Sari direct la conținut

Referendumurile uitate ale Europei

Balkan Investigative Reporting Network

Cand simt nevoia sa schieze cu adevarat – adica nu pe partia mica din propria localitate – oamenii din satul Crna, din Slovenia, nu fac decit sa treaca granita in Austria. O jumatate a muntelui Peca, la poalele caruia se afla Crna, face parte din Slovenia, cealalta jumatate, care include complexul sportiv si partia de schi, apartinand Austriei.

Dureaza un singur minut sa treci granita dintre cele doua tari. De foarte multi ani, nimeni aici nu gandeste ca traieste de fapt in tari diferite. Chiar si in anii 1960, cand Iugoslavia era stat comunist, satenii obisnuiau sa ia autobuzul spre Austria pentru a-si face cumparaturile.

Insa in urma cu opt decenii era o cu totul alta poveste. Pe atunci, granita dintre Austria si Slovenia (din zona numita Carinthia) era intens disputata, partizani inarmati luptand de o parte sau alta a taberelor primului razboi mondial.

Amintirile conflictelor sunt inca vii. “Bunicul meu a fost fortat sa isi parareasca locuinta din nord in 1920,” spune un angajat din domeniul hotelier din Crna. “Austriecii l-au denuntat drept nationalist sloven si a trebuit sa plece, astfel ca a venit aici.”

Pentru astfel de oameni, orasul Klagenfurt de partea cealalta a granitei este inca “Celovec” – o mica parte din Slovenia de care istoria i-a instainat. “Inca mai sunt tensiuni intre noi si austrieci,” adauga acesta.

“Oamenii isi amintesc ca Hitler a venit la Maribor in 1941 si le-a multumit germanilor de acolo pentru ca au pastrat cultura germana vie in regiune.”

Conflictele din 1919-1920 legate de granita dintre cele doua state au lasat urme si in Austria. Aceasta tara are o imagine de stat fara prea mari probleme, insa politica din Austria-Carinthia este una destul de dura.

Amintirile luptelor etnice cu slovenii, pe marginea frontierei, inca mai sunt vii in mintea multora, ceea ce explica, in parte, de ce liderul extremist de dreapta Jorg Haider a avut succes aici.

Insa, desi a ramas in amintirea oamenilor, disputa nu mai este de multa vreme de interes major. Acum este ca un vulcans stins: vizibila, insa inofensiva – doar o curiozitate locala.

Slovenii care au ramas la nord de granita au devenit acum mai mult austrieci. In acelasi timp, concesiile austriece referitoare la probleme precum educatia si folosirea semnelor bilingve au redus considerabil nemultumirile slovenilor.

Referendumurile nu mai sunt la moda

Modul prin care cele doua state si-au rezolvat disputa teritoriala a fost unul de succes. Ar putea, chiar, furniza cateva indicii pentru rezolvarea unor probleme similare in regiuni precum Kosovo, unde grupuri de etnici sarbi si albanezi se afla de o parte sau de alta a granitelor unui stat consolidat (Serbia) sau a altuia in devenire (Kosovo).

Insa se pare ca metoda referendumurilor nu mai este considerata una potrivita. Daca problema granitei austro-slovene a fost rezolvata printr-un plebiscit, aceasta metoda eleganta de rezolvare a problemelor teritoriale a fost de mult exclusa din arsenalul diplomatiei.

[c:1:s]Referendumul carinthian din 10 octombrie 1920 nu a fost un eveniment unic. Dupa Primul Razboi Mondial, marile puteri au folosit in mod frecvent alegeri locale pentru a ajusta granitele si pentru a a rezolva statutul unora dintre “enclavele” mai mari.

Granitele polono-germane din zona Silesiei si a estului Prusiei s-au stabilit in aceasta maniera, la fel ca granita dintre Austria si Ungaria, sau cea dintre Germania si Danemarca, la Schleswig.

Principala nemultumire legata de aceste referendumuri nu a fost ca au fost prea multe, ci dimpotriva, ca nu s-au organizat peste tot. Nu s-a explicat niciodata de ce germanilor din Silesia li s-a permis sa voteze de ce parte a tarii doreau sa se afle, in timp ce germanilor din Bohemia nu li s-a acordat acest drept.

Aceasi problema a aparut si in situatia ungurilor care au ramas de partea “gresita” a granitelor, in Romania si respectiv Cehoslovacia.

Si totusi metoda referendumurilor a cazut total in dizgratie dupa Al Doilea Razboi Mondial, cand s-a decis intoarcerea la practicile secolulului al XIX-lea, mai exact lasandu-se disputele privitoare la granite in mainile marilor puteri.

Doar doua referendumuri privitoare la granite au avut loc in Europa dupa 1945, in Saarland in 1955, cand, spre dezamagirea Frantei, populatia locala a votat pentru reunirea cu Germania, si in Irlanda de Nord, in 1973.

Simpla mentionare a cuvantului referendum intr-un context legat de Kosovo – si de soarta enclavei sarbilor din aceasta provincie – ar atrage dezaprobare din partea politicienilor insarcinati cu rezolvarea situatiei in regiune.

Asta pentru ca insusi principiul de la baza referendumurilor din 1920, respectiv dorinta de creare a unor state omogene din punct de vedere etnic, contrazice scopul actual de incurajare a multiculturalismului.

Apoi mai exista teama de creare a unui precedent. Acesta a fost mereu “calcaiul lui Ahile” pentru sustinatorii referendumurilor; daca unora li se permite sa voteze referitor la trasarea granitelor, de ce sa li se refuze altora acest drept?

In lipsa unei schimbari radicale a conceptiei actuale privind rezolvarea conflictelor inter-etnice, lucru care acum pare total improbabil, nici sarbilor din nordul provinciei Kosovo, nici albanezilor din valea Presevo din Serbia nu li se va oferi sansa de a vota daca vor sa faca parte din Serbia sau din noul stat Kosovo.

Li se vor oferi, in schimb, diverse mecanisme complexe al caror scop este sa le dea posibilitatea de a-si rezolva problemele de identitate, multi dintre ei considerandu-le, totusi, completamente straine.

Fara indoiala, aceasta politica este bine intentionata si va fi aplicata decent de o armata de birocrati europeni bine pregatiti, veniti pentru a organiza procesul de tranzitie dupa obtinerea independentei in Kosovo.

Va fi o solutie progresiva si va asigura ca nu se creaza in Kosovo un precedent care sa ridice noi probleme pentru Macedonia, Bosnia si Hertegovina sau pentru alte state din regiune.

Si totusi, privindu-i pe schiorii care traverseaza muntele Peca dintr-un stat in altul, un gand nu imi da pace: austriecii si slovenii au fost norocosi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro