SUA au invitat-o la Casa Albă pe Delcy Rodriguez, înlocuitoarea lui Maduro în fruntea Venezuelei
Delcy Rodriguez, fosta vicepreședintă a lui Nicolas Maduro care i-a succedat la putere la Caracas după ce acesta a fost capturat în urma unei operațiuni militare a SUA, îl va vizita pe președintele american Donald Trump, a declarat miercuri presei un reprezentant al Casei Albe, fără a preciza o dată, relatează AFP și Agerpres.
Vorbind la scurt timp după aceea cu oficialii locali, Rodriguez, care rămâne sub sancțiuni americane, a declarat, fără a menționa direct invitația: „Suntem într-un proces de dialog, de colaborare cu Statele Unite, fără nicio teamă, pentru a confrunta diferendele, dificultățile, atât pe cele mai sensibile, cât și pe cele mai puțin sensibile, și pentru a le aborda prin diplomație”.
Ea ar fi primul lider venezuelean care vizitează Statele Unite în mai bine de un sfert de secol – excluzându-i pe președinții care participă la reuniunile Națiunilor Unite de la New York.
AFP notează că această invitație demonstrează încă o dată că președintele american, care a declarat că „lucrează bine” cu Rodriguez, intenționează să adopte o strategie pragmatică în relația cu Venezuela, fără a-și ascunde interesul pentru petrolul acestei țări.
Trump pare să vrea să-și păstreze însă opțiunile deschise. Marți, el a declarat că își dorește să o „implice” pe lidera opoziției venezuelene Maria Corina Machado, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, în guvernarea țării.
Liderul de la Casa Albă exclusese această variantă imediat după capturarea lui Maduro, însă a revenit la sentimente mai bune după ce ea i-a făcut cadou medalia Nobel care i-a fost acordată anul trecut ca parte a Premiului Nobel pentru Pace.
Rodriguez ar deveni primul lider al Venezuelei care vizitează SUA în secolul XXI
Vizita lui Rodriguez ar fi un eveniment semnificativ: ultimul șef de stat venezuelean care a călătorit în Statele Unite pentru o întâlnire oficială cu un președinte american datează din anii 1990, când Carlos Andres Perez s-a întâlnit cu George H.W. Bush.
Turnura socialistă sub Hugo Chavez (1999-2013) a tensionat ulterior relațiile, care au devenit rapid conflictuale.
Învestită pe 5 ianuarie, la două zile după capturarea spectaculoasă a lui Nicolas Maduro de către forțele americane, Delcy Rodriguez pare să facă numeroase concesii sub presiunea Statelor Unite.
Donald Trump nu a ezitat să o amenințe cu un alt atac dacă nu răspunde pozitiv cerințelor sale.
Astfel, Rodriguez a semnat acorduri petroliere, a promis eliberarea prizonierilor politici, l-a înlăturat din pozițiile de putere pe Alex Saab, considerat un fidel al lui Maduro, și a promis reforme legislative pentru facilitarea investițiilor.
De asemenea, au fost reluate zborurile de expulzare a migranților din Statele Unite către Venezuela.
Președinta interimară a numit miercuri 12 noi comandanți militari regionali, după ce l-a plasat deja pe un fost șef al serviciului de informații (Sebin) în fruntea gărzii sale prezidențiale și a contraspionajului.
Între timp, guvernul – cu Delcy Rodriguez în frunte – continuă să ceară public eliberarea lui Nicolas Maduro și a primei doamne Cilia Flores și să critice „agresiunea” americană.
