Oficial feroviar: Dacă trimitem un vagon de la Arad până în portul Constanţa, face vreo două săptămâni / Am ajuns la performanţa ca mărfarele să circule cu 17 km/h
Am ajuns la performanţa ca mărfarele să circule cu 17 km/h. Deci dacă trimitem un vagon de la Arad până în portul Constanţa, o să facă vreo două săptămâni”, a declarat Grigore Mare, președintele Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane la dezbaterea DC News „Upgrade România: Este nevoie de un pact național de transporturi”.
Întrebat dacă a mai fost vreo situaţie similară de când există căi ferate în România, Grigore Mare a spus că „acum am ajuns cel mai jos posibil din istoria căii ferate. Nici pe vremuri nu circulam cu viteze din astea, erau viteze mai mari”.
Care sunt soluţiile
„Eu bat la uşi, dar uşile trebuie să fie deschise, cineva trebuie să asculte şi să ştie să asculte. Când aud de noi, închid uşile, ca să nu mai putem intra, că nu au soluţii. Soluţiile se găsesc şi există, dar trebuie să vedem ce vrem de fapt, care sunt urgenţele. De 32 de ani nu am făcut nimic, nici în zona feroviară, nici la drumuri. Doar nişte cioturi de autostrăzi, care mai mult ne enervează, care duc la ambuteiaje. Nu putem continua aşa. Trebuie să vedem care sunt urgenţele. Trebuie ca stânga şi dreapta să îşi dea mâna şi să spună că fac asta, şi asta, şi asta. Altfel nu putem face. Dacă la fiecare schimbare de ministru vin alte proiecte, situaţia se va agrava. Oricum e agravată… „, a mai precizat acesta.
Cum pierde România oportunităţi
„Războiul din Ucraina creează multe probleme, dar şi multe oportunităţi. Dacă nu ştim să profităm, vom rămâne iar la coada clasamentului. Acum 2-3 săptămâni, ministrul Transporturilor s-a dus în portul Constanţa. Foarte bine a făcut, asta trebuie să facă. Dar în punctele de frontieră, capacitatea de absorbţie, de prelucrare, e mică. Cum credem că vom participa? Ucraina trebuie reconstruită, pe la noi trebuie să treacă materialele, dar dacă nu începem să ne dezvoltăm şi în aceste puncte, vom pierde”, a concluzionat preşedintele FNFMCV, citat de DC News.