Sari direct la conținut

Alegeri SUA 2020: Record de voturi anticipate, mai ales din partea susținătorilor lui Biden

HotNews.ro
Vot prezidentiale SUA, Foto: Aimee Dilger/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia
Vot prezidentiale SUA, Foto: Aimee Dilger/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Peste 22 de milioane de americani şi-au exprimat votul fie personal fie prin poştă, la alegerile prezidențiale de anul acesta, până vineri seara, scrie BBC News, preluat de Mediafax.

În acelaşi moment al cursei din 2016, erau exprimate aproximativ 6 milioane de voturi.

Experţii spun că această creştere a numărului de voturi anticipate este corelată cu pandemia de coronavirus. Numărul mare de infecţii din SUA i-a determinat pe mulţi americani să caute alternative la votul din ziua alegerilor.

Rapoartele indică faptul că până acum democraţii care au votat sunt de două ori mai mulţi decât republicanii. Dintre democraţii care au votat până acum, se pare că femeile şi persoanele de culoare votează în număr deosebit de mare.

Potrivit specialiştilor, unii sunt motivaţi de antipatia pentru Donald Trump, în timp ce alţii au fost motivaţi de protestele Black Lives Matter.

Acest avantaj timpuriu nu înseamnă că democraţii pot vorbi deja de o victorie. Republicanii, care acuză frauda la votul prin poştă, spun că se aşteaptă ca susţinătorii lor să iasă în număr mare la vot în ziua alegerilor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro