Sari direct la conținut

Patronii cer înghețarea salariului minim în 2026 la nivelul actual. „Puterea de cumpărare a salariaților a crescut în termeni reali”

HotNews.ro
Bani in portofel, Foto: Rochu2008 | Dreamstime.com
Bani in portofel, Foto: Rochu2008 | Dreamstime.com

IMM România, o confederație patronală reprezentativă la nivel național, cer guvernului menținerea salariului minim brut la nivelul actual, de 4.050 de lei, și pe parcursul anului viitor, avertizând că o majorare riscă să ducă la disponibilizări de personal, distorsiuni pe piață prin creșterea muncii nefiscalizate și la reducerea investițiilor.

„Creșterea salariului minim brut pe țară, de către Guvern, coroborat cu creșterea fiscalității și fără a se propune un pachet de măsuri de suport economic pentru IMM-uri, va conduce la transferul tuturor costurilor suplimentare pentru antreprenori, fapt care va determina creșterea prețului produselor și serviciilor întreprinderilor românești care va avea ca rezultat pierderea competitivității”, au transmis miercuri reprezentanții IMM România.

„Raportat la condițiile economice și criza bugetară care afectează mediul de afaceri, întreprinderile au nevoie în acest moment de măsuri suport și nu de creșterea costurilor”, mai spun ei, potrivit Agerpres.

Creșterea costurilor cu forța de muncă într-o perioadă în care avem o mărire generalizată a taxelor și impozitelor pentru mediul de afaceri conduce în mod inevitabil la scăderea competitivității societăților românești, mai afirmă reprezentanții confederației patronale.

Conform acestora, mărirea numărului de insolvențe și scăderea consumului arată reculul economiei românești, fapt care creează o presiune suplimentară asupra IMM-urilor.

„În ultimii 3 ani salariul minim brut a crescut în mod constant peste rata inflației, astfel cum rezultă din datele INS, puterea de cumpărare a salariaților crescând în termeni reali. O nouă creștere a salariului minim brut pe țară, în contextul economic actual, caracterizată de instabilitate economică și fiscală, conduce la disponibilizări de personal, distorsionarea pieței prin concurența neloială făcută de munca nefiscalizată și reducerea investițiilor”, avertizează reprezentanții IMM România.

În opinia acestora, o modalitate de creștere a veniturilor salariale, fără o mărire nesustenabilă a costurilor pentru angajatori, poate fi realizată prin scăderea fiscalității pe forța de muncă, în acest fel având loc o creștere a veniturilor pentru salariați.

Bani in portofel, Fotografie ilustrativă: Rochu2008 | Dreamstime.com

INTERVIURILE HotNews.ro