Un băiat de șase ani, lovit pe trecerea de pietoni de un bărbat pe trotinetă electrică
Accidentul a avut loc vineri la Eforie Nord, potrivit Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța, care a deschis un dosar penal.
Conform sursei citate, polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, în jurul orei 08.00, cu privire la producerea unui accident rutier, în Eforie Nord, județul Constanța, conform Agerpres.
„Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat, de 37 de ani, a condus o trotinetă electrică pe strada Mihail Kogălniceanu din localitatea Eforie Nord, pe sensul opus (stradă cu sens unic), iar când a ajuns la marcajul pietonal din zona intersecției cu strada I.G. Duca, ar fi accidentat un minor, de 6 ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, din stânga utilizatorului de trotinetă”, se arată în comunicatul transmis de IPJ.
În urma impactului, copilul a suferit diverse vătămări corporale.
Polițiștii au deschis în acest caz un dosar de cercetare penală.
