Sari direct la conținut

Populația Chinei continuă să scadă. Rata natalității, la cel mai mic nivel după revoluția comunistă, în ciuda măsurilor luate de autorități

HotNews.ro
Populația Chinei continuă să scadă. Rata natalității, la cel mai mic nivel după revoluția comunistă, în ciuda măsurilor luate de autorități
Piața Tiananmen din Beijing. FOTO: xiaoyong | Dreamstime.com

Rata natalității din China a atins în 2025 un nivel fără precedent de mic de când a preluat Partidul Comunist puterea în 1949, în ciuda măsurilor luate de autorități pentru a o stimula. Populația țării a scăzut pentru al patrulea an la rând, potrivit BBC și Politico.

Datele guvernamentale care au fost publicate luni arată că rata natalității a scăzut la un nivel de 5,63 la mia de persoane, cel mai mic începând din 1949, anul în care comuniștii lui Mao Zedong i-au înlăturat de la putere pe naționaliști. Pentru perioada guvernării naționaliste nu sunt disponibile astfel de cifre.

Populația țării s-a micșorat cu 3,39 milioane în 2025, ajungând la un nivel de 1,404 miliarde până la sfârșitul anului.

China, depășită de India

China a fost cea mai populată țară din lume până în 2023, când a fost depășită oficial de India, iar statisticile de luni ilustrează presiunile demografice cu care se confruntă țară.

Cu o populație îmbătrânită și o economie lentă, China a făcut eforturi mari pentru a-i încuraja pe tineri să își intemeieze familii.

La un deceniu după ce au pus capăt politicii „unui singur copil”, autoritățile promovează o serie de idei și măsuri pentru a mări rata natalității, tactici care variază de la subvenții în numerar și până la impozitarea prezervativelor.

Numărul de nou-născuți a fost de 7,92 milioane în 2025, în scădere cu 1,62 milioane, sau 17%, față de anul precedent. Până în 2023, bilanțul nașterilor a scăzut timp de șapte ani consecutivi, iar în 2024 a fost înregistrată o creștere ușoară.

Potrivit Politico, cele mai multe dintre familiile chineze indică drept obstacole semnificative costurile și presiunea pe care o presupune creșterea unui copil într-o societate foarte competitivă, obstacole care par și mai mari acum, în contextul unei recesiuni economice care a afectat gospodăriile.

Un alt potențial factor al datelor este că 2025 a fost Anul Șarpelui, considerat unul dintre cei mai puțini favorabili ani pentru a face un copil în zodiacul chinezesc, mai scrie Politico. Totuși, agenția oficială de știri a guvernului, Xinhua, declara la începutul anului că Șarpele „scapă de conotațiile sale negative”.

Ca multe alte țări din Asia, China s-a confruntat cu o rată a fertilității în scădere. Este vorba despre numărul mediu pe care se estimează că îi va avea o femeie. Deși guvernul nu publică în mod regulat date în acest sens, rata era de 1,3 în 2020, iar experții estimează că acum este în jur de 1. Ambele numere sunt mult sub nivelul de 2,1 necesar pentru a menține populația Chinei la dimensiunile actuale.

FOTO: xiaoyong | Dreamstime.com

INTERVIURILE HotNews.ro