Sari direct la conținut

​Rusia susține că firme americane ar fi implicate în pregătirea unor provocări cu arme chimice în Ucraina

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: Mikhail Metzel / AP / Profimedia
Vladimir Putin, Foto: Mikhail Metzel / AP / Profimedia

Moscova are informații că antreprenori americani ar ajuta Kievul să pregătească provocări cu arme chimice în Ucraina, sub steag fals, susține reprezentantul permanent al Rusiei la Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), Alexander Shulgin, citat de agenția rusă de stat Tass.

Alexander Shulgin a făcut aceste declarații la postul de televiziune Russia-24.

  • „Pe baza materialelor Ministerului Apărării al Federației Ruse, trimitem note, avertizăm statele participante la convenția privind interzicerea armelor chimice despre provocări iminente și oferim informații specifice – unde, ce, ce măsuri vor fi luate.
  • Indicăm chiar și antreprenorii americani care îi ajută pe naționaliștii ucraineni în aceste preparate chimice. Americanii se scuză de toate acestea, spun că aceasta este dezinformarea făcută de partea rusă și că Rusia pregătește provocări sub steag fals”, a susținut oficialul rus.

De la invazia Rusiei în Ucraina, în 24 februarie, Kievul și Moscova s-au acuzat reciproc că ar pregăti provocări cu arme chimice în Ucraina.

Ce sunt armele chimice

Armele chimice sunt arme de distrugere în masă ce conțin substanțe chimice toxice care pot cauza moartea sau incapacitatea permanentă sau temporară. După efectul pe care-l produc asupra organismului uman, agenții chimici de luptă se împart în agenți toxici, agenți paralizanți și agenți psihochimici.

În definiția armelor chimice intră și munițiile, dispozitivele și alte materiale confecționate în mod special pentru a transforma o armă convențională, într-o armă cu produse toxice.

De multe ori, substanțele pot fi diseminate prin intermediul unor grenade sau obuze de artilerie și pot fi sub forma unor lichide, gaze sau solide, toate extraordinar de toxice. Principala diferență față de armele convenționale, este că cele chimice sunt gândite să facă rău indivizilor, nu infrastructurii.

Sunt câteva substanțe care au devenit celebre în istoria ultimilor 110 ani: una ar fi ”gazul muștar” (mustard gas) numit și iperită, un agent chimic persistent folosit în 1917, în Primul Război Mondial. A fost utilizat atunci, în Flandra, la bătălia de la Ypres, iar efectul său a durat mai multe zile. Gazul muștar arde fața, ochii și pielea și a fost folosit și în Războiul Civil din Siria, început în 2011.

Un alt gaz foarte toxic este fosgenul: este incolor, își face efectul la temperaturi ambiante normale și este folosit pe câmpul de luptă ca agent sufocant. Și acest gaz a fost folosit în Primul Război Mondial și, după inhalare, în funcție de doză, apare o tuse înecăcioasă și apoi edemul pulmonar. Fosgenul ajunge la plămâni, iar oameni pot muri chiar și în câteva minute dacă au inhalat mai mult.

Extrem de periculoase sunt substanțele cunoscute sub numele de agenți neurotoxici (în engleză „Nerve agents”, în franceză „Agent innervant”). Aceste chimicale organice reprezintă o otravă puternică pentru sistemul nervos, fiindcă bulversează mecanismele prin care nervii transmit mesaje către organe. Pot fi sub formă de lichid, pudră sau aerosoli, iar moartea poate surveni în câteva minute.

Clorul gazos este altă substanță care a fost folosită în Primul Război Mondial și, deși este mai puțin letal decât sarin sau Noviciok, poate fi extrem de eficient în alungarea apărătorilor urbani din zona baricadelor. Clorul a fost folosit și de oamenii dictatorului Assad, în Siria.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro