Angajatorii din Spania vor fi obligați să acopere costurile muncii de acasă
Guvernul spaniol a ajuns la un acord cu sindicatele și antreprenorii în sensul de a-i obliga pe angajatori să acopere costurile muncii de acasă, în contextul în care pandemia de coronavirus a făcut ca milioane de oameni să fie în situația de a lucra din sufragerie, a declarat marți vicepremierul Pablo Iglesias, citat de Reuters.
„Era esențial să reglementăm munca de la distanță pentru a proteja drepturile angajaților”, a mai spus Iglesias într-un interviu pentru un post local de televiziune.
Proiectul de act normativ va obliga companiile să plătească toate cheltuielile pe care angajații trebuie să le facă pentru a munci de acasă. De asemenea, proiectul le-ar obliga și la un program de muncă flexibil, care să permită și pauze, a mai explicat vicepremierul.
El nu a dat însă alte detalii legate de costurile pe care trebuie să le suporte companiile sau de facilitățile pe care le-ar fi câștigat angajatorii la schimb, în baza acordului convenit cu guvernul.
Proiectul trebuie să fie aprobat de guvern și abia apoi trimis Parlamentului spre aprobare.
În timpul perioadei de carantină care a durat de la mijlocul lunii martie până la sfârșitul unii iunie, milioane de muncitori spanioli au fost nevoiți să continue să muncească de acasă, în timp ce stăteau și cu copiii.
La trei luni după ridicarea carantinei, milioane de spanioli continuă să muncească de la distanță, în condițiile în care regulile de distanțare socială nu le permit tuturor să se întoarcă la birou.