Sari direct la conținut

În premieră, de 1 Decembrie o clădire din Miercurea Ciuc a fost luminată în culorile drapelului românesc / Primarul orașului: Acest respect nu este egal cu acceptarea

HotNews.ro
În premieră, de 1 Decembrie o clădire din Miercurea Ciuc a fost luminată în culorile drapelului românesc / Primarul orașului: Acest respect nu este egal cu acceptarea

În premieră, o clădire din Miercurea Ciuc a fost luminată, de 1 Decembrie, în culorile drapelului românesc. Primarul orașului, Korodi Attila, le răspunde „celor mai vocali critici”, spunând că Primăria, ca instituţie, trebuie să ofere respect sărbătorii statului român, dar susţinând că 1 Decembrie nu este sărbătoare pentru comunitatea maghiară. El spune că dă aceste explicații pentru a nu se crea „o atmosferă incorectă”.

Casa de Cultură a Sindicatelor (redenumită recent Casa Artelor ) din Miercurea Ciuc a fost luminată, miercuri seară, în culorile drapelului României, în premieră, cu prilejul Zilei Naţionale.

Subprefectul cu atribuţii de prefect, Marius Ţepeluş, a declarat că proiectul a fost realizat de Prefectura Harghita, în colaborare cu Primăria Miercurea Ciuc şi reprezintă un semn de normalitate.

  • „Este o reală bucurie să simţi că felul în care te-ai manifestat în comunitate în decursul timpului şi că potecile bătătorite ale bunei convieţuiri dau roadele normalităţii.
  • Am susţinut mereu că locul în care trăim are şansa unei comunităţi unite, un loc binecuvântat pentru români şi maghiari deopotrivă, cu condiţia implicării sincere, a argumentelor serioase şi cu oamenii potriviţi, care înţeleg că putem trăi şi sărbători împreună, aşa diferiţi cum suntem. Aşa s-ar putea traduce în cheie simbolică şi realizarea acestui proiect prin care Casa Artelor din Miercurea-Ciuc este luminată, de Ziua Naţională, în culorile drapelului României, proiect pentru care ţin să-i mulţumesc primarului municipiului Miercurea-Ciuc, domnul Korodi Attila, şi echipei din primărie, cu care, de altfel, am conlucrat aproape zece ani (în calitate de consilier local – n.r.) şi am dus la bun sfârşit multe proiecte pentru comunitatea noastră”, a declarat miercuri seara Marius Ţepeluş, conform Agerpres.

„1 Decembrie nu este sărbătoare pentru comunitatea maghiară”

Într-un mesaj postat joi în limba maghiară pe pagina sa de Facebook, Korodi Attila spune că a avut „mai multe semnale” după ce, la solicitarea Prefecturii, Casa de Cultură a Sindicatelor (redenumită recent Casa Artelor ) a fost luminată, de 1 Decembrie, în roşu-galben-albastru, din text reieşind că unele persoane au criticat acest moment.

Primarul reaminteşte că şi în 23 octombrie, cu ocazia marcării Zilei Revoluţiei Ungare din 1956, aceeaşi clădire, dar şi altele din oraş, au fost luminate în culorile naţionale maghiare (roşu-alb-verde – n.r.), iar Primăria a organizat evenimente şi cu prilejul altor sărbători ale comunităţii maghiare, fiind coorganizatoare inclusiv la marcarea semnării Tratatului de la Trianon.

  • „Pe cei mai vocali critici nu i-am văzut la aceste ceremonii şi comemorări”, scrie Korodi, pe Facebook.

De asemenea, edilul consideră că maghiarii trebuie să folosească toate posibilităţile pentru a-şi exprima identitatea şi reaminteşte că 1 Decembrie nu este sărbătoare pentru comunitatea maghiară, poziţie exprimată deseori de liderii comunităţii maghiare.

  • „Trebuie să ne folosim limba maternă, peste tot unde se poate, este important ca şi copiii noştri să înveţe în şcoli maghiare, trebuie să rămânem acasă, să întemeiem o familie, să construim o viaţă, iar pe lângă acestea să creăm cât mai multe posibilităţi pentru evenimente care să ne ajute să ne menţinem identitatea.
  • 1 Decembrie nu este sărbătoare pentru comunitatea maghiară şi nici nu va fi până când naţiunea majoritară nu va respecta cele asumate în 1918 la Alba Iulia.
  • Am spus deja acest lucru de mai multe ori pe parcursul activităţii mele din viaţa publică şi consider şi în continuare de o importanţă vitală să spunem de cât mai multe ori şi cât mai tare şi să reamintim cât mai hotărât opiniei publice româneşti aceste angajamente”, se arată în mesajul primarului din Miercurea Ciuc.

„Acest respect nu este egal cu acceptarea şi nu poate fi niciodată egal cu renunţarea”

El mai spune, însă, că în Miercurea Ciuc trăiesc „şi persoane care au limba maternă română”, iar ca instituţie Primăria trebuie să ofere respect sărbătorii statului român.

  • „În prima duminică a Adventului am vorbit despre faptul că suntem o comunitate noi aici în Miercurea Ciuc. Iar această comunitate are şi membri care au limba maternă româna.
  • Ca instituţie, ca primărie, trebuie să oferim respect cu prilejul sărbătorii statului român. Acest respect nu este egal cu acceptarea şi nu poate fi niciodată egal cu renunţarea.
  • Respectul reprezintă baza construirii viitorului şi este important în aceeaşi măsură în care cele asumate în decembrie 1918 la Alba Iulia sunt importante pentru comunitatea maghiară. În lume totul are propriul loc şi propriul moment şi astfel şi panglica neagră, greva japoneză şi simbolurile noastre naţionale.
  • Trebuie ştiut când şi care este cel mai bine să se folosească, pentru că altfel îşi pierd conţinutul. Atunci este liber cineva când se poate folosi de acestea oricând simte nevoia. Eu iubesc acest tip de libertate. De aceea îi respect pe alţii şi aştept şi de la alţii respectul faţă de comunitatea noastră”, mai scrie Korodi.

El a postat mai multe linkuri cu luări de poziţie pe care le-a avut atunci când era parlamentar faţă de proiecte de lege care vizau comunitatea maghiară.

Ulterior, primarul a declarat presei de limba română că semnalele primite după luminarea Casei Artelor în culorile drapelului României „au fost destul de firave”, dar a vrut ca oamenii să cunoască contextul în care s-au întâmplat lucrurile.

  • „Eu cred că trebuia ca oamenii din oraş să ştie contextul în care se întâmplă lucrurile. (…) Nu a fost întâmplător (luarea de poziţie – n.r.). Semnalele au fost destul de firave, dar înainte să creăm o atmosferă incorectă am dorit să am câteva precizări foarte clare”, a arătat Korodi, conform Agerpres.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro