Sari direct la conținut

Noul serial care îi va înfuria pe ruși vine de unde nu te aștepți / „Squid Game” și-a bătut propriul record pe Netflix / „Assassin’s Creed Shadows” a fost amânat iar

HotNews.ro
Noul serial care îi va înfuria pe ruși vine de unde nu te aștepți / „Squid Game” și-a bătut propriul record pe Netflix / „Assassin’s Creed Shadows” a fost amânat iar
O secvență din serialul „Whiskey on the Rocks” ce urmează să apară în streaming pe 22 ianuarie, FOTO: Captură de ecran YouTube

„Whiskey on the Rocks”, un nou serial ce apare luna aceasta în streaming e unul de natură să provoace supărări la Moscova, „Squid Game” se simte mai bine decât oricând pe Netflix, lucru care nu se poate spune însă și despre Ubisoft și a sa franciză de jocuri video „Assassin’s Creed”. În rubrica Nerd Alert de weekendul acesta mai poți citi informații noi legate de filmul „In the Lost Lands”, bazat pe o poveste a lui George R.R. Martin, noile adaptări cinematografice pregătite de Sony, dar și o tehnologie de imersiune în jocuri video la care gigantul japonez lucrează.

Noul serial care îi va înfuria pe ruși vine de unde nu te aștepți

Când vine vorba de marile platforme de streaming, Disney+ nu e tocmai prima la care te gândești când vine vorba de un serial de comedie care să satirizeze tensiunile geopolitice la nivel înalt ivite în urma unui incident real din perioada Războiului Rece. Dar tocmai asta face Whiskey on the Rocks („Whiskey cu gheață”), un serial produs de suedezi ce urmează să apară pe Disney+ pe 22 ianuarie. E produs de suedezi întrucât acel incident s-a petrecut pe coasta lor și aproape de una dintre cele mai mari baze navale ale țării nordice.

„În octombrie 1981, în plin Război Rece, tensiunile politice sunt mari și pericolul unui război nuclear nu este departe. Pe submarinul sovietic U-137 e o noapte friguroasă, însă echipajul se încălzește cu o petrecere gălăgioasă sărbătorindu-l pe un coleg devenit tată. Submarinul eșuează în Suedia neutră pe arhipelagul Karlskrona, aproape de baza navală strict secretă a țării. Whiskey cu gheață e relatarea hazlie a acestei povești incredibile care explorează urmările catastrofale ale erorii comise pe fondul consumului de alcool”.

Asta ne spune descrierea oficială a serialului. Acum, din câte știu, partea cu accidentul survenit pe fondul consumului de alcool e fictivă. Vorbim de un serial de satiră, până la urmă. Însă tensiunile geopolitice uriașe pe care eșuarea submarinului le-a provocat au fost cât se poate de reale. Prim-ministrul de atunci al Suediei, Thorbjörn Fälldin, i-a dat ordinul „Mențineți granița” comandantului suprem al Forțelor Armate Suedeze, generalul Lennart Ljung. Bateriile de coastă au trecut în stare de „alertă de luptă”. 

Forțele Aeriene Suedeze au trimis în aer avioane de atac înarmate cu rachete moderne antinavă în timp ce o forță de salvare sovietică aștepta în afara apelor teritoriale suedeze. „Întreaga răspundere pentru dezamorsarea ambițiilor partizanilor războiului apasă pe umerii unui singur om, prim-ministrul Suediei Thorbjörn Fälldin”, ne mai spune descrierea oficială publicată de Disney+. După cum poți vedea din trailerul de puțin mai jos, nici Fälldin nu e scutit de ironii, el fiind prezentat ca dând de mâncare la oi când e sunat de Reagan.

E drept că toate părțile implicate par ținta glumelor, dar mă îndoiesc că serialul va provoca în alte părți supărări la fel de mari ca la Moscova. Să nu uităm că, și înainte de invazia din Ucraina și instituirea cenzurii sufocante, rușii au fost atât de supărați pe extrem de popularul serial Cernobîl lansat de HBO în 2019 încât au făcut un film (Cernobîl, 1986 – pe Netflix) care să prezinte versiunea lor a evenimentelor, mult mai eroică, desigur. Dar mă abat de la subiect, uite antemenționatul trailer pentru Whiskey on the Rocks:

Filmul „In the Lost Lands” are un trailer și o veste frustrantă

In the Lost Lands, adaptarea cinematografică povestirii omonime scrise de George R.R. Martin, are în sfâșit un prim trailer în care îl putem vedea pe nimeni altul decât Dave Bautista în rolul unui hoinar bun la arme (numit Boyce) ce așteaptă un amfitrion. În cazul de față e vorba de o regină care o „trimite pe puternica și temuta vrăjitoare Gray Alys în pustietatea fantomatică a Tărâmurilor Pierdute pentru a căuta o putere magică”. Iar vrăjitoarea în cauză va fi interpretată de nimeni alta decât inconfundabila Milla Jovovich.

Regizor va fi cineastul britanic Paul W. S. Anderson, soțul lui Jovovich, care a scris, produs sau regizat mai toate filmele din franciza Resident Evil. In the Lost Lands a fost anunțat cu aproape un deceniu în urmă, Jovovich fiind aleasă încă din 2015 pentru rolul lui Alys. Proiectul a intrat apoi într-o perioadă lungă de stagnare, înainte de a fi „reactivat” în 2021. Deadline relata încă din stepembrie anul trecut că filmul și-a găsit un distribuitor prin cei de la Vertical Entertainment, dar întrebarea rămâne când, mai exact, îl vom vedea la cinema.

Deși nu a fost implicat în producția filmului, R.R. Martin scria pe blogul său în noiembrie că el urmează să aibă premiera în cinematografe pe 28 februarie. Cei de la Vertical au precizat însă ulterior că va fi vorba de 7 martie. Trailerul filmului menționează acum că el urmează să apară în cinematografe cândva „iarna aceasta”, un detaliu bizar având în vedere că el pare să fie gata de lansare. Având în vedere că toate confuziile astea sunt legate de data premierei în SUA, lucrurile sunt și mai neclare la noi. Și e mare păcat, judecând după trailer:

„Squid Game” și-a bătut propriul record pe Netflix

Trecând la o producție pe care o putem vedea chiar acum, revista Variety arată că șefii Netflix își freacă probabil palmele după ce sezonul 2 al serialului Squid Game a confirmat așteptările uriașe. Variety scrie, bazându-se pe datele oficiale publicate de platforma de streaming, că noul sezon „acumulează vizionări într-un ritm record”. Cum era de așteptat, sezonul 2 al serialului sud-coreean a debutat pe primul loc al celor urmărite seriale ale Netflix, cu 68 de milioane de vizionări în primele 4 zile după premiera sa pe 26 decembrie.

Primele 4 zile fiindcă sezonul 2 a avut premiera joi iar săptămâna sa de debut s-a terminat, evident, duminică. Apoi, în prima săptămână completă în care a fost disponibil în streaming, noul sezon al Squid Game a adunat alte 58,2 milioane de vizionări. Asta duce totalul la 126,2 milioane de vizionări în 11 zile, mai mult decât a reușit orice alt serial Netflix în același interval de timp, inclusiv primul sezon al serialului sud-coreean. În primele 4 zile a intrat în top 10 cele mai populare seriale Netflix din toate timpurile, din cele în altă limbă decât engleza.

În clasamentul respectiv sezonul 2 al Squid Game a debutat pe 7. După vizionările din următoarele 7 zile a urcat direct pe 2, depășit doar de primul sezon al său. E cu atât mai spectaculos întrucât Netflix întocmește clasamentele sale „all-time” pe baza audienței din primele 91 de zile de la premiera unui serial. Cu 265,200 de milioane de vizionări unice în primele 3 luni de la lansare, sezonul 1 al Squid Game rămâne cel mai vizionat serial din istoria Netflix, peste cele de regulă mult mai populare în limba engleză.

Nu te mai plictisesc cu statistica, menționez doar că e ca sigur că noul sezon al serialului regizat de Hwang Dong-hyuk va intra ca sigur, după publicarea ultimelor date, în clasamentul top 10 al celor mai vizionate seriale Netflix din toate timpurile, indiferent de limba în care au fost produse. Marele semn de întrebare rămâne când urmează să apară și sezonul 3, având în vedere că Netflix a precizat deja că va fi lansat anul acesta și că toți fanii așteaptă să vadă continuarea, ținând cont că noul sezon s-a terminat cum s-a terminat.

În jocul ghicitorii au intrat inclusiv cei de la Forbes, care mai devreme în cursul acestei luni și-au aruncat numele în spatele tezei potrivit căreia sezonul 3 va apărea pe 27 iunie. Data respectivă a fost menționată în descrierea unui trailer de tip „teaser” lansat pe canalul de YouTube al Netflix Korea pentru fanii Squid Game din țara natală a seriei. Videoclipul scurt, publicat cu ocazia trecerii dintre 2024 și 2025, a fost făcut „privat” la scurt timp după aceea, ceea ce, evident, a stârnit numeroase speculații și dezbateri pe rețelele de socializare.

Sony a anunțat adaptări cinematografice pentru jocurile „Horizon”, „Helldivers” și „Ghost of Tsushima”

După ce la finele anului trecut a găsit vinovatul pentru eșecul ultimelor sale filme din lumea supereroilor, Sony Pictures pare să fi decis acum să parieze masiv pe adaptări ale unor jocuri video din portofoliul său. În cadrul aceluiași eveniment de la începutul săptămânii în care a fost dezvăluit că sezonul 2 al serialului The Last of Us va avea premiera în aprilie, am aflat și despre 3 proiecte venite de nicăieri: Sony va face două filme inspirate de jocurile sale Horizon și Helldivers, precum și un serial bazat pe aclamatul său titlu Ghost of Tsushima.

Cum e mai mereu cazul cu anunțuri-surpriză de genul, nu au fost dezvăluite mai deloc alte detalii. Revista Empire face însă un rezumat a ceea s-a declarat: filmul Horizon pare să înlocuiască adaptarea în format de serial anunțată anterior de Netflix pentru jocul sci-fi de tip RPG open-world. „Imaginați-vă povestea de origine îndrăgită a lui Aloy, plasată într-o lume vibrantă a unui viitor îndepărtat, plină de mașinării uriașe, adusă pentru prima dată pe marele ecran”, a declarat Asad Qizilbash, unul dintre șefii de la PlayStation.

Despre filmul Helldivers nu știm nici măcar dacă va fi unul live-action sau de animație, ci doar că el va fi inspirat de povestea celui de-al doilea joc din 2024, al cărui stil satiric cu influențe deloc subtile din Starship Troopers „pare să se potrivească perfect cu formatul cinematografic”, potrivit revistei Empire. Măcar despre serialul Ghost of Tsushima am aflat că va fi unul de animație și că va fi regizat de Takanobu Mizuno, artistul japonez care a semnat regia episodului The Duel din seria Star Wars: Visions. Alte vești nu sunt grozave.

Dacă Sony Pictures nu a dezvăluit nimic în ceea ce privește data de lansare a filmelor anunțate, studioul a precizat că intenționează să scoată serialul Ghost of Tsushima abia în 2027. Pe lângă asta, el ar urma să fie disponibil doar pe Crunchyroll. A trebuit să caut și eu pe Google să aflu că asta e ceva platformă de streaming obscură deținută de Sony. Sigur, în doi ani se pot întâmpla multe, dar parcă nu îmi vine să cred că serialul de inspirație japoneză nu va fi lansat și pe Netflix sau Amazon Prime, cu care Sony a colaborat până acum.

Sony lucrează la o tehnologie de imersiune în jocurile video 

Divizia de gaming a Sony a prezentat în schimb la CES 2025 o tehnologie conceptuală care le-ar permite jucătorilor să intre în universurile jocurilor PlayStation și să vadă, să tragă cu arma și chiar să simtă mirosul inamicilor. Înregistrările cu Future Immersive Entertainment Concept prezintă un cub uriaș în care jucătorii intră, similar experiențelor de realitate virtuală multi-persoană disponibile în prezent. Totuși, acest concept nu este unul VR. În schimb, pereții cubului sunt formați din ecrane de înaltă rezoluție, în jurul gamerului.

Pentru a crește și mai mult imersiunea, jucătorilor li se oferă „audio captivant” și chiar „mirosuri și efecte atmosferice sincronizate cu conținutul interactiv al jocurilor PlayStation, potrivit Sony. Tehnologia este încă la ani distanță de lansare și, cel mai probabil, extrem de scumpă. Prin urmare, există o multitudine de limitări în ceea ce privește disponibilitatea ei pentru public (sau pentru accesul publicului la ea). O posibilitate este ca ea să fie disponibilă în cadrul unor săli de gaming specializate, la care să poți merge cu prietenii să te joci. 

Demonstrația a fost realizată folosind secvențe de gameplay din The Last of Us, adaptate special pentru Future Immersive Entertainment Concept. Din păcate pentru fanii francizei de jocuri, demonstrația nu a oferit niciun fel de informații noi despre universul îndrăgit al The Last of Us. În afară de remake-ul primului joc și de remaster-ul celei de-a doua părți, seria de jocuri The Last of Us a rămas inactivă din 2020, odată cu lansarea Part 2. Dar vom putea vedea măcar sezonul 2 al serialului HBO în aprilie, deși data exactă a premierei nu a fost anunțată încă.

„Assassin’s Creed Shadows” a fost amânat iar

În ultima perioadă pare că e săptămâna și vestea proastă de la Ubisoft, gigantul jocurilor video care are un studio important și la București. De data aceasta a anunțat că a decis să amâne cu încă o lună lansarea Assassin’s Creed Shadows. Jocul era programat să fie lansat pe 14 februarie, dar va fi scos la vânzare după noua amânare pe 20 martie. Aceasta este a doua amânare a lansării pentru titlul din franciza fanion a Ubisoft, după ce data anunțată inițial, 12 noiembrie 2024, a fost decalată pentru anul acesta, amintește IGN.

Într-un comunicat, Ubisoft a motivat noua decizie prin prisma „atenției reînnoite pe calitatea gameplay-ului și oferirea unei experiențe captivante din prima zi”. „Suntem cu toții alături de eforturile echipelor noastre de a crea cel mai ambițios opus Assassin’s Creed din franciză și am luat decizia de a aloca o lună suplimentară pentru dezvoltarea Shadows, pentru a integra mai bine feedbackul jucătorilor adunat în ultimele trei luni”, a spus și Yves Guillemot, șeful Ubisoft. Feedbackul e desigur de la gamerii care au avut ocazia să îl joace în avans.

Amânarea nu e una mare, dar e emblematică pentru problemele de la compania franceză. Prețul acțiunilor Ubisoft a scăzut în septembrie 2024 la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu, după o serie de anunțuri dramatice legate de rezultatele jocurilor sale. Deocamdată nu e clar nici ce se mai întâmplă cu negocierile companiei de a fi preluată de gigantul chinez Tencent. Unele surse din industrie afirmă însă că ele s-au blocat fiindcă familia Guillemot, care are cel mai mare pachet de acțiuni, ar vrea să păstreze controlul asupra Ubisoft.

Ubisoft a mai anunțat anul trecut revenirea pe Steam după o perioadă de exclusivitate pentru lansările pe PC prin Epic Games Store. Cu toate acestea, mult apreciatul Assassin’s Creed Origins a fost ținta unei campanii de „review-bombing” pe Steam, după ce o actualizare pentru Windows l-a făcut imposibil de jucat pe PC pentru unii gameri. Shadows nu a fost scutit nici el de controverse, deși nici nu a fost lansat încă. Principalele critici au fost legate de decizia ca Yasuke, unul dintre cei doi protagoniști jucabili, să fie un samurai de culoare.

Personajul e inspirat de unul real din Japonia feudală, însă în contextul cultural de astăzi unii fani ai francizei au acuzat imediat Ubisoft de „woke”-ism. A fost o nouă călcare a Ubisoft pe proverbialul cui, în condițiile în care franciza sa fanion nu s-a simțit grozav în ultimii ani. Unii analiști din industrie consideră că problemele au început după Assasin’s Creed 3, odată cu moartea lui Desmond la finalul jocului. Deși al treilea joc a apărut cu 13 ani în urmă, Ubisoft nu a reușit să găsească de atunci o poveste la fel de convingătoare pentru Assasin’s Creed.

În caz că vrei să arunci o privire și peste rubrica Nerd Alert de weekendul trecut, o poți găsi aici:

INTERVIURILE HotNews.ro