UE avertizează Marea Britanie că nu va finaliza rapid negocierile privind relaţiile post-Brexit
Uniunea Europeană probabil nu va avea timp să finalizeze până la sfâşitul anului negocierile cu Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit, a semnalat luni seară un reprezentant al Comisiei Europene, scrie Mediafax.
Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că negocierile vor putea începe abia în martie, astfel că nu se pot finaliza până la expirarea perioadei de tranziţie post-Brexit, valabilă până pe 31 decembrie 2020.
„Comisia Europeană poate adopta propunerea pentru directivele de negociere abia după ce Marea Britanie se va fi retras din UE. Dar apoi urmează un proces instituţional pentru a fi adoptate de Consiliul European”, a declarat Eric Mamer, citat de Sky News.
„Acest lucru va necesita ceva timp, de aceea noi am spus că vom lansa negocierile cât putem de repede, dar în mod sigur nu putem face acest lucru înainte de sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie. Acest lucru nu înseamnă încetinirea ori accelerarea procedurii. Acesta este caracterul procesului instituţional şi acestea sunt consultările care trebuie să aibă loc înainte de a fi adoptate formal directivele de negociere”, a subliniat oficialul UE.
Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a avertizat recent Guvernul Boris Johnson că negocierile pe tema unui acord privind relaţiile post-Brexit nu vor putea fi finalizate până la sfârşitul acestui an.