Sari direct la conținut

Riad: Tiruri intense în zona palatului regal din cauza unei drone 

HotNews.ro

​Armata saudită a doborât sâmbătă o dronă de jucărie care a zburat peste un cartier din Riad unde se află palatul regal, declanşând alerta în capitală, a informat presa oficială, transmite AFP, citată deAgerpres.

„La orele 19.50 (16.50 GMT), un post de control din cartierul Khuzama din Riad a reperat o minidronă telecomandată”, a precizat agenţia Saudi Press (SPA).

„Personalul de securitate de la acest punct de control a acţionat conform ordinelor şi instrucţiunilor într-un astfel de caz”, a adăugat SPA, lăsând să se înţeleagă c[ dispozitivul a fost doborât.

Înainte de difuzarea acestei informaţii, pe reţelele sociale au circulat înregistrări video care au arătat tiruri intense în cartierul respectiv, alimentând speculaţiile privind o posibilă tentativă de lovitură de stat.

Guvernul a respins orice problemă majoră de securitate şi a precizat că a fost deschisă o anchetă asupra acestui incident.

Autorităţile saudite par să fi ridicat de câteva luni nivelul de securitate în jurul palatului regal, în contextul în care prinţul moştenitor Mohammad bin Salman, zis MBS, a lansat un vast program de reforme economice şi sociale pentru a pregăti ţara pentru perioada de după exploatarea petrolui, cu riscul de a irita mediile religioase conservatoare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro