Sari direct la conținut

Pedeapsa primită în instanță de un instructor de dans din Brașov care a întreținut relații sexuale cu mai multe adolescente pe care le antrena

HotNews.ro
Sala judecata, Foto: Kitsdesign / Sciencephoto / Profimedia
Sala judecata, Foto: Kitsdesign / Sciencephoto / Profimedia

Un instructor de dans din Brașov a fost condamnat definitiv la 5 ani și 7 luni de închisoare după ce ar fi întreținut relații sexuale cu patru adolescente pe care le antrena, trei dintre ele având sub 14 ani.

Bărbatul, Costin Paul, lucra ca instructor de dans la o sală din Brașov.

El a fost acuzat că a trimis mai multe fotografii cu un conținut pornografic unei fete de 12 ani, antrenate de el, cu care a și întreținut relații intime, având acordul ei. Mama fetei a aflat abia după patru ani și a alertat poliția. În cursul cercetărilor s-a descoperit că la fel a procedat și cu alte trei fete, scrie VeDem Just.

În 30 martie 2022, bărbatul a fost reținut de poliție și apoi arestat, pe tot parcursul procesului. În fața instanței, el a recunoscut faptele de care fusese acuzat, astfel că a beneficiat de o reducere cu o treime a pedepsei legale.

În 5 decembrie 2022, Judecătoria Brașov l-a condamnat la 5 ani și 7 luni închisoare și l-a obligat ca timp de 5 ani să nu se apropie de victime, de locuința lor, de școala unde acestea învață sau de alte locuri în care desfășoară activități sociale. El a fost găsit vinovat pentru corupere sexuală a minorilor pentru că a trimis poze pornografice unor minore sub 14 ani și de act sexual cu un minor pentru că a întreținut relații intime cu trei fete sub 14 ani și una de 16-18 ani, pe care le antrena.

De asemenea, bărbatul trebuie să le plătească fetelor daune morale de 10.000 de lei, 25.000 lei, 30.000 lei și 40.000 lei.

Decizia a fost contestată, iar Curtea de Apel Brașov a respins apelul, astfel că sentința Judecătoriei a rămas definitivă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro