Ambasadorul Israelului în Franţa admite posibilitatea unui eşec al serviciilor de informaţii israeliene
Ambasadorul Israelului în Franţa, Raphael Morav, a admis sâmbătă posibilitatea unui eşec al serviciilor de informaţii israeliene, precum şi o pregătire insuficientă a ţării sale în faţa ofensivei Hamas, în interviuri cu media franceze, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.
„Dacă am fi avut o minimă informaţie, am fi luat măsuri pentru a contraataca. Am fi fost pregătiţi. Deci trebuie să fi fost un eşec la nivelul serviciilor de informaţii, nu ascund acest lucru. Acum ce este important este să dăm o ripostă adecvată acestui atac”, a declarat diplomatul israelian pe canalul BFMTV.
„Ca urmare a acestei surprize, nu am fost pregătiţi suficient, se poate spune deloc”, a spus acesta pe postul Europe 1, adăugând că „trebuie desprinse învăţăminte”, într-un context în care serviciile de securitate israeliene sunt reputate pentru eficacitatea lor, notează AFP. „Scopul este să nu se mai repete”, a mai menţionat el.
Israelul şi Fâşia Gaza sunt în război după declanşarea sâmbătă dimineaţa a unei ofensive militare spectaculoase a mişcării palestiniene islamiste Hamas, care a lansat mii de rachete şi a infiltrat combatanţi pe teritoriul israelien, unde a luat şi ostatici.
Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a indicat sâmbătă seara, fără a da detalii, că „sute” de bărbaţi înarmaţi au pătruns începând de dimineaţă în Israel dinspre Gaza.
Acesta a menţionat că militarii israelieni luptă cu „teroriştii care au invadat” Israelul în 22 de locuri şi se înregistrează o „situaţie gravă implicând ostatici” în două localităţi la est de Gaza, Beeri şi Ofakim.
- Gruparea islamistă palestiniană Hamas a lansat sâmbătă cel mai puternic atac împotriva Israelului din ultimii ani, într-un asalt surpriză care a combinat luptători înarmaţi ce au pătruns dincolo de barierele de securitate şi o avalanşă de rachete lansate din Fâșia Gaza. Atacul a avut loc în zorii zilei de sâmbătă, în timpul marii sărbători evreieşti Simhat Torá.
- Bilanțul victimelor se ridică la sute de morți, și de ordinul miilor în rândul răniților, atât în tabăra israeliană, cât și în cea palestiniană.
- „Suntem în război și vom câștiga”, a reacționat premierul israelian. „Inamicul nostru va plăti un preț cum nu a mai cunoscut până acum”, a spus Benjamin Netanyahu într-un discurs video.
Evenimentele privind războiul-surpriză al Hamas contra Israelului sunt LIVETEXT pe HotNews.ro