Sari direct la conținut

California: O mamă s-a luptat cu mâinile goale cu o pumă pentru a-și salva băiețelul

HotNews.ro
California: O mamă s-a luptat cu mâinile goale cu o pumă pentru a-și salva băiețelul

O pumă care a atacat un băiețel de 5 ani în sudul Californiei a fost împușcată și ucisă de forțele de ordine care se ocupă de faună, au anunțat autoritățile, potrivit Guardian.

Puma (cunoscută și drept leu de munte) de 30 de kilograme l-a atacat pe micuț în timp ce acesta se juca lângă casa din Calabasas și ”l-a târăt” peste 40 de metri pe gazonul din fața casei, a spus căpitanul Patrick Foy de la departamentul californian pentru faună.

Băiețelul a suferit răni serioase la cap și torace, dar este în stare stabilă într-un spital din Los Angeles.

”Adevăratul erou al poveștii este mama sa, pentru că ea clar i-a salvat viața”, a declarat Foy.

Femeia era în casă când a auzit zgomote afară. ”A fugit afară și a început să lovească în leul de munte cu mâinile goale și l-a scăpat din ghearele lui”, a spus oficialul.

Părinții l-au dus imediat cu mașina la spital, iar apoi au fost anunțate autoritățile, care au trimis un ofițer la fața locului.

Ajuns la casa unde a avut loc incidentul, acesta a descoperit un leu de munte ascuns în tufișuri, ce ”avea urechile lăsate pe spate și șuiera” la el.

”Din cauza comportamentului și apropierii de locul atacului, acesta a considerat că probabil era leul de munte implicat și, pentru a proteja populația, l-a împușcat și ucis pe loc”, a spus departamentul într-un comunicat de presă.

Analizele AND ulterioare au arătat că puma era cea responsabilă de atacarea copilului, potrivit sursei citate.

Un alt leu de munte observat în zonă a fost tranchilizat și eliberat în sălbăticie după ce a fost testat pentru a confirma că nu a fost implicat în atac.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro