Sari direct la conținut

Trafic rutier îngreunat pe Autostrada Soarelui, din cauza unui accident între o mașină și un camion

HotNews.ro
Autostrada Soarelui (arhiva), Foto: HotNews / Dan Popescu
Autostrada Soarelui (arhiva), Foto: HotNews / Dan Popescu

Traficul rutier se desfășoară cu dificultate, sâmbătă dimineața, pe Autostrada Soarelui, în zona localității Dor Mărunt, din județul Călărași, după un accident între o mașină și un camion, informează Mediafax. Nu au fost înregistrate victime.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul s-a produs pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul către litoral, la kilometrul 74, în zona localităţii Dor Mărunt, judeţul Călăraşi.

„A avut loc o coliziune între un autoturism şi un camion, nesoldată cu victime. După impact, autovehiculele au rămas imobilizate pe prima bandă. Circulaţia se desfăşoară îngreunat, doar pe banda a doua”, arată sursa citată.

Pentru asigurarea fluenţei circulaţiei pe Autostrada A2, polițiștii le recomandă șoferilor să ia în considerare plata taxei de pod prin SMS, pentru a evita formarea coloanelor la staţia de taxare de la Feteşti.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro