Sari direct la conținut

Pedistii – bucurosi ca au liber la remanierea lui Dobre si Hardau

Criticile aduse de presedintele Traian Basescu activitatii ministrilor PD Gheorghe Dobre (Transporturi) si Mihail Hardau (Educatie) au reaprins discutiile pe marginea schimbarii celor doi.

Surse din partid sustin ca mai multi lideri democrati s-au aratat multumiti de faptul ca Basescu a criticat, in sfarsit, public prestatiile celor doi ministri si interpreteza cuvintele lui ca pe un semnal ca este de acord cu o eventuala remaniere.

Mai mult chiar, unii dintre ei se gandesc ca cei doi ministri ar putea fi inlocuiti dupa sarbatorile pascale. Cea mai ceruta si mai dorita inlocuire este cea a ministrului Dobre, care i-a nemultumit pe foarte multi membri din conducerea PD.

Ei i-au reprosat de mai multe ori ca nu face nimic pentru imaginea partidului, dar si ca refuza sa „ajute” afacerile unor importanti lideri pedisti.

Potrivit surselor, eventuala schimbare a lui Dobre va fi dificila, deoarece ministerul Transporturilor se afla „sub tutela” lui Traian Basescu si este foarte greu sa gaseasca un om pe care acesta sa-l accepte si in care sa aiba incredere.

„Era varianta numirii vicepremierului Gheorghe Pogea, dar Basescu are o parere proasta despre el”, au spus aceleasi surse. In ceea ce-l priveste pe Mihail Hardau, liderii democrati au regretat numirea lui, la cateva saptamani dupa ce aceasta s-a produs.

Ministrul Educatiei, de altfel, nu s-a bucurat de prea mult sprijin din partea partidului, ceea ce, la un moment dat, l-a facut sa se gandeasca la demisie. Sursele sustin ca il locul lui ar putea fi adus fostul ministru, Mircea Miclea.

Duminica, in emisiunea ProVest de la Pro Tv, presedintele Traian Basescu l-a criticat pe ministrul Educatiei, pentru ca nu deruleaza programe de modernizare a invatamantului, cum ar fi dotarea laboratoarelor scolare, pentru care i s-au dat bani de la buget.

Articol integral in Gandul

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro