Sari direct la conținut

Adolescentă din Germania, bătută crunt fiindcă nu purta mască sanitară

HotNews.ro
Adolescentă din Germania, bătută crunt fiindcă nu purta mască sanitară

În urma unei discuții aprinse într-un tramvai din Berlin și care a degenerat, o tânără de 17 ani a fost atacată și rănită de șase adulți. Cearta a avut loc sâmbătă seara, fiind implicați trei bărbați și trei femei. Potrivit tinerei, în timpul călătoriei și al discuției ulterioare a fost vorba despre insulte rasiste, dar și despre lipsa măștii sanitare de protecție anti-Covid. Atacatorii au fost reținuți.

O tânără a fost internată în spital dupa ce a fost agresată de trei bărbați și trei femei, în 5 februarie, în urma unei altercații care a degenerat în insulte și violențe. Incidentul a avut loc pe un tramvai din cartierul Prenzlauer Berg, din Berlin.

Într-un comunicat de presă, poliția din Berlin a descris incidentul după cum urmează. În jurul orei 20:10, poliția a fost alertată chiar de victimă și chemată la locul faptei. La fața locului, tânăra le-a relatat polițiștilor că între ea și cei șase adulți din tramvai a avut loc o dispută pe tema măștii sanitare.

După încheierea călătoriei, cearta a escaladat până la punctul în care victima „a fost insultată rasial de două femei din grup”. Poliția din Berlin nu a furnizat alte informații cu privire la conținutul injuriilor, nici referitor la originea sau caracteristicile exterioare ale tinerei, care au condus la declarațiile rasiste.

Una dintre cele trei femei din grup ar fi lovit-o pe tânăra de 17 ani în față, în stația de tramvai, și apoi a mai încercat să o lovească de câteva ori. În încercarea de a riposta, victima a fost imobilizată de doi dintre bărbații din grup. Două dintre cele trei femei au lovit-o în mod repetat cu pumnii și picioarele, una dintre ele ar fi încercat să-i smulgă părul.

În ciuda atacului și a rănilor suferite, victima a reușit să facă o înregistrare video a grupului de făptași. Înregistrarea a permis polițiștilor locali să-l identifice pe unul dintre bărbați, acesta fiind cunoscut poliției, din operațiunile anterioare ale acesteia.

Trio-ul de bărbați a fost găsit într-un bar de pe Greifswalder Strasse, din cartierul Prenzlauer Berg, fără femeile implicate în agresiune și reținut, pentru moment. Cei trei au negat acuzațiile. Potrivit raportului poliției, asupra unui bărbat au fost găsite stupefiante.

Toți cei arestați se aflau sub influența alcoolului, măsurătorile voluntare ale alcoolemiei au arătat o valoare de 0,9‰, la un bărbat de 42 de ani, 0,7‰ la un bărbat de 44 de ani și în jur de 1,8‰, la un bărbat de 51 de ani.

Persoanele arestate au refuzat să dezvăluie identitatea celor trei femei implicate, prin urmare ancheta este încă în curs, potrivit poliției din Berlin.

Tânăra de 17 ani a trebuit să fie tratată la spital, unde a fost internată pentru observație, potrivit raportului poliției. Nu se știe de ce tânăra nu a vrut să poarte masca de protecție pentru gură și nas.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro