FOTO O nouă insulă a apărut din mare. Ne poate arăta cum funcționează natura fără intervenția omului?

Apariția acestei insule a oferit cercetătorilor o șansă științifică prețioasă: să observe cum viața colonizează și se răspândește departe de interferența umană care a acaparat o mare parte din Pământ, potrivit The Guardian.

Echipajul navei de pescuit Ísleifur II tocmai terminase de aruncat plasele în largul coastei sudice a Islandei când și-a dat seama că ceva nu era în regulă. În dimineața unei zile din noiembrie a anului 1963, o masă întunecată acoperea cerul deasupra Oceanului Atlantic. Oamenii de pe navă s-au grăbit să ia legătura prin radio, fiindcă au crezut că o altă navă de pescuit ardea pe mare, dar niciuna dintre navele din zonă nu era în pericol.

Apoi, nava a început să deriveze în mod neașteptat, iar echipajul a crezut că nava este trasă într-un vârtej. În cele din urmă, prin binoclu, membrii echipajului au zărit coloane de cenușă izbucnind din apă. Și-au dat seama ce se întâmpla: un vulcan erupea în oceanul de dedesubt.

Până la răsăritul soarelui, cenușa întunecată umpluse cerul și se forma o creastă chiar sub suprafața apei. A doua zi dimineață, aceasta avea 10 metri înălțime. O zi mai târziu, avea 40 de metri. Se năștea o insulă, A fost numită Surtsey, după gigantul de foc Surtr din mitologia nordică, scrie The Guardian.

Două luni mai târziu, insula avea peste un kilometru lungime și 174 de metri înălțime la vârf. Erupția a continuat până în anul 1967, iar oamenii de știință spun că au zărit prima planta pe Surtsey când erupția era încă în curs.

Accesul pe insulă este restricționat 

„Este foarte rar să ai o erupție în urma căreia se formează o insulă și care durează mult timp. Se întâmplă o dată la 3.000-5.000 de ani în această zonă”, spune Olga Kolbrún Vilmundardóttir, geograf la Institutul de Științe Naturale din Islanda. Insulele care se formează sunt adesea spălate rapid de ocean, spune ea.

Au apărut și alte insule începând cu anii 1960, dar oamenii de știință spun că acestea nu au fost la fel de stabile din punct de vedere ecologic. Ultima dată când s-a întâmplat ceva similar înainte de apariția insulei Surtsey a fost nașterea insulei Anak Krakatau, în Indonezia, în 1927, dar aceasta a fost rapid contaminată de oameni. Cercetătorii islandezi au fost categorici că de data aceasta va fi diferit.

În 1965, Surtsey a fost plasată sub protecția oficială a guvernului. Doar cercetătorii și jurnaliștii – sub supraveghere strictă – aveau voie să o viziteze. Animalelor nu li se permitea să pască acolo. În același an, a fost observată prima plantă: un grup de rucola de mare adusă de valuri din Islanda continentală.

„Primii oameni de știință care au pășit pe Surtsey în 1964 au putut vedea că semințele și resturile vegetale fuseseră aduse la mal. Păsările veneau chiar pe insulă pentru a vedea ce se întâmplă. Erupția era încă în curs când au observat prima plantă – a fost foarte rapid”, spune Vilmundardóttir.

Explozia de viață pe insulă, declanșată de un factor neașteptat

Cercetătorii se așteptau ca algele și mușchii să fie primii colonizatori, formând o bază de sol care să susțină în cele din urmă plantele vasculare. Dar această etapă a fost complet omisă. În anii următori, mai multe plante au fost aduse la țărm, iar unele s-au agățat de roca vulcanică goală a insulei. Dar, după un deceniu, schimbările păreau să se fi oprit.

„Oamenii se întrebau: ce urmează acum? La acel moment, aproximativ 10 specii colonizaseră Surtsey. Acoperirea vegetală era foarte rară. Dar apoi au sosit păsările”, spune Pawel Wasowicz, directorul departamentului de botanică al Institutului de Științe Naturale.

La începutul anilor 1980, pescărușii cu spate negru au început să își facă cuiburi pe anumite porțiuni ale insulei, adăpostindu-se într-una dintre cele mai furtunoase zone ale Oceanului Atlantic. Sosirea lor a declanșat o explozie de viață. Pescărușii au transportat semințe care au răspândit rapid iarbă pe insulă. Pentru prima dată, zone întregi de stâncă goală au devenit verzi.

„Este surprinzător. Încă din vremea lui Darwin, biologii credeau că doar speciile de plante cu fructe cărnoase puteau călători cu păsările. Dar speciile de pe Surtsey nu au fructe cărnoase. Aproape toate semințele de pe Surtsey au fost aduse în fecalele pescărușilor”, spune Wasowicz.

O lecție prețioasă

O lecție învățată din acest laborator viu este că recuperarea după perturbare nu urmează o singură cale previzibilă, spune cercetătorul. În schimb, ea este modelată de forțe multiple, uneori surprinzătoare.

Astăzi, focile cenușii sunt ultimele sosite care determină schimbări în biodiversitatea insulei. Rocile vulcanice au devenit un loc crucial de „odihnă” unde focile vin la mal pentru a se odihni și a năpârli, precum și un loc de reproducere unde își pot crește puii în siguranță, ferite de orcile care pândesc în apropiere. Excrementele lor aduc azot pe insulă, contribuind la răspândirea vieții pe insulă.

Islanda contribuie cu adevărat la ceva important pentru omenire prin conservarea insulei, mai afimă Wasowicz.

Cercetătorii avertizează însă că până la sfârșitul secolului, biodiversitatea insulei va atinge probabil un nivel maxim, apoi va scădea în timp, lăsând în cele din urmă doar o stâncă cu prăpăstii abrupte în Atlantic. Dar lecțiile vor rămâne.

Insula Surtsey demonstrează că reziliența și reînnoirea sunt posibile în cele mai dure medii, spune Wasowicz. Oferă speranță și lecții practice pentru reabilitarea ecosistemelor deteriorate de război, poluare sau exploatare: dacă i se acordă spațiu, natura va găsi întotdeauna modalități de a reînvia, adesea mai repede și mai creativ decât ne așteptăm.