„Știți care este gluma: aceasta nu este o mână invizibilă”: Kremlinul a „tradus” ce a vrut să spună ministrul chinez de externe

Kremlinul a susținut marți că Statele Unite dirijează conflictul din Ucraina, afirmând că ministrul de externe al Chinei a glumit când a spus că o „mână invizibilă” este de vină, transmite Reuters.
Reacția Moscovei vine după ce, marți dimineață, șeful diplomației chineze Gang Qin a declarat că o „mână invizibilă” face presiuni pentru escaladarea războiului din Ucraina, fără a preciza la cine se referă: „Mâna invizibilă se folosește de criza ucraineană pentru a servi anumite agende geopolitice”.
Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a spus că „aici putem, probabil, să nu fim de acord cu tovarășii noștri chinezi. Aceasta este, desigur, o glumă”.
„Știți care este gluma: aceasta nu este o mână invizibilă, este mâna Statelor Unite ale Americii, este mâna Washingtonului”, a declarat Peskov.
„Washingtonul nu vrea ca acest război să se încheie. Washingtonul vrea și face totul pentru a continua acest război. Aceasta este mâna vizibilă”, a afirmat el.
Moscova a pretins în repetate rânduri că Statele Unite și aliații săi se folosesc de Ucraina pentru a purta un război împotriva sa. Această narațiune este respinsă de Kiev și de Occident, care spun că Ucraina luptă pentru supraviețuire împotriva imperialismului rusesc ce vrea noi teritorii.
Referindu-se la inițiativa chineză de încetare a focului, Peskov a declarat că Moscova se află în contact permanent cu Beijingul și că este firesc ca o țară atât de „puternică și autoritară” să aibă o voce în problemele mondiale.