SUA: Indignare în Mississippi după ce un profesor le-a cerut elevilor să își imagineze că sunt sclavi și să scrie o scrisoare celor rămași în Africa
- Redactia Hotnews
O temă despre sclavie dată de un profesor de gimnaziu din statul Mississippi a atras critici puternice în mediul online după ce elevilor li s-a cerut să își imagineze că sunt sclavi și să scrie o scrisoare pentru cei rămași acasă în Africa, relatează Insider.
Steven Hampton, inspectorul școlar general al Comitatului Lamar, a declarat pentru televiziunea locală WDAM că tema care a generat controversele s-a aflat la sfârșitul unei prezentări Powerpoint despre „atrocitățile și aspectele negative ale sclaviei” care a fost prezentată unor elevi din clasa a 8-a.
„Imaginează-ți că ești un sclav care lucrează pe o plantație din Mississippi” și „scrie o scrisoare familiei tale din Africa sau dintr-un alt stat american în care să îți descrii viața”, cerea tema primită de elevi.
„Poți vorbi despre călătoria ta către America precum și despre sarcinile cotidiene pe care le efectuezi”, a continuat cerința. „De asemenea ai putea dori să vorbești despre familia cu care trăiești/lucrezi și cum îți petreci timpul liber când nu muncești”.
This assignment feeds the myth of the “happy Black slave.” It’s the idea that race-based chattel slavery wasn’t all that bad—they had food, clothing, shelter, work. They weren’t rich but they were content. This drivel shouldn’t be anywhere near our kids. https://t.co/cgxM4Sq52L
— Jemar Tisby (@JemarTisby) March 3, 2021
Exercițiul a fost aspru criticat pe platformele social media, mulți atrăgând atenția că acesta ignoră faptele istorice cu privire la sclavie și sugerează că sclavii puteau să citească sau să scrie pentru a putea trimite scrisori.
„Familia pentru care lucrezi? Vrei să spui stăpânul care te obligă să muncești? Familia care te amenință cu violență pentru a te controla? Așadar, în ziua ta liberă (pe care n-ai avut-o) ai fost biciuit? Violat? Bătut. Aceasta nu este o scrisoare din tabăra de vară oameni buni!”, a scris un utilizator pe Twitter.
Un altul a criticat sintagma „familia cu care trăiești/lucrezi” pentru a face referire la proprietarii de sclavi, afirmând că „diminuează ceea ce a fost de fapt sclavia și o compară cu munca de menajeră”.
Frank Bunnell, directorul Școlii Gimnaziale Purvis, și-a cerut între timp scuze părinților.
„O persoană ar putea citi exercițiul și trage o concluzie foarte nerealistă cu privire la adevăratele tragedii care au avut loc. Nu aceasta a fost intenția”.
Citește și: