Aflat la Bucha, Antonio Guterres cere Moscovei să coopereze cu Curtea Penală Internațională
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut Moscovei joi, în timpul unei vizite în suburbiile Kievului, scena unor execuţii sumare imputate de ucraineni forţelor ruse, să coopereze cu ancheta Curţii Penale Internaţionale (CPI) asupra unor posibile crime de război, relatează Agerpres.
„Când vedem acest loc oribil, văd cât de important este să avem o anchetă completă şi să stabilim responsabilităţi”, a declarat Guterres la Bucha. „Cer Rusiei să accepte să coopereze cu CPI”, a adăugat secretarul general al ONU.
La 2 aprilie, la Bucha, jurnaliştii au descoperit o stradă presărată cu cadavre. ONU a documentat „moartea a 50 de civili, inclusiv a unora prin execuţii sumare”, după o misiune în acest oraş la 9 aprilie.
La Borodyanka, altă localitate de la periferia Kievului, Guterres a calificat războiul drept „absurditate în secolul al XXI-lea”, în faţa clădirilor aflate în ruină.
„Îmi imaginez familia mea în una din aceste case astăzi distruse şi înnegrite, îmi văd nepoţelele alergând în panică”, a spus el, înainte de a adăuga: „Niciun război nu este acceptabil în secolul al XXI-lea”.
Guterres a efectuat prima sa vizită în Ucraina de la începerea conflictului şi urma să-l întâlnească pe preşedintele Volodimir Zelenski în cursul după-amiezii.
Această vizită intervine la două zile după vizita sa la Moscova, unde s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin şi a cerut Rusiei să colaboreze cu ONU pentru a permite evacuarea civililor din zonele bombardate.
Aceste regiuni, în sudul şi estul ţării, asupra cărora se concentrează în prezent ofensiva rusă, erau supuse joi unor bombardamente intense.
Citește și:
- Cadavrele a 1.150 de civili au fost descoperite în regiunea Kiev de la declanşarea invaziei ruse – autorități ucrainene
- Procurorul Curţii Penale Internaţionale, despre crimele comise în Bucha: Rusia se va confrunta cu „un caz în care există probe”
- Șeful ONU l-a enervat pe Lavrov: „Operațiunea specială” e o invazie. Nu există trupe ucrainene în Rusia, există trupe ruse în Ucraina
___