Sapte turisti care au ales un traseu nedeschis schiorilor in Masivul Bucegi sunt blocati, duminica seara, intre cota 1500 si cota 2000, ei sunand la 112 dupa ce au constatat ca nu mai pot inainta prin stratul de zapada care ajunge la aproape 2 metri, scrie News.ro. Echipe de jandarmi montani intervin si incearca sa-i recupereze, actiunea fiind una extrem de riscanta, in conditiile in care turistii pot fi coborati doar pe coarda de alpinism.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Jandarmi Prahova, jandarmi montani intervin in cadrul mai multor actiuni pentru recuperarea a sapte persoane care au pornit de la cota 2000 pe schiuri pe un traseu neschiabil si care au ramas blocati la 1500 de metri altitudine.

Primul apel la 112 a venit din partea unui barbat din Bucuresti care a pornit singur pe schiuri de la cota 2000, dar nu a ales niciun dintre partiile omologate din Valea Dorului sau Valea Soarelui si a coborat pe canionul Peles, unde a ramas blocat.

Concomitent, in aceeasi zona, folosita de schiorii cu experienta, au ramas blocati alti sase turisti.

Zece jandarmi montani intervin in sprijinul celor sapte, actiunea fiind una extrem de dificila, in conditiile in care in zona terenul este stancos, stratul de zapada are intre 1,5 si 1,7 metri si exista risc de producere a avalanselor.

Seful IJJ Prahova, colonelul Mihai Coman, a declarat pentru News.ro ca jandarmii montani vor incerca sa-i coboare in rapel pe coarda de alpinism pe sase dintre turisti, in conditiile in care acestia se afla practic pe o stanca extrem de abrupta.