România primește a două cea mai mare suma din UE prin programul de investiții în apărare SAFE / Ce proiecte sunt pe listă
România va beneficia de 16,68 miliarde de euro finanțare prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE), potrivit alocărilor provizorii anunțate marți de Comisia Europeană pentru statele membre din acest program. Este a doua alocare ca ordin de mărime stabilită astăzi de Comisie, precizează Guvernul României într-un comunicat.
Și Comisia Europeană anunță la rândul său într-un comunicat stabilirea sumelor pentru fiecare țară în cadrul acestei asistențe financiare în valoare de 150 de miliarde euro pentru a consolida pregătirea pentru apărare în întreaga Uniune Europeană, menționând că alocarea provizorie pentru România este de 16.680.055.394 euro.
Până la finalul anului trebuie pregătite planurile naționale de investiții
Programul european SAFE (Security Action for Europe – „Acțiune de securitate pentru Europa”) a fost conceput pentru a stimula capabilitățile de apărare ale UE și pentru a ajuta statele membre să abordeze lacunele critice, precum și să achiziționeze împreună produse din domeniul apărării, explică Executivul comunitar.
SAFE va oferi împrumuturi pe termen lung, cu costuri reduse, pentru a ajuta statele membre să achiziționeze echipamentele de apărare necesare de urgență. SAFE va permite, de asemenea, UE să sprijine în continuare Ucraina prin asocierea industriei sale de apărare la instrument încă de la început. Programul include o perioadă de grație de 10 ani pentru rambursarea împrumuturilor, rate competitive ale dobânzii și opțiuni pentru acorduri bilaterale cu țări terțe în vederea extinderii eligibilității.
Statele membre își pot pregăti acum planurile naționale de investiții, descriind utilizarea posibilei asistențe financiare, care urmează să fie prezentate până la sfârșitul lunii noiembrie 2025. Comisia va evalua apoi aceste planuri naționale, cu scopul de a efectua primele plăți la începutul anului 2026.
Ce proiecte își propune România să finanțeze prin mecanismul SAFE
Potrivit Guvernului român, participarea țării noastre la programul SAFE are trei implicații majore.
- Componenta de apărare, care presupune o planificare pe următorii 5 ani a achizițiilor de tehnică militară, care vor fi realizate în parteneriat cu țările europene, pentru creșterea capacității de apărare. „Vom putea dezvolta fabrici de tehnică militară și vom deveni parte a lanțurilor valorice ale industriei de apărare europene”, spune Executivul.
- Componenta bugetară. Achizițiile de tehnică militară din urmatorii 5 ani vor fi plătite din această alocare, un credit la dobânzi mult mai avantajoase decât am fi putut obține pe cont propriu, cu perioadă de grație de 10 ani și termen de rambursare de 40 de ani.
- Componenta de infrastructură. Este propusă spre finanțare o infrastructură mixtă civilă și militară, capetele autostrăzilor din nord-estul României: A7 și A8, Pașcani- Suceava-Siret, respectiv Pașcani-Iași-Ungheni.
„După alocarea acestei sume urmează negocierea tehnică pentru definitivarea listei proiectelor finanțate. Această negociere se va desfășura în septembrie și octombrie, după care va fi stabilită lista finală a proiectelor finanțate prin mecanismul SAFE”, precizează Guvernul.
Ministrul Moșteanu: „Oportunitate uriașă de a întări apărarea și moderniza infrastructura”
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a salutat într-o postare pe Facebook „vestea bună” că România are 16,7 miliarde de euro la dispoziție prin programul european SAFE.
„României îi este atribuită a două cea mai mare suma din Uniunea Europeană. Sunt bani care vor putea merge nu doar către înzestrarea Armatei prin achiziții comune europene, ci și către infrastructura civil-militară: poduri, drumuri, autostrăzi și căi ferate care să asigure mobilitatea rapidă a trupelor și echipamentelor atunci când securitatea noastră o cere. Sunt investiții de care vor putea beneficia fiecare român”, afirmă ministrul.
„Aceste investiții sunt vitale pentru un stat aflat pe frontiera estică a NATO și a Uniunii Europene. Rusia lui Putin rămâne o amenințare directă, iar România are nevoie de infrastructură modernă și rezilientă. (…) Până la final de noiembrie vom definitiva, împreună cu Comisia Europeană, lista de proiecte concrete. România trebuie să profite de această oportunitate uriașă pentru a-și întări apărarea și pentru a-și moderniza infrastructura. Este un pas esențial pentru securitatea noastră și pentru viitorul european al regiunii Mării Negre”, subliniază Ionuț Moșteanu.
Despre programul european SAFE
Instrumentul SAFE este un mecanism financiar temporar al Uniunii Europene, cu un buget de 150 de miliarde euro, sub formă de împrumuturi. 19 state membre, inclusiv România, au exprimat interesul pentru acest instrument.
Programul este expresia solidarității europene față de nevoia unei apărări colective moderne și reziliente, prin stimularea cooperării industriale, reducerea fragmentării și crearea unei piețe unice eficiente pentru echipamente de apărare.
Împrumuturile sunt acordate în baza unui plan național de investiții în industria de apărare, aprobat de Comisia Europeană, iar fondurile pot fi utilizate până la data de 31 decembrie 2030.
