Sari direct la conținut

Fără taxă de pod la Fetești, începând de joi / Pe ce perioadă a fost suspendată taxa

HotNews.ro
Statia de taxare Fetesti-Cernavoda, Foto: AGERPRES
Statia de taxare Fetesti-Cernavoda, Foto: AGERPRES

Taxa de pod de la Feteşti va fi suspendată de joi, 1 iunie, până când vor fi finalizate lucrările de reabilitare a podului peste braţul Borcea, a anunțat marți Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Conform CNAIR, marţi a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin care prevede suspendarea aplicării tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă începând cu 1 iunie, până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a podului peste braţul Borcea, „dar nu mai târziu de 31 august 2023”.

Compania mai precizează că măsura va fi luată pentru fluidizarea traficului în perioada sezonului estival.

  • „Totodată, CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi că peajul achitat prin intermediul SIEGMCR în perioada de suspendare va putea fi utilizat în decurs de 12 luni de la data achitării, conform prevederilor legale în vigoare.
  • De asemenea, facem precizarea că în stația de taxare Fetești nu se vor realiza verificări cu privire la achitarea peajului, sens în care, pe perioada suspendării tarifului, trecerile efectuate nu vor diminua numărul trecerilor achitate anterior datei de 01.06.2023 și neutilizate”, mai precizează CNAIR.

Reamintim că pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste brațul Borcea s-au instituit restricții de circulație pe A2 între Fetești și Cernavodă, fiind închis sensul de circulație Constanța – București, circulația vehiculelor desfășurându-se pe podul alăturat pe o singură bandă pe sens, între km 147+015 și km 144+235.

Lucrările de reabilitare la podul peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, au reînceput în luna februarie a acestui an, iar printre acestea se numără: frezarea sistemului rutier și refacerea acestuia, demontarea/montarea parapetului pietonal, refacere trotuar, etc.

Podul peste brațul Borcea, în lungime de 970 m, este un pod combinat de cale ferată și șosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele și viaducte de acces), care traversează fluviul Dunărea și, împreună cu podul similar de la Cernavodă, în lungime de 1596 m conectează orașele Fetești și Cernavodă din România, între regiunile Dobrogea și Muntenia.

Contractul de reabilitare de circa 68 de milioane de lei a fost semnat în 2021 cu Asocierea MARISTAR COM SRL – HYDROSTOY AD, iar durata contractului este de 24 luni perioada de execuție a lucrărilor, iar perioada de garanție a lucrărilor de 60 de luni.

Lucrările cu un grad ridicat de complexitate sunt executate pentru prima oară după 38 de ani, perioadă în care acest pod nu a suferit niciun fel de lucrări de reparații semnificative pe partea rutieră.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro