Ucraina, nevoită să importe gaze printr-o rută care trece prin România, ca să-și poată menține sistemele de încălzire pe durata iernii
Ucraina a reluat importurile de gaze dintr-o conductă care traversează peninsula Balcanică până în Grecia, pentru a menține sistemele de încălzire și de electricitate în funcțiune pe durata iernii, după avariile extinse cauzate de intensificarea atacurilor aeriene rusești, informează miercuri Reuters.
Armata rusă și-a intensificat atacurile asupra sectorului de gaze al Ucrainei în octombrie, privând-o pe aceasta de cel puțin jumătate din propria producție de gaze. Astfel, Kievul a fost forțat să importe 4 miliarde de metri cubi suplimentari de gaze pentru a compensa scăderea.
Datele furnizate miercuri de operatorul ucrainean de tranzit al gazelor naturale arată că Ucraina va primi în cursul zilei 1,1 milioane de metri cubi (mcm) de gaze naturale pe ruta Transbalkan, după ce marți a importat 0,78 mcm. Ruta leagă Ucraina de terminalele GNL (gaze naturale lichefiate) din Grecia, prin Republica Moldova, România și Bulgaria.
Compania ucraineană de consultanță în domeniul energiei ExPro a anunțat luna trecută că DEPA Commercial, D.Trading din Grecia – o filială a celei mai mari companii private de energie din Ucraina, DTEK – și Axpo Trading din Elveția au rezervat capacitate pentru a importa gaze din Grecia în Ucraina, cu o cantitate zilnică de 0,6 milioane de metri cubi.
Ucraina importă, de asemenea, aproximativ 23 de milioane de metri cubi de gaz pe zi, inclusiv aproape 10 milioane de metri cubi din Ungaria, aproximativ 8 milioane de metri cubi din Polonia și aproximativ 5 milioane de metri cubi din Slovacia.
Ruta Transbalcanică nu a fost utilizată în septembrie și octombrie, iar înainte a funcționat doar în iulie și august.
Conducta nu era solicitată din cauza costului ridicat al tranzitului de gaze prin cele patru țări și prin Ucraina. Cu toate acestea, reducerile tarifare aplicate de operatorii moldoveni și români au contribuit la creșterea rezervărilor de capacități în noiembrie, a precizat ExPro.
Refacerea producției va dura luni de zile
În conductele de gaze trebuie menținută o presiune ridicată, iar importul prin ruta transbalcanică este unul dintre elementele care ajută sistemul ucrainean să rămână operațional atunci când producția internă nu mai poate pompa suficient gaz în conducte.
Oleksandr Kharchenko, directorul Centrului de Studii Energetice din Kiev, a declarat că atacurile rusești au avariat un număr semnificativ de compresoare de gaz, complicând restaurarea sistemului energetic.
„Nu vom restaura 30% până la 40% (din capacitatea distrusă) în timpul sezonului de încălzire, deoarece stațiile de compresoare au fost distruse”, a declarat Kharchenko, într-o conferință de presă televizată.
Compresoarele pentru sistemul de gaze sunt scumpe în cele mai bune condiții și sunt indisponibile în prezent la nivel mondial din cauza cererii enorme, a spus el.
„Producția (de gaze) a fost afectată, iar refacerea compresoarelor nu este o chestiune de luni. Refacerea producției va dura 15-18 luni”, a adăugat Kharchenko.
