Poate învinge în București un model de insurgență, precum Mamdani în New York? Există pe lista candidaților un insurgent capabil să aducă oamenii la vot?

Ciucu, Băluță, Drulă și Alexandrescu spun toți că sunt din afara sistemului și că sunt insurgenți. Campania se derulează sub sloganul „Singur împotriva tuturor”. Cel care va decide e cetățeanul, iar în București ultima revoluție complet surprinzătoare la vot a fost acum 25 de ani. 

• UPDATE: Criticat în articol pentru o afirmație despre bugetul Bucureștiului, Cătălin Drulă a spus că afirmația sa din aceste zile se referea la cifrele de buget ale anului 2021, când a fost ministrul Transporturilor și când Bucureștiul + sectoarele nu aveau 25 de miliarde de lei buget, ci mai puțin, comparabil cu cât a gestionat el la Transporturi. În esență, spune Drulă, când vehiculăm cifra totală din buget vehiculăm date economice nerelevante pentru cât încasează și cât cheltuiește real orașul Bucureștiu are inclusiv în 2025, a spus el, „mult mai puțin bani decât atunci când se afirmă că bugetul e de 5 miliarde de euro Primăria Capitalei + sectoare”.

În România, primul și cel de-al doilea cel mai greu job din țară sunt disputate între președinte și prim ministru. Care e mai greu?

Sigur însă, imediat vine primarul Bucureștiului.

În SUA e puțin altfel. Președintele aparține ramurii executive a puterii. De aceea, după președinte, primarul din New York are a doua slujbă ca dificultate din America. 

Statele Unite au și guvernatori aleși, mult mai puternici decât prefecții noștri. Dar în sfera simbolică, decizională și a forței financiare, primarul New York-ului are o semnificație uriașă. 

Un oraș de 20 de ori mai bogat decât Bucureștiul

La 8,5 milioane de locuitori, New York are un buget de 100 de miliarde de euro.  

La 2,1 milioane de locuitori, Bucureștiul are un buget de puțin peste 5 miliarde de euro. 2,2 miliarde de euro sunt la Primăria Capitalei și 3,1 miliarde de euro la sectoare. 

Per capita, bugetul urban e de cinci ori mai mare în NYC față de București. Dar cel mai capitalist oraș din SUA are acum un socialist democrat declarat drept primar. 

Alegerea lui Zohran Mamdani a surprins nu doar SUA, ci și lumea. 

„Este frustrarea clasei mijlocii, nu o aderare la extrema stângă”

Reacția la trumpism este, o spun mai mulți comentatori din SUA, una dintre explicații. Pendulul s-a dus prea tare spre dreapta și acum s-a răsucit spre stânga. Așa cum, în ultimele decenii, oamenii au simțit că se dusese prea mult spre stânga progresistă, lucru de care a beneficiat Donald Trump.

Dar nu e doar atât. În Virginia, postul de guvernator a fost câștigat de democrata Abigail Spanberger, a cărei biografie de fost agent CIA numai socialistă sau progresistă n-o face.

De altfel, într-un comentariu pe site-ul de dreapta Fox News,  Lee Hartley Carter spune că  „Victoria lui Zohran Mamdani dezvăluie frustrarea clasei mijlocii față de promisiunile încălcate, nu o aderare la ideologia de extremă stânga”. 

„Revolta se răspândește printre oamenii care o duc bine — profesioniști educați, ambițioși, în ascensiune socială, care ar fi trebuit să-și trăiască visul, dar nu pot scăpa de sentimentul că rămân în urmă”, crede autoarea. 

Din 1969, în New York n-a mai fost o asemenea prezență

Nu se întoarce comunismul, spune comentariul Fox News, ci se menține nevoia de schimbare, o nevoie cinetică și aflată sub sentimentul urgenței. Colegul meu Adrian Cochino a folosit cuvântul „insurgență”, când a sublimat campania lui Zohran Mamdani. 

Ultimii 20 de ani din politica SUA au fost dominați de doi insurgenți. Niciodată suporterii lor nu i-ar pune în aceeași oală, mai degrabă ar da cu usturoi în adversar. Dar adevărul e că ambii câștigători ai epocii au fost outsideri față de elitele politice și ambii au produs o mobilizare enormă a publicului. E vorba despre Barack Obama și despre Donald Trump. 

Lăsând un pic ideologia deoparte, victoria lui Zohran Mamdani are ceva din trăsăturile factuale ale ascensiunii celor doi președinți. Mobilizarea, de pildă.

La recentele alegeri din New York, atât Mamdani, cât și învinsul principal Andrew Cuomo (care a primit foarte multe voturi), au reușit să aducă la urne cel mai mare număr de newyorkezi din 1969! Atunci era epoca unei alte „revoluții”. Se înfruntau generația flower power și milioanele de americani „blue collar” (gulere albastre) care luptau pentru menținerea unui stil de viață. 

Astăzi ambele tabere se revendică ca parte a contraculturii. Nu doar în SUA, în lume.

Miza Bucureștiului

Oricât de caraghioasă pare comparația, discutând la scară, candidații din București cunosc această tendință: toți încearcă să se poziționeze drept insurgenți în alegerile din 7 decembrie. Iar capitala României nu e deloc un oraș mic.

Bucureștiul ar fi ca număr de locuitori pe locul 4-5 în SUA, o țară unde e adevărat că nu orașele mari fac regula. Dar, oricum, Bucureștiul are o populație aproape cât Denver, San Francisco și Seattle, luate împreună.

Economic și politic, miza Bucureștiului este enormă. Un insurgent are însă o sarcină grea să stârnească entuziasmul, după ce ultimele două mandate orașul a avut deja un primar, pe Nicușor Dan, care s-a revendicat tot din zona outsiderilor. Nu e, însă, imposibil. 

Ciucu, Băluță, Drulă și Alexandrescu, toți spun că sunt insurgenți

Ciprian Ciucu (PNL) și Daniel Băluță (PSD) sunt primii în aproape toate sondajele, dar nu la o distanță confortabilă de urmăritori. 

Susținuți de partidele de la guvernare, cei doi încearcă, din răsputeri, să apese pe reușitele personale, acelea de primari de sector. Ciprian Ciucu apare pe rețelele sociale în blugi și spune că e victima sistemului ocult al celorlalți candidați. 

La rândul său, Daniel Băluță a proclamat recent, într-un interviu la G4Media, că „această campanie este 99% despre mine, 1% despre PSD”. Pentru că, a spus el, așa sunt și realizările de până acum: ale lui, nu ale partidului.

În realitate, un oraș, ca și un sector, e o uriașă și dificilă muncă de echipă. 

La rândul său, Cătălin Drulă spune că e insurgent. Greu de înțeles cum un insurgent e susținut de președintele în funcție al țării. 

Dar aceste conflicte de logică erau remarcate în alte epoci, astăzi pare că merg. La fel  a trecut nebăgat de seamă și faptul că alesul USR a micșorat „din pix”, bugetul Capitalei + sectoare „la sub cât am avut eu la Ministerul Transporturilor, 15 miliarde de lei”.  

Bugetul Bucureștiul + sectoare nu e „sub 15 miliarde de lei”, e „peste 25 de miliarde”. 

Candidata susținută de AUR, Anca Alexandrescu, a îmbrăcat și ea harta insurgenței. O insurgentă care a fost mereu angajata puternicilor zilei din PSD: Adrian Năstase, Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă. Cu Băluță și Alexandrescu uitându-se în altă parte, PSD a înregistrat performanța de a fi partidul de care se dezic doi candidați.

De fapt, toată campania seamănă cu un nou reality show, intitulat „Singur împotriva tuturor”. Doar cine dă senzația că e cel mai izolat poate câștiga un post unde, în realitate, contează să construiești punți.

Prezența în București nu a crescut spectaculos

Istoria alegerilor din București arată că, în ultimele trei runde, „acul” prezenței s-a blocat la 40-41%. Și au câștigat mereu favoriții. 

Ultima oară când orașul a avut alegeri cu un câștigător complet neașteptat a fost acum două decenii și jumătate. În 2000, Traian Băsescu devenea primar, în ciuda tuturor pronosticurilor și în ciuda rezultatului din primul tur, când Sorin Oprescu obținuse un avans de 25%. Băsescu a câștigat însă în turul II, la o prezență de numai 41,5%. 

De aproape 30 de ani, mai exact din 1996, prezența la alegerile pentru Primaria București nu a depășit 50%.