Neregulile găsite la Salina Praid de Corpul de Control al premierului. Raportul guvernamental a fost publicat
Corpul de Control al prim-ministrului a finalizat verificările la Societatea Națională a Sării SA (SNS SA sau Salrom) și Administrația Națională „Apele Române”, acțiune începută după inundarea Salinei Praid în luna mai, a anunțat sâmbătă dimineață Guvernul. Potrivit raportului, cele două instituții au subestimat riscul de inundare a salinei, iar măsurile de protecție implementate au fost insuficiente și temporare, fiind neadaptate pentru protejarea pe termen lung a salinei.
Corpul de Control a stabilit, în urma verificărilor, că riscul de inundare a spațiilor subterane ale salinei din județul Harghita și de afectare a zăcământului a fost „subevaluat și calificat constant de reprezentanții SNS SA ca nefiind un pericol iminent”.
Salina Praid este administrată de compania de stat Societatea Națională a Sării SA, aflată în subordinea MinisteruluI Economiei.
Planificarea măsurilor tehnice și organizatorice de protecție a zăcământului nu au reflectat o strategie a titularului licenței de exploatare pentru protejarea zăcămintelor de sare, a spațiilor subterane exploatate și a echipamentelor utilizate, a stabilit corpul de control al prim-ministrului.
Măsurile implementate nu au urmărit eliminarea riscului de inundare, fiind constituite, în principal, din lucrări de întreținere cu efecte de scurtă durată sau de intervenție în regim de urgență în cazul unor avarii, fără ca acestea să cuprindă și lucrări de amenajare (din categoria lucrărilor de investiții) pentru asigurarea protecției pe termen lung a salinei, se mai arată în raportul prezentat de Guvern.
De asemenea, programele anuale de exploatare au fost considerate formale și ineficiente din cauza lipsei unor norme tehnice clare, ceea ce a redus posibilitatea sancționării neglijenței.
„Avizarea programelor anuale de exploatare la nivelul Sucursalei Salina Praid a fost caracterizată de formalism, cu atât mai mult cu cât măsurile tehnice prezentate de SNS SA în respectivele programe nu s-au putut raporta la un cadru normativ tehnic de referință. Lipsa normelor tehnice de referință a avut ca rezultat ineficacitatea instrumentului de coerciție instituit prin lege, prin care ar fi fost posibilă sancțiunea inacțiunii sau măsurilor contrare normelor în ceea ce privește protecția zăcământului la nivelul SNS SA”, a concluzionat Corpul de Control al prim-ministrului.
Bani au fost pentru investiții
Raportul subliniază că SNS SA avea la dispoziție bani pentru a face investiții, însă nu le-a făcut. „Datele din bugetele de venituri și cheltuieli aferente exercițiilor bugetare 2021-2024 indică faptul că SNS SA a dispus de sursa de finanțare a investițiilor și a avut aprobate cheltuieli de investiții semnificativ peste valoarea investițiilor pe care le-a realizat”, precizează raportul.
Corpul de Control al premierului a constatat și că începând cu anul 2006, în conformitate cu Planul de încetare a activității la Salina Praid – minele vechi, elaborat de SNS SA și refăcut în 2014, trebuia efectuată impermeabilizarea zonei minelor vechi, în vederea reducerii volumului de apă infiltrată în subteran, prin execuția unor lucrări de hidroizolare a zonei și de reducere a volumului apei infiltrate, lucrări care nu au fost executate până la inundarea spațiilor subterane ale Salinei Praid.
Turism în Salina Praid fără aprobare
De asemenea, la nivelul SNS SA nu au fost luate în considerare recomandările formulate în cuprinsul unei expertize tehnice realizate ca urmare a unor evenimente înregistrate în anul 2022.
În plus, SNS SA a desfășurat activități de turism la Salina Praid, fără aprobare, mai concluzionează raportul.
În urma verificărilor și concluziilor trase după această etapă, Corpul de Control al prim-ministrului a făcut și recomandări mai multor insituții:
- Ministerul Economiei – să analizeze revocarea și tragerea la răspundere a administratorilor SNS SA, precum și să reanalizeze legislația minieră.
- Ministerul Mediului – să reevalueze legislația pentru protecția apelor și să asigure cooperarea între autorități.
- Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRM) – să finalizeze și să publice instrucțiunile tehnice pentru protecția zăcămintelor și să monitorizeze programele de exploatare.
- Ministerul Economiei și ANRM – să actualizeze cadrul normativ tehnic pentru închiderea minelor și activitățile conexe, pentru a asigura o gestionare eficientă și sigură a resurselor miniere.
