Sari direct la conținut

Mircea Cărtărescu, după ce a fost vehiculat până în ultimul moment la Premiul Nobel pentru literatură: „Voi scrie mai departe, după puterile mele”

HotNews.ro
Mircea Cărtărescu, după ce a fost vehiculat până în ultimul moment la Premiul Nobel pentru literatură: „Voi scrie mai departe, după puterile mele”
Mircea Cartarescu in cadrul Salonului International de Carte Bookfest, editia a XVI-a. FOTO: Inquam Photos / Bogdan Buda

Mircea Cărtărescu, cel mai premiat scriitor român, și-a exprimat recunoștința pentru toți cei care i-au fost alături în aceste zile, după ce Premiul Nobel pentru literatură i-a fost decernat anul acesta autorului maghiar László Krasznahorkai.

„Nu le-am putut mulțumi fiecăruia-n parte, pentru că au fost prea mulți, dar le mulțumesc acum tuturor celor care au fost zilele acestea alături de mine. Niciodată n-am avut parte de atâta căldură, prețuire şi solidaritate în comunitatea noastră românească şi mult în afara ei”, scrie Mircea Cărtărescu, într-un mesaj postat vineri dimineață pe pagina sa de Facebook.

„Voi scrie mai departe, după puterile mele, alături de toți cei care au vocația literaturii, pentru singura răsplată posibilă pentru cei ca noi: o carte, un poem, o pagină adevărată”, a mai transmis scriitorul.

Mesajul transmis de soția lui Mircea Cărtărescu

La rândul ei, scriitoarea Ioana Nicolaie, soția lui Cărtărescu, a transmis un mesaj de mulțumire comunității care s-a arătat solidară cu Mircea Cărtărescu.

„Am văzut multă solidaritate zilele astea, am fost emoționată de tot felul de postări, la altele am zâmbit, că așa erau ele făcute, și m-am gândit că nu-i deloc rău prin rezervația noastră literaro-culturală; ba chiar e bine. Mulțumiri!”, a scris joi seară Ioana Nicolaie, pe pagina sa de Facebook.

László Krasznahorkai, 71 de ani, a fost declarat câștigător al Nobelului pentru literatură 2025.

Înainte de decernarea premirului, scriitorul Mircea Cărtărescu era considerat favorit la Premiul Nobel pentru Literatură şi anul acesta.

INTERVIURILE HotNews.ro