din 14.03.2005, completul de trei judecatori, avandu-l ca presedinte pe judecatorul Ciubotariu, a respins cererea de audiere a martorilor din dispozitiv, militari in termen si subofiteri, spunandu-mi ca, daca ii citez personal, se admite cererea.

Nu aveam posibilitati financiare si nu dispuneam de adresele lor, acestea fiind in dosarul cauzei si raspunderea pentru citarea martorilor revenind instantei.

Drept urmare, in 23 mai 2005, conform sentintei 329, publicata in sedinta publica, completul de judecatori Mihai Ciubotariu, Ghiciu Pascu si Marioara Prodan au decis condamnarea mea la 15 ani inchisoare, 7 ani interzicerea drepturilor prevazute de art.64 din Codul Penal si degradarea militara pentru instigare, in conditiile participatiei improprii, la infractiunea de omor deosebit de grav.

Tap ispasitor?

Consider ca, pe timpul urmaririi penale, cercetarii judecatoresti si pronuntarii sentintelor mi-au fost incalcate urmatoarele drepturi si proceduri: neluarea in considerare a solutiei Parchetului Militar din 1992 de NUP avand la baza expertiza balistica efectuata asupra pistolului meu, nu am fost judecat de un

Tribunal Militar deoarece eu nu am primit nici un ordin de la generalul Topliceanu sau de la fostul prim secretar PCR Moga, ci de la superiorii directi. Nu s-au luat in considerare solicitarile mele si ale avocatului meu de disjungere a cauzei ca urmare a celor mai sus mentionate si judecarea mea de un Tribunal Militar.

Mai mult, nu s-a efectuat rejudecarea procesului in conformitate cu solutia data de noua judecatori ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Au fost rastalmacite in mod voit marturiile date in fata judecatorului de catre martorii Sanda Capan, Ioan Ghervan si altii pentru a ajunge in aceasta stare de fapt care a dus la condamnarea mea.

Nu s-a tinut cont de concluziile primei instante, din care a rezultat ca in nici un caz nu Armata a agresat si atacat civilii si manifestantii, ci invers.

Am apelat la aceasta forma de SOS deoarece singura mea speranta este presedintele Romaniei, pe a carei verticalitate mizez si sper la o rezolvare cat mai prompta si in conformitate cu cele relatate de mine.

Solicit ca, daca, in urma cercetarilor care sper sa se efectueze, voi fi gasit vinovat de ceva si care sa fie in contradictie cu cele relatate de mine, sa fiu condamnat pe viata sau la moarte. Ilie Dicu, 31 martie 2006″.