Sari direct la conținut

​VIDEO Protest PSD în Parlament: social-democrații cer comisie de anchetă privind "măsluirea datelor din pandemie"

HotNews.ro
​VIDEO Protest PSD în Parlament: social-democrații cer comisie de anchetă privind "măsluirea datelor din pandemie"

​​Parlamentarii PSD au organizat un protest în parlament, purtând pancarte pe care scrie „Vinovații să plătească”, „Nu ascundeți morții” sau „Tranparență”. Motivul: PSD-iștii vor înființarea unei comisii de anchetă privind datele din pandemie, invocând „măsluirea” acestora. Între argumentele lor, declarațiile fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.

PSD cere parlamentarilor puterii să voteze pentru înființarea comisiei de anchetă.

„Şi fostul, dar şi actualul ministru al Sănătăţii au declarat că există probleme cu aceste calcule şi există nişte chestiuni care nu sunt corelate. Avem chiar o declaraţie cutremurătoare a domnului Vlad Voiculescu, pe vremea când eram ministru al Sănătăţii, care ne spunea că la un singur spital din Bucureşti sunt raportate 500 de decese în minus. Noi nu spunem că e adevărat ce spune fostul ministru Voiculescu sau doamna ministru Ioana Mihăilă. Cert este că, din informaţiile pe care le avem, PNL-USR-UDMR doresc să respingă constituirea aceste comisii de anchetă, ceea ce este inexplicabil şi este şocant”, a susținut liderul deputaților PSD, Alfred Simonis.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro